Meserii de altãdatã
• bragagiul, sacagiul, potcovarul, hornarul, lãptarul, birjarul, lampagiul sînt doar o parte din îndeletnicirile care existau în urbea Romanului din perioada interbelicã • la începutul secolului al XX-lea, comertul stradal era una din preocupãrile de bazã ale locuitorilor zonei • mare parte din aceste meserii au dispãrut odatã cu evolutia societãtii spre modernism • Una dintre cele mai interesante lucrãri de antropologie urbanã, prezentatã la Ziua orasului Roman a fost cea a profesorului Gheorghe A. M. Ciobanu, care la venerabila vîrstã de 91 de ani este o personalitate enciclopedicã a culturii romascane si nationale. Acesta a prezentat una din cele mai intersante lucrãri intitulatã Romanul stiut ca tîrg patriarhal cu mercurial pe stradã. Acesta a vorbit de perioada comertului ca troc, cînd negustorii fãceau schimb de mãrfuri. „Comertul stradal era înfloritor la începutul secolului al XX-lea. La început era vorba de schimbul de produse, de trocul cu mãrfuri. Eu am marfa aia, tu mi-o dai pe cealaltã. Oamenii stãteau acasã si venea la poartã, la o orã cunoscutã, un cãrutas care aducea marfa strigînd în gura mare numele a ceea ce aducea: mãcelarul, zarzavagiul, omul care vindea fructe, lãptarul. Acest timp de comert a persistat la Roman pînã tîrziu, în preajma primului rãzboi mondial, coabitînd o vreme cu prãvãliile care începuserã sã aparã, fiind specializate pe mãrfurile vîndute: produse alimentare si industriale, uneori fiind mixte. Bãcãniile apartineau, de regulã, evreilor si armenilor. Asta se întîmpla prin 1920-1930. ÃŽn acea perioadã romanticã, stãteai acasã si veneau la tine si cei care se specializaserã în servicii: geamgiul, dulgherul, zidarul, zugravul, florarul, gunoierul. O altã categorie de meseriasi erau sobarii, care-ti fãceau soba din cãrãmidã si ulterior, din era-cotã, adicã o ceramicã arsã, cunoscutã la noi drept teracotã. Soba avea nevoie de horn, care trebuia curãtat în fiecare an. Asa au apãrut cosarul sau hornarul, meserie aproape dispãrutã astãzi. ÃŽn vremea copilãriei mele, la Roman era un celebru hornar, despre care se spunea cã dacã-l întîlnesti, îti aduce noroc. Acesta luptase pe front, la Turtucaia, în timpul Rãzboiului de Independentã de la 1877. Era un sportiv desãvîrsit, care la o vîrstã extrem de înaintatã se suia încã pe casã si curãta cosurile. El purta în jurul corpului colacul de sîrmã, la capãtul cãruia avea periile de curãtat si cu mîndrie purta douã medalii pe care le primise drept rãsplatã a bravurilor sale si de care nu se despãrtea, în ruptul capului. De altfel, acest cosar era si eroul cupletelor lui Tãnase, care îl cunoscuse în unul din turneiele sale si a creat celebra melodie «Ti-a iesit cosaru-n drum». Acestia erau meseriasii care-ti veneau acasã“, a spus Gheorghe A. M. Ciobanu.
Meserii dispãrute sau pe cale de disparitie
Eruditul romascan a vorbit si de alte meserii, astãzi pe cale de disparitie, care altãdatã existau si la oras si la tarã. E vorba de birjar si, legat de acesta, de potcovar. Existau în Roman statii ale birjarilor în mai multe locuri, în special la garã. Birja care transporta mortii se numea patascã. ÃŽnainte de electrificare mai exista si meseria de lampagiu, angajat de primãrie, care, searã de searã, se urca pe o scarã si aprindea lãmpile cu gaz care luminau orasul. O altã meserie foarte apreciatã era una adusã din Turcia. „Cu bragagiul Ali aveam o relatie specialã. Braga era o bãuturã produsã prin fermentatia cerealelor, foarte apreciatã atunci. Turcul purta în spate niste recipiente din alamã, în care tinea braga la rece, în gheatã. Mie îmi dãdea mereu cîte un pahar de bragã, pe gratis, dar numai pentru a-mi rãsplãti rezultatele la învãtãturã. Tot ambulant se vindeau si zaharicalele: turta dulce, halvita, caramelele.si covrigii, pe care negustorii îi aduceau în pauzã la scoalã. O altã meserie foarte pretuitã era cea de croitor. Acestia erau de douã feluri: croitori obisnuiti, care fãceau haine pentru oamenii de rînd si croitori de lux, la care se îmbrãcau bogatii tîrgului. Cel mai celebru era croitorul Svart, evreu care îsi avea prãvãlia pe Cuza Vodã, lîngã Posta mare.Tot atunci au apãrut si trusturile de frizerie, meserie transmisã din tatã în fiu, celebrã find familia Vasiliu, care îsi avea dugheana pe Bulevardul Republicii, lîngã Regimentul 12 Cãlãrasi, unde se frizau ofiterii, în special. O altã meserie la mare pret o avea fotograful, cel care imortaliza pe plãci de bromurã de argint. Erau doi fotografi celebri, evreii Rotman si Barmac, ultimul care cãlãtorise mult la viata lui“, a mai spus profesorul Gheorghe A. M. Ciobanu. Acesta nu a uitat sã vorbeascã si de o meserie extrem de pretuitã, aceea de vînzãtor de ziare, care era practicatã de o pustime zdrentãroasã si gãlãgioasã, care stia însã toate evenimentele interne si internationale, din Curentul, sau Universul, pe care le strigau încã de la prima orã a diminetii cînd venea de la garã presa de la Bucuresti. De altfel, în Roman existau între cele douã rãzboaie modiale si vreo sapte publicatii locale, dintre care cea mai cunoscutã a fost Solia lui Nãsturas, condusã de învãtãtorul Fracas.
|
Autentificare
