Între modestie si exuberantã
Cândva, în adolescentã, mi-as fi dorit sã fiu prezent la concertul organizat de marele Pablo Casals, care numãra optzeci (nu, nu este gresealã) de violoncele. Si pentru cã, la vremea acea, mijloacele audio-vizuale erau limitate, realizam doar cu ochii mintii ce era acolo.
Iatã cã Vacantele Muzicale ne-au prilejuit o auditie rarisimã, a unei formatii de trei/ patru fagoturi, sugestiv numitã Fagotissimo, adicã fagotul la cel mai înalt nivel. Eram curios de numa', cum ar zice ardeleanul: oare cum or sã sune patru fagoti (se spune si asa) la un loc, când este vorba de un instrument mai putin obisnuit, greu, cu timbru nazal, usor ciudat si melancolic, uneori comparat cu glasul gâstii, care diversificã sonoritãtile orchestrei simfonice, dar este rar întâlnit ca instrument solitar. Asteptãrile mi-au fost pe deplin împlinite. Trio/cuartetul s-a dovedit profesionist pânã la amãnunt, conlucrarea instrumentelor a fost la ea acasã, fãrã disonante, asprimi si sincope supãrãtoare, într-un repertoriu reprezentativ, predominant baroc. Si pentru cã am folosit acest ultim termen, amintesc cã acest curent, manifestat nu numai în arte, ci si în constructii sau alte domenii, a apartinut secolelor XVII-XVIII, dar s-a extins pânã în zilele noastre si a însemnat diversificarea remarcabilã a modalitãtilor de expresie, cu ornamentatii bogate, corespunzând ingeniozitãtii si diversitãtii personalitãtii omenesti. În muzicã, curentul a fost slujit de titanii si patriarhii ei (Bach, Vivaldi, Haendel, Scarlatti si multi altii), a dus la aparitia operei, oratoriului, concertului, sonatei si a altor forme muzicale, a marilor ansambluri orchestrale si chiar a unor aspecte formale precum notatia si termenii muzicali, conceptele muzicale.
Fagotissimo ne-a dovedit cã muzica bunã se poate face cu orice instrument, mai importante fiind stãpânirea instrumentului, coeziunea si conlucrarea cu celelalte piese. Mai subliniem, în mod particular, tinuta grupului de artisti si, mai ales, modestia care a marcat întreaga prestatie.
*
Sincer sã fiu, mi-as fi dorit mai mult de la spectacolul de la Curtea Domneascã. Anuntat ca „searã de jazz“ sau si mai si, ca o searã de folclor cu nuante de jazz, evenimentul ridica unele semne de întrebare: jazzul este, prin excelentã, muzica improvizatiei. Se si spune cã el nu se cântã dupã partituri, fiindcã n-ar mai fi jazz si cã aceeasi piesã ascultatã astãzi nu este aceeasi cu varianta de ieri. Genul nu este agreat de orice ureche, iar dacã e vorba de jazz vocal, mai complicat decât cel instrumental, e si mai greu. Istoria nu abundã în nume sonore si nu-mi vin în minte decât Ella Fitzegerald, Louis Armstrong si românca Aura Urziceanu, si ea scolitã în America. Nu pun la îndoialã talentul, timbrul, forta, registrul vocal si exuberanta, ingeniozitatea artistei, experienta scenicã si concertisticã a sa. Dar a riscat cu un spectacol „all inclusive“, adicã cu de toate: evocare a iubirii filiale si a locurilor de bastinã, admirabilã în esenta ei, si lansare de album si ofertã de tricouri inscriptionate cu versuri originale si intime si altele, dupã cum din capul locului mi se pare riscant sã vrei sã tesi un covor de jazz pe urzealã de folclor sau invers. Concetãteana noastrã poate fi la fel de valoroasã si în folclor sau muzicã popularã ca si în jazz, dar nu la grãmadã. Cã se poate cânta cu viola în pozitie de violoncel sau cã poti suplini valoarea cu explicatii usor ezitante, nu înseamnã prea mult. Am încercat sentimentul cã ceea ce a lipsit întregului, a fost un impresar ferm, de valoare, capabil sã separe apele si, mai ales, sã potoleascã valurile, uneori prea mari. Altfel, Vacantele Muzicale îsi dovedesc perenitatea, rolul si importanta în viata urbei si a oamenilor care le-au consacrat. Nu pot încheia fãrã sã amintesc celor care vor sã audã cã aceastã manifestare nu a fost conceputã si initiatã ca un festival oarecare de muzicã, ci ca practicã de varã a studentilor de conservator, ceea ce însemna lectii si demonstratii de teorie muzicalã, de interpretare, de contrapunct, de dirijat si atâtea alte elemente care tin de formarea unor muzicieni adevãrati. Vacantele Muzicale la Piatra Neamt trebuie redevinã, sã-si recapete caracterul initial, fiindcã este vorba nu numai de maximã utilitate pentru instructia muzicalã, ci si de un unicat la care trebuie sã tinem.
|
Autentificare
