Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Aprilie 2014
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930    
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 10 Aprilie 2014
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email

Neasiguratii pot da si 12 milioane pe o zi în spital

• Spitalul Judetean a publicat lista cu tarife pe ziua de spitalizare în fiecare sectie • cea mai scumpã este ATI, cu aproape 1.200 de lei • la chirurgie maxilo-facialã costã 450 de lei, iar la ortopedie sau chirurgie copii peste 350 de lei • tarifele sînt valabile pentru neasigurati •

Nemtenii care nu plãtesc asigurãri de sãnãtate si care totusi au nevoie de internare riscã sã plãteascã o grãmadã de bani, ziua de spitalizare la Piatra Neamt variind de la 200, pînã la 1.200 de lei. Spitalul Judetean a publicat tarifele de spitalizare pe zi pentru pacientii care nu se încadreazã în categoria urgentelor medicale, sînt neasigurati la Casa de Sãnãtate si nici nu au carduri de sãnãtate sau asigurãri facultative. Tariful calculat pentru fiecare zi în care un pacient este tratat este format din tariful de cazare si masã, din costurile cu medicamentele, materialele sanitare, costurile cu analizele de laborator si cu investigatiile radiologice. În acest pret nu a fost inclusã plata personalului, pentru cã altfel, tarifele ar fi fost mult mai mari. Potrivit listei de preturi publicate de SJU, cea mai scumpã sectie se dovedeste a fi Anestezia si Terapia Intensivã. Aici ziua de spitalizare este evaluatã la 1.180 de lei, perfect explicabil dacã ne gîndim cã aici se duc cele mai aprige lupte pentru salvarea vietii bolnavilor. Se fac zeci de analize, se folosesc echipamente scumpe, medicamente rare, dar se fac si interventii care costã extrem de mult. O sectie scumpã este si cea de chirurgie maxilo-facialã, aici ziua de spitalizare apropiindu-se de valoarea de 450 de lei, iar la ortopedie sau chirurgie copii, ziua de spitalizare costã peste 350 de lei. În schimb, sectii precum Oncologia sau Neurologia au tarife modeste, costul mediu al zilei de spitalizare fiind de circa 200 de lei. Cea mai ieftinã sectie este însã Psihiatria, cu 181 de lei pe zi, dar si Pediatria, cu doar cîtiva lei mai mult. Aceste tarife sînt mai mult orientative, deoarece spitalul taxeazã extrem de rar pacientii, numãrul celor fãrã asigurare fiind foarte mic. Oamenii chiar dacã nu achitã lunar asigurãri de sãnãtate, în momentul în care stiu cã necesitã spitalizare merg la Casa de Asigurãri si preferã sã plãteascã 300 de lei contributii la sãnãtate pe 7 luni, minimum prevãzut de lege. Putinii pacienti care ajung însã la spital fãrã a avea asigurare scapã fãrã a fi taxati deoarece reprezintã cazuri urgente. Pe de altã parte, tarifele respective, desi reprezintã pura realitate, nu sînt luate în calcul de bugetul de stat. Spitalul primeste pentru fiecare internare a unui bolnav de la CJAS doar 1.625 de lei, indiferent dacã pacientul a stat 5 zile la Pediatrie, ori 20 la ATI, tocmai diferenta aceasta fiind acuzatã de directori ca fiind la baza situatiei dezastruoase din sistem.

Articol afisat de 1289 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Magda VASILACHE)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective