Nenorocire la priveghi
• un BMW, cu numere de Suedia, condus de o persoanã, se pare bãutã, a intrat într-un magazin din Roman • membrii familiei care detin spatiul se aflau în acel moment la un priveghi • soferul a fugit de la locul faptei • Un eveniment rutier petrecut la Roman, pe Bulevardul Republicii, la intersectie cu strada Costache Negri, ar fi putut produce drame în mai multe familii. Miercuri, 8 martie, în jurul orei 16.00, un sofer, se pare mai înfierbîntat de ceva pãhãrele, a intrat cu masina într-un minimarket. Culmea este cã proprietara micutului magazin a aflat cã afacerea i s-a ruinat în timp ce veghea îndureratã la catafalcul mamei acesteia. Soferul buclucas, aflat la volanul unui BMW, cu numere de Suedia, a intrat cu vitezã mare în magazin si s-a oprit în tejgheau, dupã ce a fãcut praf o parte din tîmplãria tip termopan. Martorii sustineau cã evenimentul rutier s-ar fi putut transforma într-o mare tragedie, pentru mai multe familii, dacã magazinul ar fi fost deschis. Unul mai hîtru a spus cã poate soferul a vrut sã facã inventarul, de a intrat cu tot cu masinã în magazin. Cu doar cîteva minute înainte, vînzãtoarea si alte colege stãteau de vorbã în chiosc si se pregãteau sã meargã la familia îndoliatã, pentru aducerea unui ultim omagiu femeii decedate. Alti martori sustin cã soferul ar fi evitat un copil care trecea pe tarversarea marcatã pentru pietoni si, din cauza viteze, nu a mai putut lua curba si a intrat în magazin. Toti cei prezenti la locul accidentului au mentionat cã soferul a coborît de la volan cu semne vizibile de consum de bãuturi alcoolice, dupã care s-a urcat într-o altã masinã si a plecat de la locul faptei în mare grabã, pentru a nu da ochii cu politistii. Unul dintre cei prezenti au sunat la 112 si au anuntat producerea evenimentului. „Pe 8 martie, în jurul orei 16.00, a fost sesizati prin numãrul de urgentã 112 despre producerea unui eveniment rutier cu pagube materiale, la intersectia bulevardului Republicii, cu strada Costache Negri. La fata locului am gãsit autoturismul BMW, înmatriculat în Suedia si pagube importante produse unei societãti comerciale. Nu am identificat la fata locului conducãtorul auto“, a declarat agentul sef Claudiu Panaite, din cadrul Biroului de Politie Rutierã Roman. Initial, omul legii a plecat în urmãrirea conducãtorului auto împreunã cu un martor, dar nu au mai reusit sã prindã din urmã masina în care soferul se urcase. Politistii vor continua cercetãrile pentru identificarea conducãtorului auto si pentru a stabili, cu exactitate, cauzele producerii evenimentului rutier.
|