Capriciile verii, fapt obisnuit pentru meteorologii de la Toaca
• „Sîntem oameni obisnuiti, cu drag de munte si de meseria pe care o practicãm“, spune Ioan Cojoc • „Sîntem noi supusi vitregiilor naturii mai mult decît cei de jos, însã ne-am învãtat“, a adãugat Constantin Panaite • Capriciile acestei veri ne-au dus cu gîndul, printre altele, la acei oameni care „cocotati“ în vîrf de Ceahlãu, aflã primii ce si cum cu starea vremii. Printre fulgere si trãsnete, dar si-o „pãdure“ de antene, meteorologii de pe Toaca, fiindcã despre ei este vorba, prin natura meseriei lor, înregistreazã ceas de ceas temperatura, cantitatea de precipitatii, vizibilitatea, nivelul radioactivitãtii din atmosferã si alte fenomene, pentru ca, mai apoi, valorile acestora sã ajungã la urechile tuturor. Cu ceva zile în urmã, dornici de a afla mai multe despre felul în care trãiesc acei oameni, am descins pe vîrf de munte, acolo unde pe o platformã de cîtiva metri pãtrati, la înãltimea de 1.904 metri se aflã situatã Statia Meteorologicã Toaca. Aici, aveam sã-i întîlnim pe meteorologul de serviciu, Constantin Panaite si pe tehnicianul meteo Ioan Cojoc. Ambii, la datorie, cu responsabilitatea unor zeci de ani experientã în spate. Ambii, bãrbati cu trãsãturi aspre de munteni sadea si agerime în priviri. Rezervati, pînã sã se convingã de rostul vizitei noastre, aveau totusi sã-si dea frîu liber glasului, dupã ce i-am convins cã dorim sã aflãm una si alta despre profesia de meteorolog. „Ce sã vã zicem? Sîntem oameni obisnuiti, cu drag de munte si de meseria pe care o practicãm“, avea sã ne-o reteze scurt Ioan Cojoc. „Are dreptate. Nu sîntem super-oameni, ba dimpotrivã. A, cã sîntem noi supusi vitregiilor naturii mai mult decît cei de jos, asta da, însã ne-am învãtat“, adaugã Constantin Panaite. „Si totusi, fulgere, trãsnete, furtuni...“, insistãm noi, încercînd sã aducem vorba spre fenomenele meteo din aceastã varã. „Nu cã ar fi fost mai dificil ca altãdatã, dar faptul cã vremea s-a schimbat, în cursul aceleasi zile trecînd usor de la o stare la alta, a fãcut sã privim lucrurile cu mai multã atentie. Si-apoi, observatorul din care monitorizãm fenomenele este si el supus riscurilor. Nu-i pãzit sutã la sutã. Forta naturii n-o poate sti nimeni pînã la urmã. Ca urmare a trãsnetelor, pînã prin ‘99, ni se prãjea mereu aparatura. Dar, de cînd a venit Romtelecomul si si-a instalat aici antena, s-a realizat o împãmîntare foarte serioasã si nu prea mai avem probleme. Acum, vîrful Toaca este legat la nulul pãmîntului printr-o centurã metalicã fixatã pe un beton bun conducãtor de electricitate“, ne-a povestit Ioan Cojoc.
„Noi ne-am ales aceastã meserie“
La statie, un om lucreazã 24 de ore, dupã care are liber patru zile sau doar trei, cum se întîmplã vara, cînd unii dintre cei cinci meteorologi, pleacã în concediu. Asta aveam s-o aflãm de la unul dintre ei, care avea sã adauge: „Nu-i greu, dar nici usor. Luãm vara concediu pentru cã mai avem treabã pe acasã. Si-apoi, vara, chiar în conditii meteo mai proaste, munca noastrã este mai usor de executat decît iarna, cînd, uneori, pentru escaladarea celor 100 de metri, de la cabanã la statie, faci 2-3 ore. Asta, cînd este zãpadã si viscol“, ne-a spus tehnicianul Cojoc. „Si totusi, ca orice meserie, cu bune cu rele, îti oferã si aceasta, uneori, si clipe de bucurie. Pentru noi, bucuria înseamnã sentimentul mãretiei, creat de înãltimea de la care privim lumea din jur“. La acesta se adaugã si cel al fenomenelor optice, despre care avea sã ne vorbeascã Constantin Panaite. „Eu am fãcut facultatea de matematicã si nu privesc cu misticism fenomenele optice pe care le putem surprinde de aici, dar nu poti sã nu fii impresionat de ele. Cînd este ceatã de o parte a muntelui si de partea cealaltã soare, umbra ta proiectatã peste ceatã poate avea un fel de aureolã, fenomen care se cheamã glorie. De multe ori, vîrful muntelui rãmîne suspendat parcã de cer, pentru cã la o înãltime mai micã existã ceea ce se numeste o mare de nori. Umbra stîncilor formeazã uneori o piramidã cu aspect spatial, în anumite conditii meteo si cînd soarele are o anumitã înclinatie“, ne-a povestit meteorologul Panaite. La rîndul sãu, Ioan Cojoc, ceva mai putin spornic la vorbã, avea sã mai adauge cã fiecare dintre ei trãieste sentimente deosebite si atunci cînd vãd de la înãltimea muntelui Romanul, Piatra Neamt, iar pe cer senin, aproape întreaga Moldovã. Si tot asa, mai cu una, mai cu alta, usor-usor dialogul nostru a devenit ceva mai deschis. Vãzînd asta, am încercat sã aflãm de la interlocutorii nostri cîte ceva mai mult despre un eveniment sau altul, care sã le fi marcat existenta de-a lungul anilor. Cu greu ne-au vorbit despre acele zile de iarnã, cînd viscolul tinde sã te ia pe sus, iar ei trebuie musai sã urce sau sã coboare de pe munte, de troienele, ce fac calea dinspre Durãu spre Toaca nesfîrsitã, despre vremea cînd Cernobîlul a fãcut ca radioactivitatea pe munte sã fie de douã mii de ori mai mare ca cea obisnuitã si încã altele, care pentru meteorologi sînt lucruri obisnuite. „Asta e. Noi ne-am ales aceastã meserie. Si dacã n-ar fi fost acel drag de munte si drag de ceea ce facem aici de zeci de ani, n-am mai sta“, avea sã spunã unul dintre ei, citindu-i-se în ochi, cu usurintã, sinceritatea. Cît priveste ideea cu care plecasem la drum, aceea de a surprinde niste oameni ce-si duc anevoie zilele printre fulgere si trãsnete, cu trimiteri precise la conditiile meteo ale acestei veri, am înteles un lucru. Pentru meteorologii de pe Toaca, vara lui 2010 a fost una obisnuitã, însã, cu ceva mai multe capricii.
|
Autentificare
