Abstract
La vita e bella
Deschideti ochii si priviti în jur! Realitatea este aceeasi, dar pare mereu alta. Pînã si conducãtorii sînt aceeasi, dar par mereu altii. Afarã e varã, la vita e bella si omul normal ar vrea, fireste, sã se bucure de ea. Bã, cînd ne lãsati?!
Piticul în grãdina de varã
• Sîmbãtã dupã prînz. Ca sã ni se aseze bine în stomahuri - sau stomahce, dupã noile reguli pe care s-au învrednicit a ni le impune progeniturile studioase ale guvernantilor - castravetii refuzati la export, primul ministrel din tarã începe un discurs dojenitor la adresa uniunii socialiste, difuzat pe toate canalele media. Argumentele vor sã sublinieze faptul cã guvernarea „de dreapta“ (probabil cã acum cîtiva ani, cînd duceau vaca de frînghie o fãceau pe dreapta suselei) nu este singura care vrea stîrpirea omenoasã a natiei. De fapt, pentru noi nu mai e demult un secret faptul cã „de dreapta“ ori „de stînga“, cum se autoproclameazã maistrii, secretarii si organizatorii de grupã sindicalã - cum se numeau în perioada glorioasei lor ascensiuni - ajunsi la înalt nivel politic se pupã în cur „pi sentru“. Adicã drept între buci. Lupta politicã e un spectacol pentru betivani, iar în culise se petrec orori.
(Re)forma castravetelui
• Cucumis sativus. Plantã legumicolã anualã, din familia cucurbitaceelor, cu frunze mari, cordiforme si cu flori galbene unisexuate. Fructul acestei plante, alungit, ovoid sau cilindric, de culoare verde, se consumã crud, murat sau gãtit înainte de a ajunge la maturitate. Bulgarii îi spun krastavet sau krastavita. Varianta zoologicã este castravetele de mare, holoturia. ÃŽn domeniul imaginatiei erotice, doar banana mai poate concura cu castravetele. Oricum, pentru cine vrea sã speculeze momentul, acum e vremea de pus murãturi. Ieftin.
Învãtãmîntul politic
• Politicienii contemporani, modernizati de presedintele „tuturor românilor“, ajutat de primul ministru provincial, ar trebui sã se hotãrascã. Se spune „managemet“, „managiment“ sau poate „menegiment“? O simplã problemã lingvisticã vizînd relationarea interactivã dintre limba lui Shakespeare în dialog cu limbajul mutant al fostilor mîncãtori de mãmãligã; care, stiti si dumneavoastrã prea bine, cu ani în urmã luau notite la cursurile serale pentru ridicarea nivelului de constiintã al maselor, scriind cu creion chimic pe caietul de dictando luat din ghiozdanul progeniturii: „ÃŽn inventivitatea lui, tãranul român a inventat cosoru’ lu’ Moceanu, format dintr-o parte lemn-oasã si o parte fer-oasã“. Nu vã mirati; în mare parte ãstia sînt parlamentarii de azi. Evident, ornati cu ifose contemporane si cu însemnele glorioase ale triumfului capitalist transpus în haine de firmã si tehnologie hai tec. Ca sã nu mai vorbim de culoarea aprinsã a unei costisitoare garderobe feminine strãlucind frenetic, prin rosul pal, în peisajul sobru al costumelor masculine. Purtãtorii de itari de ieri, constrînsi la rigurozitatea gulerului scrobit si a cravatei asortate tronînd peste pîntecul de ghiorlan pervertit, brusc s-au trezit posesori de X-uri. Masinile vechi nu mai satisfac pretentiile mocofanilor deveniti peste noapte potentati. Nu m-ar deranja ifosele lor, dacã m-ar lãsa mãcar în pace, ca unul care mã pricep si care am desfãcut si refãcut cîteva zeci de motoare, sã merg cu ce-mi pot permite. Evident, în conditii de sigurantã. Dacã mergi prin oras, cu masina, în spatele unui bãsinos complexat ca ãstia, ai sã constati cã în afarã de aplecarea cãtre hotie, Dumnezeu nu l-a binecuvîntat cu nici o altã însusire; nici mãcar cu aia de a apãsa cînd trebuie pe douã pedale.
Reminiscente elene
• Bacalaureatul se numea pe vremuri examen de maturitate. Dacã nu-l promoveazã, tînãrul, se întelege, rãmîne imatur. Ministrul educatiei ori e naiv ori e cu totul în afara problemei. Imaturii români vor deveni foarte maturi în vest si se vor întoarce aici în culmea maturitãtii; cînd profesorii care i-au examinat vor fi bucurosi sã fie angajati la firmele lor. Chiar pe post de mãturãtor sef. Credeti-mã, cunosc mai bine problemele învãtãmîntului decît multi care se intituleazã ministri. Si, vã mãrturisesc sincer, m-am sãturat si de examenele care nu folosesc la nimic si de sumedenia de „olimpiade“ care împãneazã cu genii inutile si cu diplome scoase la xerox peisajul didactic românesc. Cînd aud de olimpiadã îmi vine sã... Ce-ar fi sã ne jucãm de-a altceva?
Primiti cu mascatul?
• Peisaj nocturn al unui oras turistic. Strãzi pustii, restaurante închise, doi betivi împleticiti si, adãpostit de umbrã, un boschetar rãscolind agale într-un tomberon. Peisaj diurn al unui oras turistic. ÃŽn buricul tîrgului, peste drum de teatrul dezafectat, dube ale politiei, masini ale jandarmeriei, mascati si alti cãcãnari în negru, pusti, pistoale si cãtuse. Mai lipsesc cîinii si sîrma ghimpatã. Si, eventual, un tun. Sau, poate, un scut antirachetã. Observati cît de penibili sîntem? Oameni seriosi cu familie si copii, umblã cu ciorapul pe fatã prin oras. De rîsul curcilor. Apoi vin la sedinta cu pãrintii. Noi o fãceam doar de Anul Nou. E drept, mai ales în societatea asta democraticã e nevoie si de astfel de caraghiosi. Oricum, în afarã de cîtiva retardati care în alte conditii s-ar fi ocupat cu bisnita sau cu furtul de prin cotete, nu prea vãd cine ar fi acceptat o astfel de meserie. Cum au reusit oare mãscãricii ãstia sã-si batã joc în halul ãsta de o natie altminteri decentã?
Bolisti, spaime si toaderi
• Nu e ciudat cã perioada asta a democratiei europene e strãbãtutã periodic de tot felul de evenimente, bolisti si spaime?
Sida e mai veche. Mostenire comunistã, ce mai! Din vremuri nefericite. Sindromul vacii nebune, gripa aviarã, gripa porcinã si alte soiuri complexe de gripã, jigodia, trichineloza, turbarea, cãpusele, viperele si ultima nãscocire, bacteria E-coli fac parte din contemporaneitatea democraticã si fericitã.
• Toader voievod. Un mosnegut care în curînd va avea nevoie de sondã urinarã si ploscã, se îndãrãtniceste sã facã, la televizor, pe cocosul pedelist. Vai de sãraca gãinã!
Mersul trenurilor
• Ministrul Transporturilor seamãnã cu o cãlugãritã. Nevinovatã fatã de gospodinã speriatã si inocentã în raport cu mersul trenurilor. Boagiu si mica boacãnã a unor zdrahoni în cãmãsi bleo aninati de crengile unui tei de la marginea ulitei pe lîngã care trece linia feratã. Vorba cîntecului: „Pe cãrarea de la moarã, frumos calc-o domnisoarã... trenul“.
• Seful statului s-a întîlnit, la Londra, cu responsabili ai serviciului MI six. Serviciul de informatii externe britanic. Bolnãvicioasa obsesie a primului spion al tãrii nu se dezminte. Cu toate acestea, senzatia de insecuritate pe care o resimt acum n-am mai încercat-o nicicînd. De ce oare?
„Urmele mele nu se vor pierde, c-am strãbãtut vesnicia pe jos...“
• Am cãutat, zilele trecute, o cizmãrie. Pantofii cu care am strãbãtut o bunã parte a capitalismului au început sã clãmpãne. Am bîntuit tot orasul. Pretutindeni bãnci si covrigãrii. Bancã lîngã bancã, covrig lîngã covrig... Iatã mãretele înfãptuiri ale democratiei. Cei care adastã îndãrãtul ghiseelor - i-am întrebat - nu stiu sã repare pantofi. De fapt nu stiu sã facã nimic altceva decît sã cearã bani. Cît mai multi. Doar, din asta trãiesc. Si apoi, mai marele preste ei, culacul vietuind undeva prin Europa, trebuie sã facã profit. Emolument consistent. Cizmãria nu mai e demult o meserie bãnoasã. Societatea de consum aruncã. Si cumpãrã apoi din nou. ÃŽn functie de pungã. Unii de la firme celebre, cu efigia brandului stuchitã pe flec, ceilalti din bazar sau de la secãnd hend. ÃŽn orice caz, conform rezultatelor unui recent sondaj de opinie, 12 la sutã dintre români sustin cã trãiesc mai bine decît în urmã cu cinci ani. Se poate.
Raport scrupulos, pedant si împãnat cu amãnunte edificatoare privind concretetea, consistenta si emolienta dosului contemporan
• Fatã de cei de acum, Ceausescu era un cur abstract.
|
Autentificare
