Copiii ucisi, pãrintii îsi plîng suferinta
• astãzi se împlinesc 10 ani de la atentatele teroriste de la
Madrid, unde au cãzut victime doi tineri din Sãbãoani • uitarea autoritãtilor s-a asternut peste mormintele lui Alois Mãrtinas si Nicoletei Diac • pãrintilor le-au rãmas doar suferinta si lacrimile disperãrii •
Familiile Diac si Mãrtinis din Sãbãoani, plîng încã dupã copiii lor,
Nicoleta si Alois, morti în atentatele din 11 martie 2004, din gara Atocha, de la Madrid. Carolina Mãrtinas ne-a întîmpinat în pragul casei uimitã cã si-a mai adus aminte cineva de Alois, în afarã de familia care are grijã în fiecare an sã plãteascã slujbe si sã dea de pomanã. Cu durere în glas, femeia spune cã ajutor cu ceva bani ar fi fost doar atunci la înmormîntare, la care s-au adãugat banii primiti de la Culitã Tãrâtã, în rest doar nepãsare. „Cu omul meu am mers în Spania unde am asistat la dezvelirea unui monument în memoria celor morti pe 11 martie 2004 si am primit o medalie din partea statului spaniol. Acestea au fost singurele reparatii morale. S-au mai primit cîtiva bãnuti la înmormîntare, la care s-au adãugat cele 10 milioane de lei de la domnul Culitã Tãrâtã, în rest doar strîngeri de mînã si compasiune. Pentru noi durerea pierderii lui Alois nu are pret, si cît vom trãi nu va fi niciodatã uitat. ÃŽmi plînge inima cînd îmi «cad» ochii pe tabloul lui. Rudele mi-au spus sã îl scot de pe perete, dar ce mamã as putea fi eu dacã as face asa ceva? Bine mãcar cã mi-au venit copii din strãinãtate de tot, s-au stricat lucrurile si pe acolo. Mi-a mai rãmas o fatã în Italia, restul s-au întors în sat. Am mare ajutor din partea lor, dar parcã tot îmi lipseste Alois. Dacã stiam ce se va întîmpla îl legam si nu-i dãdeam drumul sã plece în Spania. Asa i-a fost soarta, asa a vrut Bunul Dumnezeu. ÃŽn fiecare an facem slujbe de pomenire si dãm de pomanã. Autoritãtile au uitat de tragedie. Sotul meu se chinuie acum sã-si facã actele pentru pensie de boalã, pentru cã are doar 61 de ani si nu are vechime completã în muncã, are doar 25 de ani lucrati. Am «reusit» sã mã si îmbolnãvesc si eu, si el. Am rãmas sã ne plîngem mortul, în fiecare an, în fiecare clipã cînd îi vedem poza pe perete“, a spus, cu lacrimi în ochi, Carolina Mãrtinas.
„Oficialitãtilor nu le pasã, se luptã pentru un ciolan gol“
Tot cu amintirile i-am gãsit si pe pãrintii Nicoletei Diac, care cu ochii în lacrimi asteptau slujba de pomenire ce urma sã aibã loc în acea zi. Capul familiei, Carol, îsi gãsise de lucru în curte, zorit sã termine curãtenia de primãvarã, iar sotia pregãtea pomenile pentru a fi împãrtite dupã slujba de la bisericã. „Am vãzut si noi monumentul martirilor din Spania si am primit si noi medalia pentru Nicoleta, acum cinci ani. Nu s-au interesat prea multi de atunci, mai veniti dumneavoastrã de la ziar si ne întrebati ce mai facem. Oficialitãtilor nu le pasã, se luptã pe un ciolan gol, care nu mai are nici mãcar o bucãticã de zgîrci. Am iesit la pensie cu 700 de lei pe lunã, sotia mea nu are deloc pensie, a stat acasã si a crescut cei opt copii. Slavã Domnului cã s-au întors aproape toti acasã. Doar un bãiat, care e necãsãtorit, a plecat în Belgia sã-si gãseascã de muncã. ÃŽn Spania si Italia nu mai e rost. Aici nimeni nu ne-a cãutat sã ne mai acorde vreun ajutor, desi promisiuni tot au fost. ÃŽn afara unui ajutor de 10 milioane de lei oferite cu mãrinimie de Culitã Tãrîtã, si de o sumã micã la înmormîntare, nu am mai primit absolut nici un ban. Au fost promisiuni doar atunci cînd fetita noastrã de 27 de ani era întinsã în sicriu. Am rãmas cu un mare gol în sufletele noastre. Am încercat sã depãsim aceastã loviturã datã de soartã, însã mereu ne aducem aminte. Noroc cã mai avem ceilalti copii“, ni s-a destãinuit cu vocea gîtuitã de emotie Carol Diac. Autoritãtile îi pomenesc cum pot pe cei ucisi la Atocha. „Au fost ajutati de copiii plecati prin lume. Asa au rãzbit. Sînt oameni gospodari. ÃŽi pomenim si noi, în fiecare an, în biserici, ca eroi ai satului“, a declarat Valeria Dascãlu, primarul comunei.
16 români ucisi în explozii
Nicoleta, de 27 de ani si Alois, de 26 de ani, au fost ucisi în urma atentatelor Al-Qaeda din 11 martie 2004. Teroristii au plantat bombe în garniturile de tren în care se aflau spanioli si imigranti care mergeau la muncã. Nicoleta ajunsese în Spania în 2000, gãsindu-si cu greu un loc de muncã în mãsurã sã-i asigure un venit decent, fiind angajatã ca menajerã la o familie înstãritã din Madrid. Alois a terminat liceul din Sãbãoani, apoi si-a cãutat un loc de muncã mai aproape de casã. Cum nu a gãsit, a împrumutat 1.500 de dolari si a ales calea strãinãtãtii în 2001, împreunã cu prietena lui. Au gãsit de lucru la Madrid, Alois în domeniul constructiilor, iar prietena lui ca menajerã. În acea zi, 16 români au murit dupã ce teroristii au aruncat în aer trenurile din Madrid, bilantul total al mortilor fiind de 192 de persoane.
|
Autentificare
