S-a dus un om...
Urcarea la stele a profesorului bicãjean Traian Stanciu, în urmã cu o sãptãmînã, a trecut aproape neobservatã. Considerãm cã pe nedrept. Deoarece, necunoscutul de lîngã noi a cunoscut si a fost cunoscut de multe generatii de elevi si de multe generatii de pionieri pe care i-a condus în tabere sau în „Asaltul Carpatilor“. A fost omul cunoscut de semenii sãi, care veneau la el pentru un desen pe o firmã, pe o cruce, pentru a repara un ceas sau un aparat de fotografiat. Cunoscut de oamenii Bibliotecii Bicaz unde poposea zilnic si participa cu tot entuziasmul unei vîrste la toate actiunile culturale. La realizarea volumului „Caietele orasului mãrii dintre munti“, lansat la 15 iunie 2016, a contribuit cu un studiu despre statuile lui Mihai Eminescu din întreaga lume, insistînd, firesc, pe cea din fata bibliotecii. De altfel, ultimii sãi ani, din punct de vedere cultural i-a dedicat Bibliotecii Bicaz. ÃŽn 2011, a fost desenatorul volumelor dedicate celor 400 de ani de existentã a orasului, a banerelor, pliantelor si mapelor. Era ilustratorul revistelor „Piatra Corbului“ si „Revista Valea Muntelui“, publicînd si articole de artã. A realizat apoi ilustratiile (peste 100 de desene color) pentru antologia „Legende, mituri si povesti la muntele Ceahlãu“ din 2013, sprijinind, de asemenea, ilustratia pentru manualul de istorie optional „Legendã, istorie si traditie în muntii Neamtului“, folosit în 11 scoli de pe Valea Bistritei. ÃŽn 2014, a ilustrat volumul „Ghidul excursiilor montane“ apãrut la Editura Universitarã din Bucuresti, iar în 2015 a început sã deseneze pentru manualul „Notiuni de geografie, ecologie si protectia naturii“ ce va apãrea anul acesta tot la Editura Universitarã din Bucuresti. A realizat peste 50 de desene color, mai avea în lucru vreo 20 care sã înfãtiseze parcurile naturale nemtene...
S-a nãscut în decembrie 1941, în plin rãzboi mondial, cu o Românie ce lupta pe frontul de est împotriva Rusiei sovietice. Tatãl sãu a murit în rãzboi, nu a apucat sã-si creascã copiii, o fatã mai mare si bãiatul abia apãrut pe lume. I-a crescut însã mama lor, vãduvã de rãzboi care nu s-a mai cãsãtorit, dedicîndu-se copiilor. A aflat peste ani cã tatãl sãu nu se va mai întoarce niciodatã si a devenit mai retras, mai interiorizat, cãci, dupã cum povestea, n-avea cine sã-l apere, el nu putea zice la fel ca ceilalti copii: „Las' cã vine tata si vezi tu ce-ti face el...!“ La început, viitorul profesor si surorile sale, au locuit într-o mansardã a Liceului de Fete Calistrat Hogas prin grija nasei sale, doamna Popovici, pînã la nationalizare. Traiul a fost greu, dar a fost în preajma unor oameni de seamã: Sidonia Hogas, Panaite Popovici si nu în ultimul rînd, generalul Dumitru Coroamã, aflat însã în ultimele sale luni de viatã. Alãturi de fiica generalului a început sã deseneze, chiar generalul apreciindu-l, e drept cã prin semne, nemaiputînd vorbi. ÃŽn cursurile primare si apoi în cele gimnaziale s-a remarcat în domeniul artistic si nu a mirat pe nimeni cînd a ajuns bursier la arte la Iasi si participarea cu succes la un concurs national de picturã i-a permis accederea la Universitatea din Iasi la sectia arte. Un îndrãgostit de Ceahlãu nu putea sta departe de munte, desi fiind printre primii absolventi putea alege aproape orice din tarã. A ales o scoalã la poalele Pionului, Tarcãul, o scoalã generalã, dorind sã înceapã cu cei mici initierea în tainele desenului. S-a implicat în actiunile de atunci ale pionierilor si era foarte mîndru cã împreunã cu elevii din regiune a participat la „Asaltul Carpatilor“, definind si marcînd traseele muntelui Ceahlãu. A fost un iscusit fotograf si mãrturie stau albumele acestor actiuni pionieresti care ar trebui sã stea la loc de cinste la biblioteca din Bicaz. Fiii i-au mostenit talentul, Ovidiu Stanciu fiind un pictor si un caricaturist de mare valoare, care a rãmas în memoria publicului prin participarea la „Cronica Cârcotasilor“, în perioada de început. Bicazul i-a recunoscut meritele: a devenit „Cetãtean de Onoare“, într-o festivitate prilejuitã de zilele orasului. Rãmîn în urma sa sute de desene, de picturi, schite si crochiuri, sculpturi. Semnatarul acestor rânduri a fost beneficiarul talentului domnului profesor: desene pentru coperti de cãrti, picturi pe lemn, schitele miniaturale ale mãnãstirilor si schiturilor nemtene imortalizate în cãrti postale, desenele pentru legende, peste 100 si nu numai. Prima expozitie care va avea loc la Muzeul de Istorie si Etnografie din Grinties îi va fi dedicatã: am pregãtit 150 de desene ale domnului profesor - o micã dovadã de pretuire, de neuitare...
|
Autentificare
