Strict româneste - „cu mucii în fasole“, „îi picã fata“, „din rahat bici“, „freci menta“
O prietenã din Elvetia mi-a trimis pe e-mail un grupaj de Expresii (tipic) românesti care definesc unele stãri prin care oricine a trecut ori poate sã treacã. Mi-a fãcut plãcere sã-l parcurg, ba sã si întârzii asupra lui, fiindcã era ilustrativ pentru istetimea natiei noastre si nu mai putin pentru limba ei, atât de bogatã si de expresivã. Mã pregãtisem sã-l aduc, într-o formã comentatã, la cunostinta cititorilor nostri. Dar cum era atribuit unei distinse personalitãti, m-am adresat acesteia, sã-i cer acceptul, ca sã rãmân bouche bée (cu gura cãscatã), când D-sa a negat paternitatea. Ca sã vezi! Ca atare, dezlegat de orice acuzatie de plagiat, ofer ce mi s-a pãrut mai cu muc si sfârc. Din grupajul respectiv, aflãm cã românul nu este surprins niciodatã. Lui „îi picã fata“. Ce poate fi mai adevãrat? Chipul omului, oglindã a sufletului, nu poate rãmâne neschimbat fatã de ceva care-l ia pe nepregãtite. Exteriorizarea trãirilor omenesti se regãseste întotdeauna pe figura lui, în mimica momentului, chiar si la cei care dovedesc stãpânire de sine. Când aproapele nostru încearcã sã ne tragã, într-un fel, pe sfoarã, sã- si atribuie merite necuvenite ori sã pledeze pentru lucruri mari fãurite din nimic, ceva cu cap si cu coadã si închegat ca lumea, dintr-un fel de piftie, cei din jur nu-l iartã chiar asa usor si spun cã „a vrut fãcut din rahat bici“, ba mai adaugã, cã biciul nu era unul oarecare, ci de mãtase. Românasul nostru, calm în general, poate cã nu în acelasi grad cu locuitorii perfidului Albion, e capabil sã-si piardã la o adicã cumpãtul, numai suficient ca... „sã-i sarã mustarul“ ori „sã-si iasã din tâtâni“. Aici e aici, dacã are tãria sã se stãpâneascã e numa' bine, dar nu de putin ori, se pierde cu firea, sloboade cine stie ce vorbe urâte sau chiar trece la gesturi ori fapte pe care o sã le regrete mai târziu. Nu rareori, el începe bine, gospodãreste, o treabã si o duce pânã aproape de la capãt când, din cine stie ce varii motive, dar nu din plictis, stricã tot ce pãrea cã avea sã se încheie la fel de bine cum începuse, numai ce „dã cu mucii în fasole“. Cine mai dã doi bani pe leguminoasa care-si pierde tot cheremezul, fie cã era cu ciolan de porc sau fãcãluitã ca la mama ei. Ori, dacã stie el bine cã ce a fãcut ori a zis nu era chiar între granitele a ceea ce este obisnuit, însã vrea sã te ducã cu zãhãrãrelul, nu te prosteste dar nici nu te abandoneazã si „te abureste“. Atât de intens încât te întrebi dacã nu cumva vina îti apartine si dreptatea e de partea lui. Si apoi, sã fim cinstiti, orice se poate spune despre români, numai cã sunt mincinosi nu. Nu, minciuna nu este trãsãtura noastrã de cãpãtâi, dar nimic mai adevãrat cã la o nevoie sau o strâmtoare din care nu mai poate iesi cu usurintã, „o sã-ti vândã gogosi“. Ceea ce aduce cu „brasoavele“ pe care unii le spun cu mare seninãtate.
Un român nu pricepe dintr-o datã... lui „îi picã fisa“.
Un român nu este extrem de obosit... el este „varzã“. Viata lui nu
este haoticã... este „varzã“. Si în camera lui nu este o totalã încurcãturã... este, de asemenea, „varzã“.
Un român nu considerã pur si simplu un efort ca fiind inutil... spune cã e „frectie la picior de lemn“.
Nu înnebunesti un român... îl „scoti din pepeni“.
Un român nu va avea „sindromul impostorului“... el se va simti
„cu musca pe cãciulã“.
ÃŽn România, lucrurile nu sunt departe... sunt „la mama naibii“.
Un român nu e nebun... el e „dus cu pluta“.
Un român nu-ti va spune sã nu mai pierzi timpul aiurea... îti va
spune sã nu mai „freci menta“.
Un român nu va spune cã ceva este misto... va spune cã este „beton“.
Unui român nu îi este fricã... el „are un morcov în fund“.
Un român nu doar pãstreazã tãcerea... el „tace ca porcu-n pãpusoi“.
Ca român, nu te amãgesti... te „îmbeti cu apã rece“.
Un român nu este prost... el este „tufã de Venetia“.
Un român nu renuntã... el „îsi bagã picioarele“.
Un român nu a fost înselat... el „a luat teapã“.
Un român nu este betiv... el este „sugativã“.
Un român nu te va privi nedumerit... el se va „holba ca cioara la
ciolan“ sau ca „vaca-n râpã“.
Un român nu are idei neobisnuite... el are o „minte creatã“.
|