Pietreni, povesti dupã cutremurile din Italia
• un ziarist de la Gazetaromaneasca.com a stat de vorbã de cu trei pietreni sinistrati dupã cutremurele ce nu se mai sfîrsesc în Italia • „Am iesit urgent afarã si am vãzut cum era zgîltîitã masina în care stãteau sotia si fetita. O imagine cutremurãtoare“, a povestit unul dintre ei • o duc greu acum, dar nu se gîndesc sã se întoarcã în tarã • Cutremurele care nu mai contenesc în Italia, începînd de la cel de la Amatrice, din august, au provocat drame si printre românii stabiliti în Peninsulã. ÃŽn urma seriei de seisme petrecute începînd de duminicã, 30 septembrie, cînd cel mai puternic a avut magnitudine 6,5 pe scara Richer, zeci de mii de persoane au fost nevoite sã-si pãrãseascã locuintele afectate. Multi au decis sã rãmînã în apropierea fostelor domicilii, în corturile sau containerele amenajate de Protectia Civilã Italianã, dar majoritatea au ales sã se mute în hoteluri si campinguri puse la dispozitie de autoritãti. ÃŽn zonele afectate, activitatea economicã a fost opritã, iar asta înseamnã si pentru români pierderea locurilor de muncã. ÃŽn publicatia on-lune Gazetaromaneasca.com, Andi Rãdiu a publicat douã articole despre clipele deloc plãcute prin care trec cîtiva pietreni. La Porto Sant'Elpidio, localitate aflatã la circa 50 km de Ancona, în campingul La Risacca, i-a întîlnit pe membrii familiei Ungureanu. Ei locuiau la Pieve Torina, o comunã cu vreo 1.500 de locuitori, din care 100 români rezidenti, învecinatã cu alte localitãti afectate de seisme: Fiordimonte, Monte Cavallo, Muccia, Pievebovigliana, Serravalle di Chienti, Ussita sau Visso. Redãm în cele ce urmeazã o parte din cele relatate de gazetarul din Italia.
Viata în camping
Marius Constantin Ungureanu are 38 de ani, este din Piatra Neamt, si munceste în strãinãtate din 2000. Pe sotie, Ana Ramona, de 34 de ani, a cunoscut-o în Italia si au împreunã trei fetite: Maria, Ecaterina si Ioana, de 7, 5 si 2 ani. S-au mutat în camping dupã ce miscãrile telurice au avariat blocul în care locuiau. Imobilul a rãmas în picioare, „fiind o constructie mai nouã, fãcutã mai dupã normele antiseismice“, ne-a spus Marius, dar care s-a crãpat în multe locuri si a fost declaratã nelocuibilã, cu risc sã se dãrîme. Familia Ungureanu a preferat sã plece si sã locuiascã în camping, într-un loc sigur. „Primul gînd a fost la copii, la ei ne-am gîndit dupã ce am realizat cã trebuie sã pãrãsim locuinta. Copiii suferã extrem de mult în asemenea momente, sînt speriati, îi iei din mediul lor, de la cãmin sau de la scoalã, din camerele lor, de lîngã prietenii de joacã. Noi le-am spus cã ne mutãm într-un loc unde nu sînt cutremure, unde pãmîntul nu se miscã“, a povestit Ana. „Sînt foarte încîntat cã am ales solutia asta. Aici, în acest camping, s-au mutat multe familii din Pieve Torina, vecini, colegi de muncã, amici. S-a reunit comunitatea si aici nu mã refer la români, ci în general la oamenii din comuna noastrã. Fetitele si-au regãsit prietenii, se joacã împreunã si impactul psihologic e diferit. Dacã am fi rãmas acolo, copiii ar fi fost agitati si speriati dupã experientele prin care au trecut“, a completat Marius. Conditiile din camping sînt bune, sinistratilor punîndu-li-se la dispozitie case dotate cu toate facilitãtile. Familia pietreanului locuieste într-un bungalow care are 6 paturi, cu ei locuind si un nepot de 12 ani. „Tatãl bãiatului a murit, de o boalã urîtã, aici, în Italia. Acum stã cu noi, are nevoie de familie“. ÃŽn afara celor douã dormitoare, locuinta are o bucãtãrie si douã bãi. E curatã, are tot mobilierul necesar, inclusiv televizor si masinã de spãlat. Toti cei care au fost cazati aici primesc mîncare gãtitã, gratuit. „Avem trei mese pe zi, mîncarea e foarte bunã, înclusiv apã, dulciuri pentru copii. Nu putem sã ne plîngem de conditiile pe care ni le-au pus la dispozitie autoritãtile“, spune Marius.
„Mentalitatea trebuie schimbatã în România“
La invitatia gazetarului, pietreanul a acceptat sã meargã în zonele afectate, în localitatea unde trãia si muncea, apoi în alte orãsele unde sînt români care au fost nevoiti sã îsi pãrãseascã locuinta sau locul de muncã. Au fost la Pieve Torina, Muccia, Visso, Ussita si Camerino, localitãti în care mii de clãdiri au fost declarate nelocuibile. Pe drum, Marius a povestit despre România. ÃŽn urmã cu 6 ani, a decis împreunã cu sotia sã se reîntoarcã în patrie. „Sotia a terminat Facultatea de Litere, ne gîndeam cã poate sã predea la vreo scoalã. A rãmas însãrcinatã cu cea de-a doua fetitã si am renuntat pentru o perioadã la aceastã idee. Eu m-am apucat de constructii, angajasem oameni, dar este imposibil sã faci asa ceva în România. Seara, cada devenise patul meu, atît de obosit ajungeam, adormeam în baie. Munceam toatã ziua si abia reuseam sã-mi plãtesc oamenii. Toate economiile din Italia s-au dus pe Apa sîmbetei. Motivele sînt multe, ar fi multe de povestit. De la autoritãti si pînã la oamenii pe care îi angajezi. Mentalitatea trebuie schimbatã în România“. „Nici dupã cutremurele astea nu plecati în tarã“?, i-am întrebat. „Nici nu vrem sã ne gîndim, am încercat si era sã o luãm razna... bãtaie de joc... taxe absurde... Stãm aici, pentru cã vrem sã dãm un viitor copiilor. Vom trece de perioada asta, oricum nu e mai rãu ca dupã experienta din România“. Cei doi au ajuns într-o zonã cu putine case, o micã asezare care tinea tot de Piave Torina. „Am sã vã fac cunostintã cu un vãr de-al meu. Tatii nostri sînt frati gemeni. O persoanã care e extrem de atasatã de locurile de aici. Nu vrea sã plece nici în ruptul capului. Are animale, e vînãtor, are licentã. Are niste cîini pe care nu i-ar lãsa pentru nimic în lume“, spunea Marius.
Nu vor sã se întoarcã acasã
ÃŽmpreunã cu vãrul lui Marius era un alt român, cu un copil, o fetitã. Nici el nu pleacã, e hotãrît sã rãmînã în Italia, chiar dacã frica e mare. „ÃŽn Anglia dorm cîte 15 într-un apartament si e tot mai putin de muncã“. Sotia lucreazã la singurul restaurant din zonã, care nu a fost închis si asta îl tine legat de mica localitate. Vasile Ungureanu are 35 de ani si lucreazã în Italia tot din 2000, iar de mai bine de 9 ani trãieste lîngã Piave Torina. „Dacã as pleca ar trebui sã-mi las animalele, asa ceva nu pot sã fac. Am trei cîini de vînãtoare, de care sînt foarte atasat. Exclus sã plec“. Doarme în masinã: „Astept momentul sã începem constructia de case de lemn. Am vorbit cu patronul la care lucrez. Am lucrat deja la una, lîngã mine, la o familie. Se face destul de repede, cît de curînd mã apuc si de a mea“. Nici el nu vrea sã se întoarcã în tarã: „Nu existã asa ceva. M-am integrat prea bine aici, iubesc locurile astea. Cunosc pãdurile foarte bine, le-am bãtut la pas. Mi-am luat si licentã pentru vînãtoare, am animalele mele... ÃŽn plus, nu mai am nici documente românesti. Cartea de identitate a expirat. Ca sã mã întorc acasã ar trebui sã trec pe la consulat sau ambasadã, sã mi le refac“. Un alt pietrean afectat de cutremure si cu care ziaristul amintit a stat de vorbã a fost Florin Benchici, de 36 de ani. „Cum a fost la cutremur?“. „Pãi la ultimul, cel mare, intrasem în casã, chiar dacã fusese declaratã «inagibilã». Mã dusesem sã îmi fac o cafea, la sobã, ca la noi. Cînd a început sã se miste totul am iesit urgent afarã si am vãzut cum era zgîltîitã masina în care stãteau sotia si fetita. O imagine cutremurãtoare. Esti neputincios, nu sti ce sã faci, cum sã reactionezi. O experientã teribilã...“, a povestit Florin. „Ce faci acum? Nu te muti în zonã sigurã, la vreun hotel sau camping“, l-am întrebat. „Deocamdatã nu. Ne tine faptul cã sotia are un loc de muncã. Restaurantul unde lucreazã nu a suferit daune si functioneazã. Sînt multi clienti, e multã muncã. Poate se vor construi case de lemn si ne vom relua viata normalã“, a rãspuns el.
Moartã sub dãrîmãturi, la Amatrice
Pe 24 august 2016, orasul italian Amarice era rãvãsit de un cutremur produs la ora 4.36 (ora României), care avea sã facã sute de victime, printre decedati fiind si 11 cetãteni români. A murit printre ruinele casei în care locuia si Violeta Lucretia Moldovan, de 37 de ani, din Bicaz- Chei. Cadavrul nemtencei a fost gãsit chiar în primele ore dupã seism, dar pentru identificare a fost nevoie ca sora ei sã vinã pînã la Amatrice, de la Roma, acolo unde lucreazã. Nemteanca era plecatã de circa 10 ani în Italia unde avea grijã de o femeie în vîrstã. Revenea periodic în satul natal, iar în ultimul timp îsi fãcea planuri sã-si renoveze casa pe care o ridicase cu sotul ei.
|
Autentificare
