GINDURI DESPRE POST
Preot Constantin CÃPÃTANÃ, parohia Bicaz Chei
Despre post s-a scris mult în decursul vremii si de fiecare datã s-a atras atentia asupra importantei lui. ÃŽnceput cu Mântuitorul Iisus Hristos, cu sfintii Apostoli, cu sfintii Pãrinti, toti au vorbit despre post, ca fiind una din conditiile principale în actul mântuirii. Nu numai cã au vorbit, ci l-au si practicat la gradul cel mai înalt, arãtând în mod concret folosul postului. Dacã demonii au ca lucrare ispita - omul nu are cum sã scape, decât rugându-se: „si nu ne duce pe noi în ispitã“ (Lc. 14, 4). Ispitindu-l pe Hristos Domnul, diavolii aratã cã deschis cã nu le este fricã sau rusine sã-l ispiteascã si pe om. Crestinul este ispitit toatã viata, dar mai ales în timpul postului, când încearcã sã se uneascã cu Dumnezeu. De aceea lupta este cumplitã, omul ar vrea, dar nu poate. De ce? Nu are vlagã, nu are putere, pentru cã nu practicã postul total, ci pe bucãtele, fãrâmitat, ciuntit, partial. Astãzi se pune tot mai mult problema întoarcerii omului spre Dumnezeu. Factorii sociali, economici si politici au esuat pe rând lãsându-l în mijlocul învolburat al mãrii vietii. Pãrãsit de toti, singur într-o multitudine, omul strigã cu disperare: „Doamne ajutã-mã“ (Mt. 15, 25). Rãspunsul lui IIsus Hristos este clar: „acest soi de demoni nu ies decât cu post si rugãciune“ (Mt. 17, 21). ÃŽntoarcerea noastrã cãtre Dumnezeu are astãzi o semnificatie practicã: „du-te de fã si tu asemenea“ (Lc. 10, 37). Sfintii Pãrinti au preluat postul de la Mântuitorul Hristos si i-au imprimat o dimensiune personalã. Din pãcate, sensul cel adevãrat, sensul duhovnicesc al postului a fost denaturant de la o generatie la alta, asa încât aproape nu-l mai întelege nimeni. A rãmas ca o atitudine a crestinilor practicanti, care frecventeazã consecvent Biserica. ÃŽn acceptiunea multora postul se rezumã la partea culinarã, partea de alimente, neglijând partea esentialã, rugãciunea. Pãrintele Cleopa spunea cã postul fãrã rugãciune e ca o pasãre cu o singurã aripã si nu poate zbura. Un post care se rezumã doar la bucate, fãrã sã fie precedat de lepãdarea de plãceri, de patimi, de urã, clevetire sau vorbe desarte nu te ajutã cu nimic. Sã nu uitãm cã diavolul nu mãnâncã niciodatã, cu toate acestea nu se mântuieste. Mântuitorul ne spune cã nu va trãi omul numai cu pâinea aceasta biologicã, ci cu tot Cuvântul lui Dumnezeu (Mt. 4, 4), adicã cu rugãciune, cu meditatie, cu gândul vesnic la El. Potrivnicul l-a încercat pe Iisus prin trei ispite: neputinta trupului, slava desartã si ispitirea de Dumnezeu. Toate aceste ispite au ascuns în ele momeala plãcerii sau acul pãcatului, însã în chip felurit, dupã cum zice pãrintele Arsenie Boca. Toate la un loc alcãtuiesc chipul dintâi al vrãjmasului sau „ispita prin plãcere“ (Sf. Maxim Mãrturisitorul). Astãzi mâncarea a devenit plãcerea principalã, iar Biserica pune la îndemâna omului trei cãi prin care sã contracareze ispita întreitã: abstinenta de la pãcate, rugãciunea personalã si colectivã în Bisericã si fapta bunã.
Pânã ce nu vom sincroniza cele trei componente cu postul, nu vom ajunge la unirea cu Dumnezeu, nu vom ajunge la viata cea vesnicã si fericitã. Sã nu uitãm cã acest efort conjugat trebuie sã ne adune pe toti în jurul ieslei din Betleem (masa Sfântului Altar). Acolo îl vom vedea pe Soarele dreptãtii binecuvântând pe cei bine credinciosi, pe cei cu inima înfrântã si smeritã, pe cei postitori si rugãtori. Asa sã fie!
|
Autentificare
