Probleme fãrã numãr la Asociatia 22 Dacia
Asociatia de proprietari 22 Dacia din Piatra Neamt este una în care problemele sînt dintre cele mai diverse si mai multe din oras. Conducerea se plînge de tot felul de aspecte care nu pot fi solutionate de cãtre presedintele sau administratorul asociatiei, pentru solutionarea lor fiind nevoie de intervenia oamenilor legii si a autoritãtilor. Din pãcate, efectivele mici ale institutiilor statului si amalgamul de probleme din toate zonele orasului fac ca de multe ori cererile celor de la Asociatia 22 Dacia sã nu fie onorate. „Sînt presedinta asciatiei de 16 ani si în tot acest timp nu m-a întrebat nimeni, nimic. Problemele se acutizeazã de la an la an si devin tot mai greu de rezolvat. Avem în asociatie - la semilunã la Aurora, o centralã termicã de bloc care a rãmas la SACET si care deserveste sãrmanii si pe unii dintre bãtrîni. ÃŽn numele lor cer autoritãtilor sã se reducã pretul gigacaloriei, pentru cã acesti oameni nu au cu ce plãti factura. Este mult prea scump! Dacã ajungem în instantã cu rãu-platnicii, nu se rezolvã nimic! Avem o agentie imobiliarã pe Eminescu, cu care mã judec din 2005, pentru cã detine la noi trei garsoniere la care s-au acumulat datorii de aproape 200 de milioane de lei vechi. Prin sentinta judecãtorilor sînt pusã eu sã gãsesc proprietarul! Ãsta e proces? Eu nu mai merg în instantã cu debitorii! ÃŽn altã ordine de idei - avem în zonã foarte multi hoti din apartamente. Am avut crimã în blocul 22, avem tot felul de distrugeri de masini în spatele blocului, parcul Aurora e vandalizat si cînd sun la Politia Localã îmi spun cã nu au masinã cu care sã ajungã, nu au oameni... Alt aspect care mã deranjeazã si e valabil în multe zone de oras are legãturã cu statutul restantierilor! Sãracii pensionari vin imediat cum au luat pensia si achitã facturile, iar cei din Armatã, de la DSP n-au nici o grijã si adunã datorii colosale! Primãria zice sã mã duc în instantã, dar am vãzut cum se rezolvã treaba acolo! Plus cã trebuie avocat, de parcã el stie mai bine decît mine problemele asociatiei!“, a declarat presedinta Asociatiei 22 Dacia. Autoritãtile sustin cã pretul mare al gigacaloriei e din cauza numãrului mic de beneficiari care au mai rãmas la SACET. „Lucrãm la realizarea unui protocol cu Politia Municipalã si sperãm ca în felul acesta sã avem o putere de reactie mai mare. Si la Politia Localã sper sã mãrim capacitatea, pentru cã acum nu se descurcã, sînt prea multe probleme în oras. Am rugãmintea ca oamenii sã sune si la Politia Municipalã, nu doar la cea localã, în caz de situatii speciale“, a declarat viceprimarul Aurelia Simionicã. Prefectura, prin prefectul George Lazãr, anuntã cã se va implica în mobilizarea fortelor de ordine atunci cînd e cazul unor interventii serioase, motiv pentru care asteaptã cereri de ajutor de la oameni.
|