Daria Stoleru, o micutã artistã care adunã trofee
• Daria este premiatã la multe din festivalurile si concursurile de muzicã din tarã • la Clubul Copiilor se fac înscrieri la cele sapte cercuri existente •
Micutã, dar plinã de energie si cu o voce care convinge juriu dupã juriu sã-i acorde premii. Ea este Daria Stefana Stoleru, elevã în clasa a V-a la Colegiul National Roman-Vodã, un copil care viseazã sã fie mare în lumea muzicii si care are deja un palmares impresionant. Zilele trecute, mica romascanã a participat la Festivalul Star Melody, desfãsurat la Bucuresti, aducînd acasã trofeul categoriei, cu sprijinul profesoarei Alina „Allegria“ Apetrii, care se ocupã acum de pregãtirea sa. La numai trei ani, Daria a urcat pentru prima oarã pe o scenã - cea a Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, unde inegalabila Draga Olteanu Matei a premiat-o pentru gingãsie. Pãrintii i-au descoperit astfel talentul, iar Daria a început sã ia lectii de pian, dansuri si canto. Romascanii o cunosc deja pentru interpretãri ale pieselor „Cosarul“, „Tu si Eu“, „Vine Crãciunul“. „Sînt o super-fatã“, pe versurile artistului Sergiu Rudich. Si micuta artistã crede cã muzica si dansul o reprezintã. Dovadã în acest sens este lista lungã a premiilor obtinute pînã acum, la diverse festivaluri si concursuri: Kids Music, Aschiutã, Spring Star, Capitala Muzicalã Sibiu, Top Talent Show, Stelute de Varã, Busteni Summer Hits, Crystal Star Music Fest, Cîntec de Stea, Cîntã Inima, Florile Copilãriei si Mamaia Copiilor. Pregãtitã la Piatra Neamt de profesorii Alina Apetrii si Cristian Alivej, Daria Stoleru promite deja sã devinã un nume mare pe scena muzicii. Rãmînînd în sfera celor mici, la Clubul Copiilor Roman se vor desfãsura activitãti în cadrul a sapte cercuri. „ÃŽn anul scolar 2014 - 2015 vom avea aceleasi activitãti, dar vom cãuta sã îmbunãtãtim modalitatea de abordare a acestora. Este vorba despre cercuri de artã decorativã, picturã, informaticã, gimnasticã, karting, sah, muzicã vocal- instrumentalã, jocuri logice. Se pot înscrie tineri si copii cu vîrste cuprinse între 4 si 20 de ani. Vom dezvolta si alte sub-activitãti care sã diversifice gama de cercuri. Se pot înscrie pînã la 1.400 de copii. Anul trecut am avut 1.142 de copii si ne asteptãm la un numãr mai mare, mai ales cã sperãm sã ne mutãm în curînd si în casã nouã“, a explicat profesoara Magdalena Gheorghitã, directorul Clubului Copiilor. Rectificarea bugetarã din luna septembrie ar putea acoperi sumele necesare mutãrii în noul spatiu, la care se lucreazã de trei ani. Lucrãrile ar urma sã se încheie în trei luni, dupã alocarea fondurilor necesare. Copiii care doresc sã se înscrie pentru activitãtile desfãsurate în cadrul unuia sau chiar a mai multora dintre cercuri sînt asteptati la sediul clubului din localul fostei scoli Roman Musat. ÃŽnscrierile se fac zilnic, de luni pînã vineri, între orele 10 si 14.
|