„E greu tare sã duci 100 de ani“
• Maria Zamfir, din Tîrgu Neamt, a împlinit, ieri, un secol de viatã
• conducerea primãriei i-a oferit flori, un tort si o sumã de bani • centenara are un sfat pentru cei mai tineri: sã nu iubeascã bãutura • „La viata mea mi-au fost urîti betîii. Acum vorbesti si te întelegi cu ei, iar mai acusi, dupã ce beau, sînt în stare sã-ti dea în cap“, zice tîrgnemteanca • Maria Zamfir, din cartierul Blebea al orasului Tîrgu Neamt, a fost omagiatã, ieri, de oficialitãtile locale, cu prilejul împlinirii a 100 de ani de viatã. Primarul Daniel Harpa, viceprimarul Traian Humulescu si administratorul public Vasile Apopei, împreunã cu Mihaela Rotaru Popa, sefa Serviciului de relatii publice, au mers la ea cu daruri si cu o diplomã pentru „vîrsta de aur“. Casa tãrãneascã, cu cerdac, este amplasatã pe o ulicioarã, spre pãdure. La poartã asteptau cîtiva membri ai familiei, lîngã o masinã cu numere de Bucuresti îsi fãceau de lucru un cãtel cîrliontat si o pisicã albã, cu pete. Primul a intrat în casã primarul, cu un buchet de flori (trandafiri albi si rosii înconjurati de crizanteme de diverse culori). Au urmat vicele, cu tortul, si Mihaela Popa, cu un cos de banane si portocale. Edilul a mai avut un cadou pentru cea mai vîrstnicã tîrgnemteancã. I-a înmînat un plic cu 700 de lei. „Mã duc acuã', la Tîrg, sã-i cheltuiesc“, a glumit bãtrîna. Primarul i-a mãrturisit cã e prima persoanã din perioada mandatului sãu pe care are ocazia sã o felicite la împlinirea vîrstei de 100 de ani. „Sã trãiesti si dumneata, sã vezi cã e greu tare sã duci 100 de ani“, i-a spus Maria Zamfir, parcã nu prea bucuroasã de povara anilor la care toti jinduiesc. Gazda a intrat în vorbã cu musafirii, dovedind cã este perfect lucidã si coerentã, desi nu se mai poate deplasa, fiind nevoitã sã stea doar pe marginea patului. O localnicã o îngrijeste permanent, avînd chiar si un pat rezervat în aceeasi încãpere. „E greu cînd esti bãtrîn. Nu am avut boli, nici dureri de cap sau de stomac, doar picioarele nu mã mai tin. Nu am stiut cã am sã ajung atîtea zile. As dori ca fiecare sã fie sãnãtos pînã în ceasul mortii“, a mai spus femeia, rãmasã vãduvã de vreo 25 de ani. Primarul a întrebat-o dacã are nevoie de ceva, dacã îi trebuie lemne. „Bani sã fie, cã este si cãldurã. Dacã ai banul, te descurci cu toate, asta am învãtat în viata mea“, i-a rãspuns centenara. Si a mai avut un sfat pentru cei prezenti: sã nu iubeascã bãutura, cã nu le aduce nimic bun. „La viata mea mi-au fost urîti betîii (n.r. betivii). Acum vorbesti si te întelegi cu ei, iar mai acusi, dupã ce beau, sînt în stare sã-ti dea în cap“. Nu a avut de ce aduce critici nici unuia dintre cei de fatã, fiindcã nimeni nu a bãut alcool, ci doar suc. Primarul a aprins lumînãrile tortului si a invitat-o pe femeie sã sufle în ele, dupã obicei. Apoi, preparatul dulce a ajuns pe farfuriile invitatilor. ÃŽn camerã era cald, de la o sobã cochetã de teracotã, mai „tînãrã“ decît casa. ÃŽntr-un colt, un televizor color contrasta cu peretii îmbrãcati în lãicere si fotografii vechi. Bãtrîna îsi asigurã traiul dintr-o pensie de 490 de lei, plus indemnizatia de vãduvã de veteran de rãzboi. Dar este ajutatã si de cei apropiati. A spus cã se pregãteste sã plece la Bucuresti, la nepoatã, sã stea pînã la primãvarã. Tînãra a confirmat, dînd de înteles cã era firesc sã aibã grijã de bunica care a crescut-o de la doar cîteva luni. Se putea observa cã între cele douã era o legãturã specialã, dupã felul în care se urmãreau permanent cu privirea. Maria Zamfir are un singur copil, doi nepoti si trei strãnepoti, toti venind sã o sãrbãtoreascã. Cel mai mic, un prichindel care abia deprinsese mersul în picioare, se plimba cînd la strãbunicã, cînd afarã, dupã pisicã. Fiul tîrgnemtencei, Mihai, stã la Brãila. A lucrat pînã anul trecut în domeniul irigatiilor, iesind la pensie în 2013, dupã 42 de ani de muncã. „Am prins si cresterea, si decãderea sistemului de irigatii“, a remarcat brãileanul, care are o fatã si un bãiat, ambii locuind la Bucuresti cu familiile lor. Am încercat sã aflãm de la Mihai Zamfir secretul longevitãtii la care toti sperãm: „Mama a dus o viatã sãnãtoasã si cumpãtatã. A tinut toate posturile de peste an, zilele de miercuri si vineri. S-a hrãnit cu ce a cultivat si a crescut în curte. A fost o femeie aprigã la viata ei. Mergea la lemne, la fîn, cot la cot cu tata. Eu îi sînt recunoscãtor cã a avut tãria si puterea sã mã dea la scoalã. Nu era usor pe acele timpuri. Mai vindea lapte, a fãcut ce a putut sã mã vadã realizat“.
|
Autentificare
