De ce nu am iesit în stradã, sã protestez
De duminicã 22 ianuarie 2017, asistãm la o continuã escaladare a unor proteste „spontane“ de stradã, pornite simultan, în Bucuresti si mari orase din tarã. Am urmãrit cu interes mesajele protestelor, pentru a întelege cine si ce vrea. Cu exceptia unor mesaje mai exotice, am înteles cã restul lor gravitau în jurul a trei teme reale, existente în România de astãzi, una privind combaterea coruptiei, una privind eliminarea regimului inuman din închisori si una privind legislatia penalã. Modul cum a încercat Guvernul Grindeanu sã abordeze aceste teme a divizat populatia în douã tabere. O tabãrã pro si una contra. Complexitatea celor trei teme, impune participarea responsabilã a întregii populatii privind critica sau sprijinirea solutiilor de rezolvare gãsite de guvern. Am crezut cã în calitate de cetãtean român, bazându-mã pe experienta politicã si legislativã acumulatã în cele cinci mandate de deputat, între anii 1990-2008, ar fi si de datoria mea sã particip la aceste proteste privind amendarea unor derapaje de la principiile statului de drept. Dar în urma analizei multiplelor mesaje, lansate de protestatari, precum si a escaladãrii graduale a acestor mesaje, mi-am dat seama, cu regret, cã am cel putin sase motive sã-mi caut alte modalitãti de a participa la dezbaterea lor publicã. ÃŽmi voi exprima punctual motivele pentru care nu pot fi alãturi de protestatari în dezbaterea urmãtoarelor teme.
1. Ordonanta de urgentã nr. 13/2017 a rupt România în douã
Cele douã frânturi ale României, manifestã pro sau contra. O Românie pro, mutã, este pe cale sã-si epuizeze rãbdarea si sã iasã în stradã. România contra, protesteazã „spontan“ si vehement în stradã, împotriva modului de legiferare prin ordonantã, solicitând retragerea acesteia, pentru a se legifera prin lege, respectându-se procedura dezbaterii în Parlament, a codurilor penale. Esenta protestelor din stradã viza „recursul la metodã“ si nu alte motive mascate. Am suficientã experientã care mã face sã declar cã nu agreez sub nici o formã modul legiferãrii prin ordonante de urgentã. Ulterior, am constatat cu uluire cã protestul nu era unul cu conotatii civice, care sã vizeze „recursul la metodã“, ci unul cu puternice conotatii politice. Ordonanta de urgentã privind codurile penale a fost abrogatã, textul fiind trimis în Parlament sub formã de proiect de lege si protestatarii care solicitau acest lucru au pãrãsit piata, încheindu-si protestul. Surpriza a constituit-o continuarea protestelor de cãtre unii dintre protestatari, dovedindu-se astfel cã protesteazã în piatã pentru cu totul alte motive. Acestia aveau alt set de mesaje, cu caracter politic, solicitând demisiile în lant ale Premierului, ale Guvernului si chiar a presedintelui Camerei Deputatilor. Protestatarii rãmasi în piatã au mers pânã la solicitarea PSD-ului privind eliminarea lui Dragnea de la conducerea partidului, culminând cu scoaterea PSD-ului, ca partid, în afara legii. Având în vedere cã întreg protestul, oficial nu a fost în responsabilitatea nici unei forte politice, se pune firesc întrebarea cine ar trebui sã fie beneficiarul unor revendicãri pur politice. Nu rãmâne decât un singur rãspuns, ca principalii beneficiari ai acestor revendicãri sunt Klaus Iohannis, PNL si USR, care cu prezenta lor în mijlocul protestatarilor le-au legitimat protestele.
2. Interzicerea legiferãrii prin ordonante de urgentã.
Conform Constitutiei României, art. 61 „Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tãrii“. Pe perioada vacantelor parlamentare, Parlamentul poate delega Guvernul sã adopte ordonante pe domenii bine stabilite. ÃŽn afara vacantelor parlamentare, Guvernul poate adopta ordonante de urgentã, dar numai în situatii extraordinare, asupra cãrora reglementarea nu poate fi amânatã sub nici o formã. ÃŽncepând cu 1992 si pânã în prezent, toate guvernele, în alternanta lor, au urmãrit sã confiste atributiile de legiferator ale Parlamentului, legiferând prin ordonante de urgentã. Dacã Guvernul Vãcãroiu a adoptat în patru ani (1992-1996) doar 16 ordonante de urgentã, Guvernul Tãriceanu a adoptat 730 de ordonante, Guvernul Boc - 383 ordonante, Guvernul Ponta - 321 ordonante, Guvernul Ciolos - 99 ordonante într-un an. Astfel, aproape jumãtate din activitatea Parlamentului a fost dedicatã dezbaterii si aprobãrii ordonantelor si ordonantelor de urgentã. Mai grave au fost cazurile în care guvernele si-au asumat rãspunderea pe un proiect de lege. Prin asumarea rãspunderii unui guvern, Parlamentul este scos total din procesul de legiferare, neavând nici mãcar dreptul de a dezbate proiectul respectiv. Legiferarea prin ordonante de urgente are cel putin douã efecte negative. Efecte negative în privinta predictibilitãtii si stabilitãtii legislative si efecte finalizate cu costuri considerabile. Cele mai mari costuri se realizeazã în momentul în care o ordonantã de urgentã este aprobatã cu modificãri sau, mai rãu, este respinsã. Procedura de legiferare prin ordonante de urgentã ar trebui eliminatã. Pentru o astfel de mãsurã as fi iesit si eu în stradã, sã protestez. ÃŽn realitate, am constatat cu surprizã cã protestatarii nu vizau decât abrogarea unei singure ordonante, respectiv ordonanta 13/2017, adoptatã de Guvernul Grindeanu. Protestul împotriva acestei ordonante nu viza o problemã care favoriza segmente ale populatiei, ci se bãnuia cã îl favorizeazã pe Liviu Dragnea. Am considerat cã pentru un caz particular nu meritã sã mã consum într-un protest, pentru o singurã ordonantã, când problema pe fond o reprezenta eliminarea tuturor ordonantelor. Dacã ordonanta respectivã a fost consideratã de protestatari ca fiind emisã cu dedicatie, consider cã ti protestul meu ar fi avut o dedicatie.
3. Sustinerea luptei anticoruptie
ÃŽn seara zilei de 3 februarie, în Piatra Neamt, pe bulevardul Republicii se deplasa o masã impresionantã de protestatari. Am auzit scandându-se „Primarul e cu noi“ si l-am vãzut printre protestatari pe primarul Dragos Chitic. Stiind cã domnul Chitic a fãcut parte din administratia trecutã, în care s-a furat pe rupte, iar ulterior acesta nu a fãcut nici o dovadã de clarificare sau delimitare, mi-am reprimat orice pornire de a mã alãtura acestuia într-un protest anticoruptie.
4. Combaterea abuzurilor procurorilor si judecãtorilor
În derularea protestelor nu am sesizat decât o neconditionatã sustinere a tuturor actelor justitiei române, indiferent dacã unele evidente, indicã cã s-au realizat si erori judiciare notabile. Protestul meu ar fi fost sigur contraproductiv si singular.
5. Acordarea gratierilor
Pentru ziua de 24 ianuarie (Mica Unire), Klaus Iohannis ne-a lãsat baltã, cu Cuza al nostru, si a plecat la Strassburg pentru a se întâlni cu presedintele CEDO, care l-a convins cã „gratierea este menitã sã rezolve problema stringentã a României, privind suprapopularea închisorilor si transformarea acestora în lagãre“. Klaus Iohannis s-a întors de la Strassburg, renuntând la tema gratierii, iar protestatarii si-au modificat pancardele din „JOS GRATIEREA“ în „JOS GRINDEANU“.
6. Interzicerea legiferãrii Codurilor penale prin ordonante de
urgentã
Presedinta PNL, Raluca Turcan, a precizat cã „Ordonanta nr. 13/2017 a fost cea mai mare ticãlosie, dupã Revolutie“. Declaratia respectivã a stârnit protestele furioase ale sustinãtorilor guvernelor Boc si Ciolos. Guvernul Boc a promovat pe 22.06.2009 Codul penal prin asumarea rãspunderii, la care Parlamentul nu a avut nici un cuvânt de spus. Guvernul Ciolos a odoptat, în seara zilei de 18 mai 2016, modificarea a peste 50 de articole din Codurile penale, prin ordonantã de urgentã. Guvernul Grindeanu, modificând patru articole din coduri, rãmâne mic copil si nu tineam sã-i supãr pe Boc si Ciolos contestându-l numai pe Grindeanu. ÃŽn locul meu a protestat în piatã Raluca Prunã, fostul ministru al Justitiei din Guvernul Ciolos, semnatara ordonantei de urgentã cu pricina. Epilog, dupã atâtea proteste: dupã divizarea societãtii civile si dupã discursul presedintelui Iohannis în Parlament mi-e teamã cã dezbinati total, cum suntem sub conducerea lui Klaus Iohannis, vom „comemora“ în 2018 Marea Unire.
|
Autentificare
