 Un an fãrã cel ce-a fost un OM deosebit - Culitã Tãrâtã
• noaptea de 21/22 noiembrie 2014 avea sã fie ultima pentru unul din cei mai respectati nemteni • fãrã sã rãscolim trecutul, Culitã Tãrâtã era un om puternic, asa cã si dusmani a avut destui • „Cea mai tristã zi din viata unui om este cea în care nu te mai întreabã nimeni nimic! Sper sã nu ajung sã mi se întîmple asa ceva!“, spunea fostul sef al CJ Neamt • A trecut un an de cînd Culitã Tãrâtã s-a dus în altã lume, una mai linistitã, poate. O boalã nemiloasã, care l-a chinuit cîteva luni pînã l-a mãcinat, avea sã îl ia din mijlocul familiei, din fruntea Consiliului Judetean Neamt, al Uniunii Nationale pentru Progresul României, de la Grupul de Firme TCE 3 Brazi si din multe alte locuri în care ajungea si avea un cuvînt de spus. Au rãmas în mintile multora expresii pe care le folosea la momentul potrivit si în dese rînduri, în relatia cu cei din jur, îi asigura de onestitatea lui prin expresia „Pe unde îmi iese cuvîntul, îmi iese si sufletul“. Pe 22 noiembrie anul trecut, pe o vreme rece si umedã, familia a anuntat cã stîlpul casei s-a prãpãdit. Mii si mii de oameni care l-au cunoscut, ori care au auzit de omenia de care a dat dovadã toatã viata, au venit la cãpãtîiul lui si i-au aprins o lumînare. Ca un fãcut, în zonã soarele n-a trimis vreo razã, timp de 36 de zile. Parcã natura ar fi vrut sã sufere alãturi de suferinta lui trupeascã. ÃŽn ziua înmormîntãrii, frigul a fost la fel de pãtrunzãtor, dar asta nu i-a tinut în case pe cei care au vrut sã îl conducã pe ultimul drum. ÃŽn Consiliul Judetean, acolo unde ocupase functia de presedinte, candelele colegilor rãmasi îndurerati au ars zile si nopti în sir. La fel s-a întîmplat la firma sa, la sediul UNPR Neamt, pe strada din Roman unde avea locuinta. Sigur, fiind un om puternic, si dusmanii i-au fost pe mãsurã, dar nu prea a fost înfrînt. Culitã Tãrîtã s-a mîndrit toatã viata cu dragostea pe care o avea fatã de tãranul român, cel care îsi bãtãtorea palmele muncind pãmîntul si legãtura strînsã pe care o avea cu glia strãmoseascã. A fost un om bogat, a muncit enorm pentru asta, dar le-a dat si celor care nu aveau. A hrãnit sute de suflete, a construit biserici, a bãtut la porti închise pînã s-au rupt zãvoarele. N-a acceptat niciodatã boala care l-a chinuit si a fãcut tot ce i-a stat în putere pentru a-i tine piept, dar într-o zi de toamnã, nu s-a mai putut opune sortei. A plecat cu sufletul împãcat pentru cã si-a vãzut doi nepoti, despre care vorbea în dese rînduri, dar si cu regretul cã mai avea multe de fãcut. A murit cu cîteva zile înainte de a împlini 62 de ani, el fiind nãscut de Sfîntul Nicolae. S-a tratat la AKH Viena, Austria, unde a urmat cure chinuitoare de chimioterapie. Culitã Tãrâtã a fost deputat PSD în douã mandate, între anii 2000 - 2004 si 2008 - 2012. ÃŽn anul 2011 a demisionat din PSD si a devenit fondator si vicepresedinte al UNPR. ÃŽn 2012 a candidat si a cîstigat presedintia Consiliului Judetean în cadrul unei aliante UNPR cu PDL si PNTCD. De profesie a fost inginer agronom si pentru cã afacerea si-a desfãsurat-o în domeniul agricol, a „crescut“ zeci de tineri pe care i-a purtat în facultate pentru a reveni în firma lui, ca specialisti în agronomie, sau pe partea de zootehnie.
Un interviu de acum 3 ani
Acum mai bine de trei ani, pe 6 decembrie 2012, Monitorul publica un interviu realizat cu fostul sef al CJ Neamt exact în ziua cînd împlinea 60 de ani. Spunea atunci cã e un om împlinit, cã are o familie frumoasã, cã-si doreste sã fie mereu înconjurat de oameni si îi multumea Celui de Sus cã este sãnãtos. Si pentru cã tot era Mos Nicolae, Culitã Tãrâtã ne-a povestit despre bucuria trãitã atunci cînd primea bomboane cu gust si miros de mentã, senzatie pe care n-a uitat-o cît a trãit. „O bomboanã dacã primeam, era mare bucurie! Cel mai mult ne bucuram martea, pentru cã venea tata de la tîrg din Roman si ne aducea cîteva pîini! Alte vremuri... Cadourile erau modeste, mai mult simbolice, dar erau extrem de valoroase pentru noi. Nu pot uita acele emotii si cred cã de aceea sînt atît de legat de mediul rural! Eu nu pot uita greutãtile celor de la sate, lipsurile, munca! ÃŽn sufletul meu, n-am plecat niciodatã de la tarã, chiar dacã fizic trãiesc în mediul urban! Cel mai mult îmi place cînd tai cîmpul în diagonalã! Din pãcate, în ultimele luni nu am mai avut timp sã savurez asta, sã îmi încarc bateriile pe cîmpul verde. Iubesc oamenii, ador sã stau la discutii cu ei si am convingerea cã omul simplu de la tarã are alt suflet si alt caracter. ÃŽmi plac petrecerile, beau un pahar de vin bun, dansez... ÃŽmi amintesc cu mari emotii de primul mei salariu de învãtãtor suplinitor la tarã! Luasem 785 de lei, în monede de 3 lei. Atîta am mai numãrat banii aceia pînã am ajuns acasã... I-am dat mamei, cã ea avea problemele ei si am vrut sã-i fac o bucurie!“, spunea „Tãtuca“, cã asa îi spuneam noi, cei din presã. Mai aflam în momentul realizãrii interviului cã fiecare zi era pentru el un examen, de cîteva luni conducînd legislativul nemtean: „Acum eu sustin examenul vietii mele, pentru cã trebuie sã demonstrez cã si în administratia unui judet se poate face performantã. Urmãresc binele judetului. Vreau sã aduc fiecare localitate la normalitate, sã aibã asfalt, apã curentã, canalizare! Noi considerãm asta un lux si de fapt e o necesitate în secolul XXI. Acum, cã am ajuns la 60 de ani, îmi doresc sã fiu înconjurat mereu de oameni. Cea mai tristã zi din viata unui om este cea în care nu te mai întreabã nimeni nimic! Sper sã nu ajung sã mi se întîmple asa ceva!“. Si n-a fost asa pînã în ultima clipã a vietii, în acea noapte de 21/22 noiembrie 2014.
END
|
Autentificare
