Un strop de normalitate
Mai sã-mi fac cruce cu limba-n gurã: guvernul a hotãrât ca fiicele si fiii cadrelor didactice sã se bucure de gratuitate la internat, sã fie scutiti de taxa de intrare în facultate si de plata cãminului. Asa ceva nu s-a mai pomenit de pe vremea lui Spiru Haret, fie-i amintirea sfântã, savantul si ministrul care a pus bazele educatiei si învãtãmântului românesc modern. Ba, reflectând mai adânc, am socotit cã tot ar fi bine sã-mi împreunez trei degete de la mâna dreaptã sã-mi fac cruce. Si am si fãcut-o, asa cum m-au învãtat mama si bunicii. Ca nu cumva sã fie vorba de o minune de-a noastrã, care tine trei zile, dupã care va sucomba din lipsã de fonduri, rentabilitate si alte asemenea dulcegãrii.
Fãrã îndoialã cã vor sãri cârcotasii si vor tipa în gura mare, dacã nu cumva vor merge cu jalba-n protap la Strasbourg, cã mãsura este discriminatorie si pãrtinitoare si... ori pentru toti, ori pentru niciunul.
Ce sã zic? Românul gãseste sau, la nevoie, fabricã argumente. Sigur cã bine ar fi ca toti copiii sã beneficieze de asemenea facilitãti, dar în situatia noastrã economicã... nu ne e la îndemânã. Mai bine sã ne multumim pentru moment cu ce ar putea sã însemne un început si sã facem ce trebuie, ca sã ajungem acolo. Apropo de normalitate, sã nu-ti vinã a crede, si doamna Firea a dispus ca pretul biletelor si al abonamentelor de transport în comun în Bucuresti, sã fie la jumãtate pentru elevi si studenti, pânã când îsi va realiza visul si promisiunea unui transport de suprafatã gratuit pentru toatã suflarea bucuresteanã sau venitã cu treburi. Nu cã n-ar fi loc si de alte semne de normalitate, dar... are si ea rosturile ei. Cum sã ne „normalizãm“ chiar asa dintr-o datã? N-am fi de râsul curcilor? Dacã stârnim mânia vreunui zeu nestiut si declansãm cine stie ce tsunami, ploaie cu broaste, epidemii de holerã ori topire bruscã a calotelor glaciale? Doar asa ca... exercitiu de gândire, oare cât ar fi de complicat (n-ar fi nevoie nici de hotãrâre de guvern, de aprobarea parlamentului si nici de decret prezidential) ca domnul prim-ministru Ciolos sã închidã buzunarul din care curg salariile nesimtite de bugetari de 30.000 de euro lunar? Cine nu stie cã la un sef care încaseazã atât, înseamnã încã 15-20 de bugetari mai mititei, care se multumesc cu mai putin, dar la fel de ocrotiti de nesimtire? Ba încã, nu stiu cum se petrec lucrurile cã, cu cât institutia este mai deficitarã si merge mai prost, gratie managementului strãlucit implementat, plata este mai mare. Ce-ar fi dacã acelasi om cu putere de decizie ar spune: „fratilor (parlamentari, sefi de autoritãti, companii, institutii si alti demnitari), recunosc, nu sunteti fitecine, aveti dreptul la autoturisme si soferi, dar statul nostru nu vã poate oferi decât o masinã de productie româneascã, bine vândute pe pietele strãine. Vreti mai mult de atât, aveti liber la cumpãrare, dar nu din pusculita noastrã atât de sãracã si care se împrumutã de bani pentru salarii“. Ce reclamã ar fi pentru industria noastrã! Cum ar fi nevoitã sã-si sporeascã productia, sã se dezvolte si sã asigure tot mai multe locuri muncã!? Nu cã mi-am dat drumul la gurã dar... vorba lui Cosbuc cu bãtrânii la horã... de-i pornesti, sunt greu de-oprit!, asa cã dacã tot am nãzãrit întrebãrile pe domnu' Dacian, merg mai departe: „cum s-ar face sã se respecte legea si celor dovediti cã au furat, au înselat ori si-au însusit ce nu era al lor, sã li se ia înapoi agoniseala?“ Nici un bãnut în plus, ci fix cât s-a dovedit; nici la închisoare n-ar trebui bãgati cã trebuie tinuti pe mâncare, pazã si altele, si tot ei reclamã la CEDO cã nu au conditii demne de puscãriasi. Asa? Ce mare brânzã se alege din toatã tevatura? Condamnãri cu suspendare, câteva luni acolo de închisoare, timp în care nu se ating de mâncarea din gamelã, ci din pachetele aduse de acasã, mai cu învoiri pentru diverse evenimente, cu telefoane mobile la dispozitie, de-si mai conduc afacerile de dupã gratii, cu programe TV la alegere si ies bine merci, cã nu mai e mare rusine sã stai la mititica, si-si vãd de agonisealã, ba te mai si sfideazã cu averea neatinsã si candideazã la cine stie ce demnitate publicã, convingându-te cã e om cinstit. Normalitate! Numele tãu e iluzie desartã.
|
Autentificare
