 Hîrtia higienicã
La vita e bella
Noi stiri care se preumblã prin viata noastrã împãnatã de politichie, scandaluri, sex la nivel înalt, vizite interstatale desfãsurate la cîrciumi de cartier, extrãdãri consolatoare si goana perpetuã dupã bani. Ba, ca stire de ultima orã, tot în numele banilor, avem si împuscãturi si, din pãcate, victime. Aflu astfel, printre alte minuni ale acestui tãrîm binecuvîntat de lumina vremurilor actuale, cã Banca Nationalã propune parlamentarilor sã scoatã din lege dreptul ONPC de a suspenda autorizatiile bãncilor. ÃŽnduiosãtoare grijã fatã de bancheri! La rîndul lui, presedintele cãmãtarilor institutionalizati din România, un omulet - era sã spun verde, dar am constatat cã hotii, în ciuda faptului cã bat spre cenusiu, nu au o culoare specificã - la prima vedere destul de ramolit si care, cu toate cã e bãnuit a fi plin de bani aratã ca un recenzor agricol, ba mai mult, cred cã nu stã prea bine cu prostata si nici cu alte organe, dupã cîte se citeste pe fata lui (dar asta nu e treaba mea ci a doctorului curant), se înfoia la televizor într-una din serile trecute, rãtoindu-se agresiv la un moderator indulgent care se mira cã bãncile, chiar si în marasmul acesta al României de cosmar, vor sã facã profit. A recunoscut, de altfel, cã ãsta este scopul lor. Si scopul scuzã mijloacele, dupã cum am învãtat la botanicã. Omul - putem sã-i spunem asa, desi e bancher - e cinstit în felul lui. Dar mijloacele folosite pentru atingerea scopului sînt cel putin tembele. Toatã lumea asta e plinã de dementi, asa cã de ce ne-ar mai mira încã unul autohton. Ãsta este un elogiu, de bunã seamã. Si nu vreau sã mã exprim insultãtor, dar a nu tine seama de evidente si de realitatea atît de convingãtoare din juru-ne, este cel putin o gravã boalã psihicã alimentatã de furia oarbã de a face bani cu orice pret. Domnilor, potoliti-vã! Vorba lui Moromete cãtre fiii sãi rebeli: „De unde sã vã dau mai mult dacã atîta este?“ Chiar, de unde, domnule recenzor agricol? Cînd ati aruncat nada în stînga si-n dreapta v-ati multumit cu garantia unei adeverinte salariale, fãrã sã vã pese de gradul de îndatorare al clientului. Dacã lucrurile s-au schimbat între timp, ce vinã avem noi? Voi stiti mai bine ca oricine, doar sînteti specialisti, cã în afaceri existã doar douã variante: cîstigi sau pierzi! Riscurile ti le asumi. Dar v-a lipsit întotdeauna curajul acesta. Trebuia sã cîstigati perpetuu. E vremea sã aflati cã nu se (mai) poate. Chiar dacã în disperare de cauzã vã aliati cu cetele de mafioti. Voi îi numiti recuperatori. Decît sã usurati clientul de povara cîtorva comisioane, preferati sã vindeti creditul cu 10 sau cel mult 30 la sutã din valoarea sa. Trebuie sã trãiascã si recuperatorii, nu-i asa? Cã si ei sînt oameni, ce naiba! Afacerile astea scîrnave au darul sã ne revolte, sã ne înversuneze si sã ne facã îndãrãtnici. Prea ne credeti prosti. Si nu stiu cu ce drept, stimati analfabeti care nu stiti cã verbul „a trebui“ este invariabil. Dar asta e o problemã de gramaticã ce depãseste tabla înmultirii. Ca finete.
Cînd primesti în cutia postalã un plic pe care scrie cu litere pe care le-ar vedea si un suspect de glaucom: „Atentie! Continut important!“ nu se poate ca inima sã nu-ti pulseze panicatã, sã nu-ti creascã brusc colesterolul si sã nu fii în pragul tahicardiei. Dacã vezi si emblema unei „celebre“ - oare de ce?! - firme de „recuperatori“, (meserie modernã, nãscocitã de democratie), precis ti se înmoaie picioarele. Pentru cã, dupã ce desfaci cu mîna tremurîndã plicul, afli cã te afli în conflict cu o membrã a Grupului..., si urmeazã o titulaturã pompoasã, care, orgolioasã si mult prea vanitoasã, simte nevoia, înainte de a te „soma“, sã se autocaracterizeze plinã de emfazã: „lider de piatã în Europa Centralã si de Est (normal, în lumea a treia a Europei) în colectarea creantelor (aici mergea o virgulã, dar distinsii colectionari recuperatori au dat rar pe la scoalã, dupã cum dovedeste alcãtuirea gramaticalã) avînd peste 85.000 de clienti (aoleu! eu credeam cã de cititori. Era altceva!) ce au încredere în serviciile companiei noastre (adicã a lor) si în cei 4.600 de angajati“ (tot ai lor, fireste). Ca sã vezi cîte locuri de asa-zisã muncã. Cu numãrul acesta de trîntori care stau ziua întreagã cãlare pe telefoane se fãceau cîteva mii de kilometri buni de autostradã. Mai ales cã, i-am vãzut, unii sînt procopsiti cu adevãrate structuri bovine, fiind în stare sã care bolovani în pas de defilare. Evident, dacã nu si-ar irosi energia, dupã orele de program, în baruri si cafenele - unde mai nou se trage cu pusca - alãturi de fetite care, nu-i asa?, apreciazã lucrãtorii de la finante si, mai ales, pe cei de la bãnci. Si, în plus, dupã cîte se pare, ei nu sînt dispusi la restructurãri. Stau bine; poporul lucreazã pentru ei. Recunosc, pe mine personal trufasa prezentare m-a impresionat profund. Aproape cã le-am plîns de milã. Si am regretat faptul cã, în ciuda eforturilor depuse de cea mai tare din parcare agentie de recuperare sînt nevoit sã-i tratez cu refuz. Suma invocatã, departe de a fi realistã, poate fi caracterizatã ca fiind, nici mai mult nici mai putin, demnã de un science-fiction exaltat într-un exercitiu steril de imaginatie. Cu atît mai mult cu cît aveam sã descopãr si cîteva detalii semnificative. Printre acestea si faptul cã suma comisioanelor (la plural, atentie! Deci este mai multe) si a dobînzii (una, da’ bunã!), depãseste cu de cel putin trei ori suma creditului restant. Si toate la un loc reprezintã noua mea retributie pe vreo cinci luni. Or, asemenea bãtaie de joc fatã de munca mea cinstitã si de banii cîstigati cu multã trudã, nu pot pentru ca sã mai suport. Mai mult decît atît, rãsfoind contractul încheiat cu banca debitoare, nu am gãsit nicãieri vreo clauzã prin care sã se specifice posibilitatea si dreptul ei de a cesiona creditul vreunei terte persoane sau institutii. Asta denotã putinã neglijentã în abordarea lacomã si nesãtioasã din anii trecuti. De care, dati-mi voie sã mã folosesc. Dar astea sînt argumente care, atunci cînd va fi cazul, vor fi interpretate dupã normele juridice. Care sper cã încã mai functioneazã. Presupunînd cã mai functioneazã ceva în România. Asa cã mi-am învins excesul de sensibilitate si am aruncat hîrtia, intentionînd sã mã sterg cu ea la... Pardon! Am constatat, ulterior, cã nici mãcar la asta nu e bunã. Prea e durã. Chiar si în exprimare, dupã cum ati putut constata. Asa cã am rãmas la ideea cã La vita e bella numai dacã folosesti consecvent tot... hîrtia higienicã.
|
Autentificare
