Zairezul Aime Mwinga Mi Lame, botezat Ioan de pãrintele Iustin, e fotbalist la Negresti
• Aime Mwinga Mi Lame este pata de culoare a fotbalului judetean, congolezul marcînd deja douã goluri pentru liderul Ligii 4 Neamt • a ales România pentru a face o facultate, fiind sfãtuit de tatãl sãu, care este diplomat • a fost botezat ortodox cu numele Ioan de pãrintele Iustin, de la Mãnãstirea Petru Vodã • în cariera sa a jucat pe fals si a dat peste nume mari ale fotbalului românesc • „Nu-mi plac românii de culoarea mea pentru cã nu respectã“, zice Mwinga • Aime Mwinga Mi Lame este, poate, cel mai exotic nume de fotbalist care a fost legitimat vreodatã în campionatul judetean. Are 42 de ani si este originar din Congo, cu capitala la Kinshasa, fosta republicã Zair. De fapt, el asa considerã cã trebuia sã rãmînã numele tãrii sale, Zair, pentru cã „avea o identitate aparte“. L-am depistat între marcatorii etapei a doua si l-am cãutat. „E vorbãret si foarte deschis“, a spus Daniel Zavate, antrenor jucãtor la Biruinta Negresti, atunci cînd am cerut numãrul sãu de telefon. L-am contactat si într-o românã aproape perfectã a acceptat sã ne întîlnim a doua zi, la Negresti, comunã unde locuieste si munceste în prezent. Am ajuns lîngã terenul comunei si l-am asteptat. Am intrat împreunã în ceea ce se doreste a fi sediul frumos al AS Biruinta Negresti si am început sã stãm la taclale. ÃŽn camerele care se renoveazã erau muncitori de-ai sãi care au rãspuns scurt la salut si si-au vãzut de ale lor. El a fost foarte destins si foarte deschis. A povestit cu lux de amãnunte, cu nume si impresii care nu-i vor fi sterse niciodatã din inimã si suflet. A spus despre lucruri pe care unii le bãnuiesc si altii le ascund. „E mai bine cã stãm la umbrã, cã-s rãu de cãldurã“, a stîrnit zîmbete africanul.
Botezat ortodox de Pãrintele Iustin
Lui Aime Mwinga Mi Lame îi zice si Ioan. Asta pentru cã a fost botezat de pãrintele Iustin Pîrvu, de la Mãnãstirea Petru Vodã atunci cînd a decis cã vrea sã fie ortodox. A lãsat catolicismul. „Nu stie aproape nimeni cã mã cheamã si Ioan. E un nume foarte frumos si mã bucur cã l-am ales“, a povestit Aime. „Las’ cã citeste lumea în ziar si va sti“ vine replica reporterului, iar el a rãspuns rîzînd cu poftã: „Mã vor striga în timpul meciurilor“. Zairezul a ajuns sã-l cunoascã pe pãrintele Iustin datoritã firmei de constructii pe care o conduce. Din 2007 a executat cîteva lucrãri la lãcasul de cult si a devenit un apropiat al staretului. A ajuns acolo prin nasul sãu de cununie. Asa s-a împrietenit si cu patronul de la Lucris Serv, Cristian Lungu, pentru care executã acum lucrãri în Negresti. Acolo este un teren cu gazon sintetic si nocturnã, iar Lungu vrea sã termine amenajarea unui iaz pe un teren proprietate personalã. „Este prietenul meu si mi-a cerut sã am grijã de lucrãrile de aici. Chiar îmi place unde muncesc“, a spus Lema. Bucuros de privelisti si de linistea de la tarã, congolezul nu a ezitat cînd a fost întrebat dacã s-ar muta la Negresti: „Da, as veni aici. E foarte frumos!“.
Fotbalist din întîmplare
A venit în România în 1991, la Bucuresti, pentru a intra la Politehnicã, la Facultatea de Chimie Industrialã. La fel ca multi alti africani sau tineri din zona arabã, care înainte de ‘89, dar si imediat dupã Revolutie au vrut sã învete carte pe bãncile scolilor românesti. A beneficiat de pe urma faptului cã tatãl sãu este un diplomat al Zairului si a umblat mult prin tãrile africane. „Tata a impus o regulã în casã: cine învatã si ia bacalaureatul poate merge la facultate în afara tãrii. El lucra în momentul respectiv în Egipt“, a povestit fotbalistul. A vrut sã facã medicinã, dar tatãl l-a îndrumat spre petrochimie. „A mai zis cã dupã ce termin mã pot întoarce în Zair sã lucrez în domeniu“, îsi aminteste africanul. A avut de ales între Belgia, Irak si România. ÃŽn Belgia nu l-a lãsat „bãtrînul“ sãu, pentru a-l feri de tentatii si de droguri, la fel si cu Irakul, pentru cã se stia cã tara este una cu probleme legate de regimul condus pe atunci de Sadam Hussein. „M-a directionat spre România pentru cã avea prieteni aici“, a spus satisfãcut Aime. La Bucuresti, cu prietenii africani, colegi la facultate, a început sã joace frecvent fotbal. Nu a fãcut fotbal în tara sa la juniori, dar a fãcut sport: box, lupte si atletism. „Nimic de performantã, cã tata mã împingea spre scoalã. Mie îmi plãcea însã foarte tare Lãcãtus. ÃŽn Africa, înainte de ‘89 lumea stia de Steaua. Stiam de Hagi si de ceilalti jucãtori de la Steaua, dar mai ales de Lãcãtus. Multi africani care s-au apucat de fotbal îl aveau ca idol tocmai pentru cã era un fotbalist de vitezã si care juca tare. Asa ne place nouã fotbalul si de aceea nu avem mijlocasi foarte buni. Noi sîntem pe benzile laterale si pe vitezã“, a spus Lame. I-a plãcut însã miscarea si a jucat fotbal cu plãcere. „La un moment dat a venit cineva de la Electra Bucuresti, echipã în Divizia D la acel moment, pentru a juca împotriva lor un meci amical. Dupã partidã, eu si încã trei bãieti am fost opriti de antrenorul Dorel Ostrovan. Ce om! Nu o sã-l uit niciodatã. La el totul se întîmpla din cauza femeilor. Cîstigai, era datoritã lor, pierdeai, o fãceai cã fusesei înainte de meci la femei“, a rememorat Aime. Rîde în acelasi timp cu poftã si se bucurã de poveste. De aici a început cariera fotbalisticã a zairezului Ioan.
Pe fals, în Teleorman
Juca în D-ul bucurestean pentru Electra Bucuresti. ÃŽn ‘95-’96 era invitat de Odiviu Ioanitoaia în public la emisiunea Procesul Etapei si începuse sã-i placã mult fotbalul la care se gîndea din ce în ce mai serios. Apoi, a fost la preselectie la Acumulatorul Bucuresti, în Divizia C, dar si la FC Arges Pitesti, în Divizia B. Acolo antrenor era Andrei Speriatu. „N-am avut baftã în momentele în care trebuia sã fac pasul spre fotbalul mare“, spune cu nãduf Aime. Asta pentru cã omul care-l dusese la Pitesti a cerut bani pe el. „Nici nu mi-a venit sã cred cã cineva care nu mã cunostea mãcar a cerut bani pentru ca eu sã rãmîn la echipã. Mi-a zis Speriatu cã FC Arges nu-si permite sã plãteascã asa o sumã pentru mine. Am rãmas interzis si m-am întors la Bucuresti. A fost prima datã cînd lucrurile mã scîrbeau“, a povestit Mwinga. Am fost la probe la Acumulatorul, în Divizia C, unde antrena Puiu Buburuz. „Nu stiam cã trebuia sã fiu pregãtit de joc si m-am dus în tenisi. Alunecam pe iarbã si l-am auzit: «Dati-i ãstuia niste ghete cã parcã e pe gheatã». N-a vrut nici unul, dar eu am rãmas“, sînt cuvintele africanului. Apoi a venit vremea meciurilor oficiale si a vorbelor de duh din lumea fotbalisticã româneascã. „Mi-a zis antrenorul cã sînt jucãtor de deplasare, cã am vitezã bunã si cã nu prea stiu eu cu «varza». Cînd am auzit de varzã nu stiam ce vrea de la mine pentru cã îmi plãcea sã o mãnînc“, rememoreazã Aime rîzînd cu gura pînã la urechi.
A urmat legitimarea pe fals la o echipã din Teleroman, la Botoroaga. „Cum sã joc pe fals?“, spune si acum uimit Lema. L-au fotografiat pe un amic de-al sãu si a jucat la Botoroaga. La contestatii venea prietenul din pozã, „cã si asa nu ne recunostea nimeni“ si echipa nu avea probleme. Fiind o echipã bunã a judetului Teleorman, în toamna lui 1997, aceastã formatie era un real pericol pentru adversarele din Alexandria si Rosiorii de Vede care se bãteau la promovarea în C. „Am jucat împotriva lui Bãdoi în acel sezon, care era la Turnu Mãgurele si am fãcut si blaturi. La meciul cu Alexandria au zis cã ei ne bat pe teren, dar noi am luat premiul cel mare de la Rosiori si am cîstigat. Apoi, la meciul direct cu Rosiorii am uitat de prietenie pînã la pauzã, cînd era 2-0. S-a terminat 2-2“, si-a amintit fotbalistul. Apoi, presedintele de la Rosiorii de Vede, „domnul Nedelcu si nu mai stiu cum“, m-a vrut la echipa lui. Aici au început problemele, avînd în vedere cã el juca pe fals. S-a înteles cu Acumulatorul, care nu mai avea bani, si pînã la urmã a promovat în vara lui ‘98 cu Rova în Divizia C.
„La unele meciuri primeam bani mai multi la înfrîngere“
Vara aceea nu i-a adus liniste pentru cã un alt antrenor a fost numit la echipã. Antrenor care nu l-a vrut, iar dupã un amical cu Rapid II Bucuresti a fost remarcat de tehnicianul giulestenilor, Ilie Rontea. Dupã numai cîteva sãptãmîni de la startului campionatului 98-99 Aime a plecat de la Rova. Nu-i plãcea cã se simtea folosit si, în plus, era neplãtit. A pãrãsit clubul liber de contract. „I-am zis domnului Nedelcu: «N-am drag sã mai vin» si m-a lãsat“, sustine africanul. Rontea l-a luat cu el la Brãila (Div C). A jucat într-un amical cu Fãurei si a avut sansa sã-l aibã pe Bãnel Nicolitã ca adversar. A rãmas la Brãila si acolo a cunoscut arma letalã a fotbalului românesc: blatul între profesionisti. La echipã erau si fratii Brãtianu printre care si celebrul „Pluto“ din fotbalul autohton, care fãceau legea cu pumnul. „Nu-mi venea sã cred cã avem primele astfel: 1 milion la victorie, 1,5 milioane la egal si 2 milioane la înfrîngere. Tin minte cã portarul zicea: «Ce puncte? Nu mã intereseazã, eu am un copil acasã si am nevoie de bani». Eram uimit si scîrbit, dar n-am stat mult acolo, cã l-au dat afarã pe Ilie Rontea, iar patronul, un turc ce m-a plãcut foarte mult, mi-a zis într-o zi sã-mi vãd de drumul meu. La un blat de care nu stiam am marcat în minutul 6, iar în minutul 18 am fost schimbat“, îsi aduce aminte fotbalistul.
Dorin Goian l-a scos din fotbal
Aime s-a dus la Bucuresti si se gîndea sã se lase de fotbal. Kamara, prietenul sãu de la trupa Alb si Negru, l-a luat la Vulcan, tot în D-ul bucurestean, iar în primele luni ale lui 1999 s-a dus la probe la FC Onesti. S-a înteles cu presedintele Nicolae Puiu pentru a lua 5.000 de dolari la semnãturã. Sumã bunã pentru el. A rãmas la muncã, iar la un amical cu Foresta Fãlticeni, cu douã sãptãmîni înainte de debutul sãu în Divizia B, a fost lovit de Dorin Goian, actualul fundas al nationalei României. „Am trecut de cîteva ori de el în vitezã si «Magiun» (n.r. - Marin Barbu) i-a zis lui Goian sã aibã grijã sã nu mai trec de el, cã altfel îsi pierde locul în echipã. Si m-a faultat la o fazã, la o intrare cu tãlpile înainte pe genunchi. M-am lovit rãu si doctorul mi-a zis cã e rupturã de ligamente la genunchiul drept. Nu a fost vorba de asa ceva, dar am aflat apoi cã el vroia sã-i facã loc altuia în echipã. De aia am zis eu cã am avut ghinion în momente importante“, a completat Ioan. S-a dus iar la Vulcan si a avut sansa de a merge la Juventus Bucuresti. ÃŽi plãcea ideea, numai cã antrenorul nu l-a oprit. Astepta „dreptul“ dupã cum a spus chiar Aime, iar el n-a stiut cã asa se face. „Si am refuzat Minerul Motru si Unirea Urziceni, pentru îmi convenea sã joc în Bucuresti“, îsi aminteste africanul. ÃŽn viata sa, Aime Mwinga Mi Lame a avut sansa de a cunoaste nume importante din fotbalul românesc, iar unul dintre ele era Ionut Pîrvu. ÃŽnainte de celebrul PSG - Steaua, din 1997, cînd Pîrvu era în scandal cu gruparea din Ghencea, acesta se antrena separat pe stadionul Coresi, din Bucuresti. Aime si Pîrvu s-au cunoscut, iar africanul a vrut sã parieze cã Steaua ajunge în grupele Ligii Campionilor, mai ales cã avea avantaj mare, 3-0, la masa verde. „Pîrvu mi-a zis atunci sã nu pariez cumva pe Steaua cã meciul va fi greu tare. Eu sînt stelist adevãrat si nu voiam sã cred asa ceva. A avut însã dreptate“, spune mîhnit africanul. Steaua a pierdut atunci cu 5-0. Vorbind despre nivelul fotbalului românesc, africanul sustine cã îsi meritã soarta din prezent. Toate exemplele date de el aratã cît de multe interese sînt, cîti oameni fac lucruri anormale si cît de mult are de suferit fenomenul.
Cunoscut între negresteni
Oamenii din Negresti l-au adoptat, îl respectã pentru cã vorbeste cu ei, e deschis si corect. „Salut domn’ sef!“, îi zice unul cãruia Aime îi replicã: „Duminicã avem meci. Sã fiti lîngã echipã si sã o încurajati. Voi tre’ sã aplaudati. Eu nu o sã fiu, dar vreau ca Biruinta sã aibã spectatori“. Omul l-a asigurat cã va fi la meci. Un altul i-a cerut voie sã ia o cãrutã de pãmînt de lîngã un escavator de-al firmei la care lucreazã africanul si a primit rãspuns afirmativ. „ÃŽmi plac oamenii de aici. Dacã esti corect cu ei, atunci te respectã. Nu-mi plac românii de culoarea mea pentru cã nu respectã“, zice Mwinga dupã ce îsi încheie discutia cu sãteanul. Vrea sã joace fotbal si pentru ei. Vrea ca în echipã sã fie cooptati mai multi localnici pentru cã echipa e a satului si acest lucru trebuie înteles de toatã lumea implicatã. A marcat deja douã goluri, simte cã este apreciat si asta îl multumeste. „Abia astept sã joc si sã înscriu, pentru cã îmi place golul. Abia astept sã marchez si sã dedic golul suporterilor, pentru cã fotbalul fãrã oameni în tribunã nu are farmec si savoare. Marchez si mã duc repede la colt sã dansez, sã ne bucurãm împreunã“, mai spune „negresteanul“ care poartã numãrul 16. „E numãr de rezervã“, spune, dupã care reporterul îi transmite: „E numãrul lui Bãnel“. Putin uimit, îsi dã seama cã asa e si recunoaste cã la asta nu s-a gîndit pînã acum.
Nu acceptã angajati beti si hotii, în general
El este un angajator. Acuzã statul cã impune un sistem care îi forteazã pe cei ca el si pe cei care vor sã munceascã fãrã forme legale sã o facã. „La mine oricum ar fi legal dacã zice cineva cã «muneste la negru»“, zice însã în mod surprinzãtor africanul si rîdem împreunã fãrã sã ne oprim cîteva zeci de secunde bune si ne bucurãm de turnura datã discutiei, care oricum a fost tot timpul degajatã.. Apoi, foarte serios, Aime spune cã nu acceptã hotia. Nu acceptã oamenii fãrã caracter si pe cei care încearcã doar sã profite de pe urma altora. „Angajatul meu nu este soldat sau slugã, dar nu accept cã am unul cãruia sã-i stau în spate mereu pentru a face treabã. Dacã aud sau vãd asta, atunci acel om este invitat seara la mine, stãm de vorbã, bem si mîncãm dacã este nevoie, dar la final îi transmit cã ne despãrtim. Asa mi se pare corect. Dacã nu esti un meserias înteleg, pentru cã totul se învatã. Caracterul însã nu ti-l schimbi“, este de pãrere zairezul. Cînd vine vorba de bãuturã, reteazã din start ideea cã în timpul serviciului un angajat de-al sãu poate consuma ceva. Pleacã sigur si nu are sanse de a fi iertat.
Familia îi trãieste în Bucuresti
E în România din 1991 si în anii ‘90 s-a cãsãtorit cu Nicoleta, o bucuresteancã. Au doi copii: Elena Bokonde, de 11 ani, si Paul Lumiangu, de 9 ani. Fetei i-a dat si un nume din tara sa natalã pentru cã Aime a vrut sã-l poarte pe al unei bunici care a trãit 117 ani, ca semn de sãnãtate, în timp ce numele african al bãiatului vine de la un „bãtrîn“ al tribului din care se trage familia sa. Pe fiicã ar vrea s-o vadã handbalistã, iar pe bãiat fotbalist. „Munca ne duce departe de copii si trebuie sã facã sport, în special de echipã, pentru cã au sansa de a se disciplina pentru viatã. ÃŽntr-un astfel de mediu se pot dezvolta ca oameni. Sînt idei de la care nu mã poate deturna nimeni“, zice Aime. Plus cã vrea ca ambii copii sã fie sãnãtosi si sã nu trãiascã printre golani. „Si eu sînt si-am fost un golan pentru cã am fost fotbalist. Am apartament în Bucuresti, sã zicem exact la granita dintre cartierele Rahova si Ferentari, iar peste drum de blocul meu are restaurant Nutu Cãmãtaru. Asa cã nu stiu deloc ce înseamnã golãnia“, încheie, rîzînd cu poftã, Aime Mwinga Mi Lame. Si Ioan, cã e ortodox.
|
Autentificare
