Sã vezi cum as face io... (II)
La taifas
- Mi-ai trimis scrisoarea?
- Stai, bade Gheorghe, cã treaba nu-i asa simplã. Ziceai cã mai ai câte ceva de pus pe rãboj...
- Am destule...
- Nu putem sã-i bombardãm pe cei care vrei sã te ia în seamã, cu câte o scrisoare în fiecare zi. Si apoi, nu trebuie sã riscãm totul pe o scrisoare. O gãseste unul si o aruncã într-un sertar si, gata, s-a terminat totul. S-au vãzut din astea, destule. Dosare uitate cu bunã intentie sunt cu sutele. Zice cineva, cuiva, o vorbã? Sã adunãm tot ce îti vine în minte, sã mai pitrocim lucrurile, sã le trimitem la vreun ziar, sã-si mai dea si altii cu pãrerea, cã doar e vorba de noi toti... Recunosc cã povestea cu reducerea pedepselor mi-a plãcut dar... sã mai auzim si altele.
- Uite, domnu' doctor, tot aud în dreapta si în stânga de Programu' ãla de la pesedisti. Nu-i am la suflet, cã doar au fost la putere de la începutu' începutulu', de când cu tãtuca Iliescu si mare brânzã nu au prea fãcut, cã prea i-or lãsat pã unii, barosani (acu' le zice baroni), sã sã cãpãtuiascã. Am grãit cãtrã fecior sã mi-l aducã, programu', sã-l vãz si eu, cã ce s-o mai vânturat în tot felul de vorbe. Sã nu zici cã nu l-am cetit din scoartã-n scoartã, ca pe Evanghelie, ba am si subliniat câte ceva. Ce sã spun? Musai cã e copiat de pe undeva, cã altfel e greu de gândit cã mintea românului de acu' l-a pitrocit. Ei, as zice cã e aproape fãrã cusur, înafarã de unu' singur, mare si greu: ca sã-l pui în faptã si nu doar sã-l porti precum drapelul la paradã si cu promisiuni pentru 20 ani de-acu' încolo, îti trebuie vânã, adicã izvor si bani cât o comoarã, nu glumã. De unde sã-i iei, când fabrici nu mai avem, agricultura e cum e, totul se cumpãrã de la mii si mii de kilometri, batem pasu' pe loc, ba mai împrumutãm bani pentru pensii si salarii? Numa' cã, pe mãsurã ce judecam la una si la alta, mi-o venit gândul cel bun, care mi-o soptit cã mai important si mai important ca banii si partea materialã, este alceva si asta se cheamã... dorinta de a urni ceva, vointa de a pune la lucru planul cumpãnit... Or zis-o si altii, nu numa' io, si nu e vorbã de clacã.
- Ei, bade, trebuie timp pentru asa ceva, nu poti bate din palme si gata.
- Ei, nu, uite aici gresesti si mata, domnu' meu, si altii. Ascultã la mine: dacã dorinta este neclintitã si încolteste cum trebuie la cei cu pâinea si cutitu' în mânã, nu-i nevoie de nimic altceva, sã se aseze unii si cu capul si cu fundul de-a curmezisul, cã tot sã face, ba chiar de azi pe mâine. Stiu ei cum, cã doar asa au vrut s-o facã cu pustia aia de ordonantã 13 (numãru' dracu'), de ne-o adus în gura lumii. Cum zic io, nu-i nevoie nici de parlament ori senat, de legi noi, nici CCI, ICCJ si alte alea.
- Hai cã mã fãcusi curios...
- Uite aici... mai întâi si mai întâi de toate, as spune cãtrã toti oamenii din conducere, mari si mici, care au dreptul la masinã si sofer, sã stie cã rãmân mai departe cum o fost. Numa cã, în situatia nu prea bunã în care statul se aflã, nu-i dã mâna sã le punã la dispozitie decât Loganul nostru. Si asta de la cel mai de jos, pânã la presedinte. Cum o fãcut politia mai acu' niste ani, când o botezat „Politia ruralã“. Masina e bunã si întrebatã peste hotare. Asta ar însemna productie si vânzare mai mari, locuri de muncã mai multe si cãstig mai ca lumea. Sigur, Doamne pãzeste, cine vrea, cine doreste altã masinã, nimic mai simplu, poate sã ia orice tip si marcã, fãrã poprealã, dar cu plata din buzunarul lui. Nu-s invidios pe altii, da' zãu cã mã zgârie la privire, când îi vãz cum se lãfãie unii în masini din astea luxoase, când atâta lume nu are ce pune pe masã.
- Apoi, bade Gheorghe, zãu cã nu te mai las sã pleci cu cursa, trebuie sã te iau sub aripa mea. Risti sã dea peste dumneata vreun neghiob, sã te bage în spital. Îti dai seama câti ti-ar sãri în cap ori ti-ar dori moartea? Cum sã-si mai trimitã odraslele la scoalã ori amantele la cumpãrãturi, cu masini din astea de doi bani, fãrã tapiserie de piele asortatã cu culoarea masinii, ori sã meargã pe soselele noastre cu 50 de kilometri la orã?! Nu crezi cã sângele lor albastru s-ar face de-a dreptul negru si ar face explozie? Zãu cã nu înteleg de unde îti tâsnesc ideile astea cu iz de democratie adevãratã?
- Stai, domnu' doctor, cã n-am terminat. Si dacã e bal, apoi sã fie.
- Uite, zic zãu cã parcã nu am curajul sã te mai ascult...
- Ba sã asculti, cã acu' am adus eu oleacã de udãturã... Cum ziceam, tot necazu' nostru vine de la afurisitii ãstia de bani. Cã zboarã mai dihai ca vrãbiile din copac, si când cauti, visteria statului e goalã. Da' de fapt, bani sunt, da' nu unde le e locu'. Sunt la ãi de i-or furat ori au înselat statu'. Puzderie! Nu stiu cine naiba ne-a învãtat... se apucã unu' de-o afacere, de o treabã. Bravo! Numa' cã nu catã sã vadã cum sã facã mai multe cuie, pantofi mai buni or mai multi metri de drum, cã primu' lucru care îi trece prin minte e cum sã tragã în piept statu' sau pe alti', adicã sã sã îmbogãteascã pe seama altora. Ce sã mai vorbesc de hotii cei nedovediti?! Cã ãi cunoscuti si trecuti prin judecãti, fac ceva puscãrie, nu se obisnuiesc bine cu gratiile cã, gata, sunt afarã. Da' de averea lor agonisitã prin furtisag nu se atinge nimeni. Trebuie o lege nouã? Nici poveste, legea e fãcutã, numa' cã nu se aplicã decât la amãrãsteanul care abia dacã are de pus ceva în gurã. Eu nici nu i-as bãga la puscãrie pe hotomani si ticãlosi, cã tot eu trebuie sã-i hrãnesc si mã reclamã cã nu le asigur conditii. Da' le-as lua tot ce-au furat. La bãnut, nici un leu mai mult. Si nu m-as mai scumpi cu câtiva lei pentru o pensie pe care nu stii cum s-o mai întinzi, ca sã acoperi viata de fiecare zi. Din câte stiu, existã institutii care nu au altceva de fãcut decât sã strângã banii furati, sigur cu oameni plãtiti ca domnii adevãrati, cu masinã la scarã, numa' cã averile nemuncite rãmân tot la cei care le-au furat. Sã nu faci haz când vezi cã mintea românului nu a rãmas datoare si i-a numit... miliardari de carton? Da' vezi cã cartonu' ãsta (iartã-mã de spusã, cã o gresesc si altii mai învãtati) se dovedeste un fel de beton care îi apãrã, sã nu li se împutineze strânsura. Murdarã, murdarã, da' nu spunea nu stiu cine cã banii n-au miros? Si... fii pe pace, cã nãravu' din fire n-are lecuire, ticãlosii nu stau si cautã alte si alte metode sã-si sporeascã, pe mai departe, agoniseala.
- Iar ai dreptate, ce sã zic, nu cã te-as propune ministru, dar într-un sfat al înteleptilor, cum exista altãdatã, tot te-as numi.
- Ei numai asta nu mi-ar trebui, nu vezi cã pã oamenii de bine nu-i ia în seamã nimeni? Ba as zice cã cum apare unul, gata sar o sutã sã-i dea în cap.
- Mai ai ceva pe teava pustii ?
- D-apoi cum? Cã tot am vorbit de bani si de fonduri. Gândul meu întârzie de multã vreme la povestea aia cu tot atâta impozit si pentru ãl de câstigã 500 de lei si pentru ãl cu 500 de milioane. Pãi unde e dreptatea? Credeam cã oamenii s-or mai desteptat, da' putine sperante. Mãsura aia a fost bine si smechereste ticluitã de domnu' Tãriceanu, cã tot mare a rãmas, doar ca averile lor sã sporeascã mai lesne. Mai stii de actoru' ãla frantuz cu nas' mare, nu mai stiu cum Dumnezeu îi zicea...
- Depardieu ..
- Chiar asa. Cine era la el acasã si ce a ajuns ?! A plecat din Franta la rusi, sã nu plãteascã impozitul de 75%, cã i se pãrea prea mare, da' tot îi rãmânea destul. Bine a fãcut, cã n-am mai auzit nimic de el, ca actor, sã vede treaba bine cã s-o îmbibat de votcã ruseascã si mai multe nu. Ei bine, eu cred cã guvernu' ar trebui sã sã întoarcã la impozitul urcãtor. Ar fi mai multi bani la pusculita statului, si cel în cauzã ar contribui mai mult decât altii la nevoile lui, cã sunt atâtea. Chiar dacã nu ajunge la 75 sau 85%, da' pânã la un 50-60 tot ar fi drept, mai ales pentru averile mari si nejustificate. Si asta fiindcã tot câstigu' se datoreazã si celor din jur. Dacã ar fi de unul singur, ãl cu câstigu n-ar face nici o lescaie. Si-apoi, Doamne iartã-mã, guvernul ar trebui sã punã stavilã unor salarii si pensii prea din cale afarã, de 30-40.000 de lei sau mai mult. Nu degeaba le-o zis cine le-o zis nerusinate ori desãntate sau nesimtite, când sunt plãtite din acelasi buzunar. Cum naiba nu-ti arde obrazul de rusine cã pui mâna pe zecile de mii de lei, când stii perfect de bine cã sunt pensionari si salariati care o duc greu de tot? Nu sunt si ei oameni ca toti oamenii? Nu au aceleasi nevoi? Cã doar nu mãnâncã aur. Vãz cã tot se prefirã legea asta cu salarizarea de un singur fel, cum boala îi zice, treaba nu e simplã, da' miros eu cã pânã la urmã, tot ãi mari si cu putere au sã tragã spuza pe turta lor, si nu omul de jos. Dumnezeu sã mã ierte.
- Dar cum ai vedea mata lucrurile?
- Pãi io as porni de sus, as pune o stavilã peste care nu se poate trece, nici cu sporurile, nici cu nimic. Ba singura abatere de la regulã ar fi doar dacã omu' face si treaba unuia de lipseste, da' fãrã sã-mi bat joc de treaba de la postul meu. Ei bine, dupã ce as stabili marginea de sus, apoi as coborî jos, ca sã dau la toti o platã care sã le asigure traiu' de azi pe mâine.
- Dã, bade Gheorghe, dacã n-ai avea anii pe care îi ai, as zice cã multe minte îti mai trebuie... ca la copii. Dar hai sã mai lãsãm pe mâine ce-a mai fi sã fie...
|
Autentificare
