Luptãtori nemteni, medalii la nationale
• fostii sportivi de la CS Ceahlãul, Mihai Mihut si Andrei Dudãu au cucerit aurul si argintul la competitia seniorilor de la Craiova • pe podium a urcat si Mihaela Obreja, de la CA Roman, care a obtinut un loc III • Cîtiva nemteni au urcat pe podium la finele sãptãmînii trecute în cadrul Campionatului National Individual de lupte libere, rezervat seniorilor, competitie care s-a desfãsurat la Craiova. Doi fosti sportivi de la CS Ceahlãul, pregãtiti de profesorul Ioan Purcaru, legitimati în prezent la CS Astra Arad, au obtinut rezultate excelente. Astfel, în competitia de lupte greco- romane, Mihai Mihut (foto) a obtinut medalia de aur la categoria 66 de kilograme, iar Andrei Vasile Dudãu a luat argintul la categoria 59 de kilograme, fiind învins de Alexandru Trandafir de la CSA Steaua Bucuresti. De mentionat cã Dragos Cîmpanu, de la CS Ceahlãul nu a reusit sã ia parte la întrecerea seniorilor, fiind accidentat. Competitia de la Craiova a consemnat o nouã performantã si pentru fetele de la Sectia de lupte din cadrul Clubului Atletic Roman. Astfel, Mihaela Obreja, la categoria 63 de kilograme, a obtinut o binemeritatã si muncitã medalie de bronz, în timp ce Denisa Bolocel (63 kilograme) si Maria Stratulat (69 kilograme) au fost la un pas de podium, ocupînd la final locurile cinci. Magdalena Caia nu a reusit o clasare notabilã avînd ghinion la tragerea la sorti, care i-a adus pe saltea adversare din lotul national si de la clubul gazdã. Trebuie spus cã la competitia de la Craiova doar Mihaela Obreja a fost senioarã, aceasta împlinind în acest an 26 de ani, celalalte trei fiind încã junioare, asa cã au timp sã obtinã si medaliile rîvnite. Mihaela Obreja a fãcut un concurs bun, iar dupã cum a precizat antrenorul acesteia, Dumitru Artene, a scos maxim din aceastã deplasare de la Craiova. Tehnicianul era sceptic înainte de competitie si nu a promis mai mult de o medalie, în conditiile unui concurs greu, cu multe valori, cu multe luptãtoare din loturile nationale, cu sportive revenite din Germania la loturile lor. „A fost greu la campionatul de la Craiova, nu credeam înainte de concurs cã se va cîstiga ceva, singurul lucru de care m-am rugat a fost sã nu venim cu mîna goalã pentru a avea continuitate la toate nivelele. Mã bucur de bronzul Mihaelei, pentru cã la categoria ei a fost maxim ce se putea obtine, în competitie fiind si douã din componentele lotului national. Tot la 63 de kilograme, Denisa Bolocel a venit pe locul cinci, la un pas de bronz, la fel ca si Maria Stratulat, la 69 de kilograme. Au avut adversare prea tari, ele fiind încã junioare. Magdalena Caia a avut în fatã numai adversare de marcã si a pierdut firesc, dar mai are timp si ea fiind junioarã încã, la fel ca si Stratulat si Bolocel. Eu zic cã am obtinut o performantã bunã si nu am venit cu mîna goalã de la Craiova. Acest bronz ne dã sperante cã vom avea si alte rezultate bune în competitiile viitoare“, a declarat antrenorul Dumitru Artene.
|