Ia de-aicea, neamule!... ia doctoratu', ia chilipiru' (I)
Chiar cã nu mai e de înteles. Cei mai multi (prieteni si neprieteni)
recunosc cã românii dau pe dinafarã cu inteligenta. Pânã si la hotie
îi întrecem. Si-atunci? Ce sã mai priceapã omul simplu? Încotro se
se aplece si cui sã-i dea dreptate? De ce ne-am supãra cã România
are, si numeric, si proportional, mai multi doctori (nu, nu e vorba de
medici, cã tagma asta s-a cam subtiat decât altii)? De unde atâta
înversunare împotriva lor? De ce trebuie sã le luãm la puricat tezele
sã vedem dacã turnesolul doctoratelor descoperã plagiatul? N-a
spus nu stiu ce mare filozof cã nu existã nimic care sã nu se fi spus
pânã acum? Ce mare brânzã este cã ai luat niste paragrafe gata
formulate, ca sã nu te mai cãznesti tu sã inventezi focul sau roata?
Si, la urma urmei, de ce n-am respecta munca oamenilor? Cã si
copiatul presupune un efort. Si dacã nu esti atent (cum s-au vãzut
destule cazuri) plagiezi si greselile sau erorile. Ce avantaje
nemaipomenite îti aduce titlul de doctor, în afarã de a-ti mai potoli
orgoliul? Sã încercãm sã descurcãm mãcar câteva ite din tesãtura
asta atât de încâlcitã, marcã depusã, originalã. Adicã româneascã,
get-beget, nu ca la altii, cu principii bine statornicite. Si, cu osebire,
respectate. De fapt, ce este un doctorat si ce semnificatii are sau
poate avea? Cum se desfãsoarã, cum se obtine si ce conditii
trebuie sã îndeplinesti ca sã fii declarat doctor? Foarte simplu:
doctoratul este prima treaptã (cea mai de jos) a ierarhiei
academice. Titlul este atribuit oricãrui specialist cu studii
universitare care, în urma unui examen, accede la scoala
doctoralã (organism care apartine universitãtilor si este condus de
docenti) si care, pe parcursul a patru ani de zile (termen pentru
prostime, nu pentru cei cu sânge albastru), desfãsoarã o activitate
de cercetare/documentare, ale cãrei rezultate sunt concretizate în
Teza de doctorat. Pentru anumite situatii cu caracter deosebit, ca
importantã, dificultate ori volum, doctoratul se poate desfãsura cu
scoaterea din activitatea profesionalã obisnuitã, întreaga
activitate fiind dedicatã exclusiv doctoratului, în serviciul
îndrumãtorului si sub supravegherea permanentã si nemijlocitã a
acestuia. Doctorandul (specialistul angajat în activitatea respectivã)
beneficiazã de un îndrumãtor/conducãtor, personaj important,
marele dirijor, principalul responsabil de calitatea si valoarea
doctoratului, elementul critic al întregii activitãti. El e cel care
stabileste domeniul, tema, capitolul de cercetare, titlul tezei dar si
calendarul activitãtilor secundare sau conexe derulate de-a lungul
celor patru ani, cel care impune modificãrile sau schimbãrile
necesare. Si (nu spun povesti), sã te fereascã Dumnezeu de un
conducãtor nãzuros, care te întoarce de o mie de ori, si cãruia nici o
formulare nu-i este pe plac, îti cere în permanentã modificãri, pentru
a deveni, în final, la forma initialã. Orice tezã de doctorat este o
lucrare de amploare, de câteva sute de pagini, si trebuie sã continã
trei pãrti absolut esentiale:
1. Prima parte are un caracter general si se referã la enuntarea
temei, a istoricului, a celor care au abordat-o si, mai ales, la stadiul
actual al cunostintelor din domeniu, la elementele de progres
înregistrate, ca si a perspectivelor de viitor.
2. Cea de a doua parte este rezervatã autorului si exprimã
experienta proprie, elementele de originalitate aduse în
cunoasterea, progresul si perfectionarea capitolului, cu elucidarea
unor date necunoscute sau controversate, cu noi modalitãti si
metode superioare de abordare caractere etc. Proportia dintre
primele douã pãrti trebuie sã fie echilibratã, de cele mai multe ori
aproximativ egalã. Este evident cã nu sunt excluse situatiile în care
una dintre pãrti (mai ales cea originalã) este mai amplã.
3. În sfârsit, cea de a treia parte apartine bibliografiei, care nu poate
lipsi si nu este formalã. Ea mentioneazã tot ce s-a scris si publicat
în domeniu si transeazã, cu date concrete, între elementele
originale si cele apartinând altor autori. Citatele, extrasele, ideile,
datele statistice, graficele, reproducerile etc., din cuprinsul lucrãrii
de doctorat si care apartin altor autori trebuie mentionate, fie direct
si explicit, fie cu ajutorul ghilimelelor, cu caractere înclinate sau
îngrosate, la care se adaugã, în paranteze, numãrul lucrãrii citate în
bibliografia redatã alfabetic, dupã numele de familie al autorului sau
al primului autor.
Doctoratul se încheie cu sustinerea tezei de doctorat, în fata unei
comisii prezidate de îndrumãtorul/conducãtorul lucrãrii, nu înainte
de a obtine mai multe referate din partea unor specialisti (de cele
mai multe ori, ceilalti membri ai comisiei) care au consultat, în
prealabil lucrarea de doctorat, in extenso sau în rezumat. Din acest
moment, teza de doctorat intrã în circuitul informatic, devine un
instrument de utilitate pentru cei interesati, care nu mai trebuie sã
reia întreaga literaturã existentã pânã la momentul respectiv.
Afirmãm în deplinã cunostintã de cauzã cã obtinerea titlului de
doctor nu este deosebit de dificilã, este la îndemâna tuturor si
depinde de seriozitatea cu care e abordatã.
Cu atât mai greu este de înteles de ce trebuie sã ocolesti lucrurile
limpezi, sã furi, sã-ti însusesti roadele muncii altuia, sã te împãunezi
cu ceea ce stii foarte bine cã nu este al tãu si sã te expui unor
atribute reprobabile. Credem cã simpla retragere a titlului obtinut
fraudulos si necinstit nu este suficientã. Sanctiunile trebuie sã fie
mult mai drastice si extinse si asupra celor care au permis
asemenea fapte. Fiindcã este vorba de un modus vivendi, de o
gravã desconsiderare a principiilor societãtii. Cum sã-ti încredintezi
soarta sau dreptatea unor persoane profund necinstite? Cum sã
aplauzi prefãcãtoria, minciuna si însusirea a ceea ce nu ti se cuvine,
sub umbrela a ceea ce înseamnã hotul nedovedit - negustor
cinstit? Ba care dã din coate si ajunge la vârful ierarhiilor, de unde-
ti oferã lectii de deontologie si moralitate. Cazul Oprea este
ilustrativ. Nici una din actiunile în care a fost implicat nu s-a plasat
în aria corectitudinii si a onoarei, cu nimic deasupra lepãdãrii de
cinste pe un metru de caltabosi si un clondir de tuicã. Nu neg
importanta prezumtiei de nevinovãtie dar simplul fapt cã ajungi sã fii
discutat si cã trebuie sã-ti dovedesti cinstea, dã de gândit. Nu am
auzit de asemenea actiuni scornite din nimic. Si el si ceilalti altii s-
au ridicat pe umerii altora leiti lor si au creat un climat mizerabil,
ticãlos si putred, lipsit de onorabilitate, profund imoral, cu
consecinte dramatice si afectând drastic mediul social. Rusinos !
Penibil!
|
Autentificare
