CERNÃUTI - TÃRAM ROMANESC (I)
Adevãrul cã fiecare lucru are timpul lui de împlinire nu este nãscocire. Asa se face cã, desi mi-am propus, de multã vreme, sã vizitez vechea capitalã a Bucovinei unde, din anul1999 fiinteazã un consulat românesc, abia de curând m-am aflat, pentru prima oarã, la Cernãuti. Satisfactia intelectualã si cetãteneascã ne este prilejuitã de gazda si ciceronele nostru deînaltã spiritualitate, profesorul Vasile Tãrâteanu, o splendoare de român, o inimã imensã si fierbinte care bate pentru semeni. Membru de onoare al Academiei Române si al Uniunilor Scriitorilor din Ucraina, Moldova si România, retras de la catedrã dar continuând, cu nestinsã energie, demersurile de pãstrare a fiintei nationale, scriitor si poet, fondator de societãti culturale (Mihai Eminescu, Casa Limbii Române), de publicatii (Plai românesc, Arcasul, Curierul de Cernãuti, Junimea), redactor la ziarul Zorile Bucovinei si la postul Radio Kiev, a publicat, în edituri din Ucraina si România, saisprezece volume de versuri (Dreptul la neliniste, Teama de înstrãinare, Litanii din Tara de Sus, Si ne izbãveste pre noi, Infern personal si altele), douã de ziaristicã (Iluzii si lanturi, Stâlpul de foc), a fost aureolat cu numeroase premii literare si culturale. Rar poti întâlni o fiintã mai dãruitã neamului, dãruire plãtitã amarnic, cu pierderea unui fiu de 18 ani, otrãvit de mâini criminale, tocmai pentru a-l descuraja. Caracterizarea unui critic, „Poet-Sisif cãrând stânca sperantei reîntregirii României“, este perfect justificatã de activitatea si opera sa. ÃŽn cabinetul profesorului, cu o bibliotecã impresionantã, abia mai ai loc de multimea de dosare, de teancuri de foi cu note, documente si scrieri de pretutindeni, care asteaptã sã treacã prin filtrul mintii sale, ca sã vadã lumina tiparului. Desi ultrasolicitat în numeroase actiuni de interes comun, de la noi si din tara vecinã (zilele acestea s-a aflat în juriul unui concurs de poezie la Craiova), pentru care nu cunoaste cuvântul NU, si-a smuls din timpul drãmuit si ne-a însotit într-un tur maraton al vechii asezãri. Cernãuti, asezarea atestatã documentar în 1408 într-un privilegiu acordat de Alexandrucel Bun negustorilor din Lemberg, a cunoscut o istorie zbuciumatã. ÃŽn decursul timpului, a apartinut Imperiului Habsburgic, României, URSS si în prezent Ucrainei. Orasul pãstreazã nota de burg imperial, nealteratã de adaosuri arhitecturale moderne. Majoritatea clãdirilor a rãmas asa cum au fost, cele mai multe cu caracter baroc, cu ornamente, însemne, inscriptii si statuete originale. Fie cã este vorba de primãrie, alte institutii, teatru (acum, Kobileanskaia în loc de National), sinagogã, universitate, magazine, restaurante etc., ele sunt conservate si bine întretinute. Pânã si carosabilul strãzilor principale este pavat cu aceeasi piatrã neagrã lustruitã, de sute de ani. Orasul este marcat o animatie particularã si, mai ales, de tineret.
Cadedrala, teatrul, universitatea, Centrul Cultural Hurmuzache...
Din pãcate, dacã la recensãmântul din 1930, populatia, cu caracter multietnic, era predominant româneascã (1/3din 112.000 locuitori), în prezent ea numãrã cca 17.000 din 259.000 de suflete, gratie politicii sovietice de deznationalizare, deportare si colonizare cu populatii strãine. Cu toate acestea se vorbeste destul de mult româneste, si numeroase manifestãri culturale sunt în limba noastrã. Este greu sã alegi obiectivele orasului strãbãtut de Prut, pe care sã le vizitezi. Mentionãm, în mod deosebit, catedrala monumentalã, sfintitã în 1864 de episcopul Eugenie si renovatã de mitropolitii Silvestru Morariu si Visarion Puiu. ÃŽn timpul ocupatiei sovietice (1940-'41), biserica fost transformatã în hambar. Pe frontispiciul acesteia, se aflã inscriptia în limba românã „Unuia în trei ipostasuri Dumnezeu. Anno Domini 1844“. ÃŽn prezent este lãcas de cult al Bisericii ortodoxe autocefale ucrainene, la care se slujeste în limba românã. Teatrul, fost National, a cãrui fatadã seamãnã cu a teatrului din Cluj, parcurile cu statui si monumente (printre care si a lui Eminescu, într-un grup statuar care aminteste de „steaua“), atestã nu numai vechimea, ci si nobletea asezãrii. O mentiune aparte meritã Universitatea, fondatã în 1875, renumitã printre suratele europene, care se pãstreazã asa cum a fost, complex monumental, cu caracter de cetate universitarã, cu zeci de facultãti si specialitãti. Unul dintre cele mai importante obiective rãmâne Centrul Cultural Român Eudoxiu Hurmuzache, institutie de drept privat, initiatã si sustinutã, cu sacrificii materiale, de cuplul Liudmila si Eugen Pãtras si avându-l ca presedinte pe acelasi om de suflet Vasile Tãrâteanu. Plasat într-un local elegant, pe una din strãzile centrale, acesta îsi propune nu numai actiuni culturale care sã identifice si sã promoveze valorile nationale, ci si înmultirea scolilor cu limbã de predare românã, impunerea imaginii adevãrate a patriei noastre istorice, lãrgirea orizontului cultural si stiintific al românilor de aici, ca si parteneriatul cu România si Moldova de dincolo de Prut. Este evident cã în absenta unui sprijin efectiv din partea Institutului Cultural Român, Centrul nu poate avea o viatã lungã. ÃŽntreaga zonã este o insulã de spiritualitate si fiintã româneascã si ea trebuie sprijinitã, mai ales în contextul actual în care relatia cu tara vecinã este mult amelioratã. Trebuie sã-i cunoastem mai bine si sã-i sprijinim pe fratii nostri care, prin glasul lui Vasile Tãrâteanu îsi exprimã credinta: dorim sã fim români, sã rãmânem români, precum am fost, sã ne pãstrãm demnitatea si coloana noastrã vertebralã, sã nu ne pierdem identitatea noastrã si limba românã, în primul rând. Multumind cotidianului Monitorul pentru disponibilitatea de a gãzdui impresiile noastre, invitãm cititorii la lectura urmãtoarelor episoade si, mai ales, la sporirea interesului pentru comunitatea cernãuteanã.
|
Autentificare
