Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Ianuarie 2008
LMMJVSD
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031   
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 10 Ianuarie 2008
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
EXPLOZII LA GHETARI

EXPLOZII LA GHETARI

• 22 de kilograme de trotil si 24 de capse electrice au fost utilizate, ieri, pentru distrugerea a 300 de metri din podul de gheatã din zona viaductului de la Poiana Teiului • în acest an vor demara lucrãrile pentru construirea de diguri pe malurile Bistritei, în zonele de risc maxim • autoritãtile sperã ca în trei-patru ani, oamenii de pe Valea Muntelui sã nu mai trãiascã sub teroarea ghetarilor •

Podul de gheatã de pe cursul Bistritei a fost, ieri, pentru a doua oarã detonat. Dacã în ultima zi a anului trecut reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã (ISU) Neamt au încercat distrugerea gheaturilor în dreptul satului Topoliceni, ieri, s-a actionat în acelasi scop în zona viaductului de la Poiana Teiului. Amplasîndu-se material explozibil pe o lungime de 40 de metri, la distantã de cîte patru metri între încãrcãturile de trotil, s-a reusit distrugerea a 300 de metri pãtrati din podul de gheatã. Potrivit precizãrilor fãcute de cãtre cãpitanul Iulian Jugan, purtãtor de cuvînt al ISU Neamt, la detonarea de ieri au fost utilizate 22 de kilograme de trotil si 24 de capse electrice. Pentru ca actiunea sã aibã eficientã maximã, au venit în Neamt reprezentanti ai mai multor institutii cu greutate, care au supravegheat actiunea. „De comun acord cu membrii comisiei interministeriale care au venit în Neamt, am stabilit cã este necesarã distrugerea blocului de gheatã, prin utilizarea de material exploziv de la viaduct în amonte. Acolo s-a format un blocaj si apa nu se mai poate scurge. Pentru perioada urmãtoare, am stabilit organizarea unei întîlniri interministeriale, cu reprezentanti ai Apelor Române (Ministerul Mediului), Hidroelectrica (Ministerul Economiei) si Directia Silvicã (Ministerul Mediului), pentru a pune cap la cap un plan comun care sã reducã din zonele de risc existente de-a lungul albiei Bistritei“, a declarat prefectul Toader Mocanu. Fiecare dintre aceste institutii are cîte ceva de fãcut. Directia Silvicã are sarcina de a amenaja torentii, Hidroelectrica trebuie sã amenajeze puncte de producere a energiei electrice, iar Apele Române sã ridice diguri de apãrare.
Dupã cum au precizat oficialii care au constatat amploarea fenomenului de pe Valea Muntelui, în acest an se vor acorda fonduri pentru îndiguire, pe o lungime de 15,6 kilometri. În felul acesta, nouã puncte de pe cursul Bistritei, considerate critice, vor dispãrea.
Colonelul Constantin Ene, reprezentant al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgentã, a vorbit despre detonarea blocului de gheatã. „Este o actiune complexã, iar fenomenul are o întreagã istorie. A fost pus la punct planul de evacuare a populatiei în caz de urgentã si au fost instituite toate comitetele locale ale localitãtilor riverane rîului Bistrita. Prima detonare a fost pe 31 decembrie, la Topoliceni. A fost fãcutã pentru senalizare, ca sã disparã infiltratiile din beciuri. Acum detonarea a fost propusã pentru punctul cel mai vulnerabil, la confluenta rîului Bistrita cu pîrîul Bolãtãu. Se vrea aparitia unui senal pe o lungime de 200 de metri, cu o lãtime de 2-6 metri. Efectele nu vor apãrea imediat, ci dupã 5-6 zile. Cert este cã se va produce o depresurizare, ceea ce va determina scurgerea apei“, a declarat colonelul Constantin Ene.

Prognoza meteo, favorabilã

În ultimele zile, pe Valea Muntelui, temperatura diurnã a fost de 0-1 grade Celsius, iar cea nocturã, de - 5, ori -6 grade Celsius. Meteorologii anuntã cã situatia va rãmîne neschimbatã si în zilele urmãtoare si nu se vor înregistra ploi sau ninsori. În aceste conditii, temperatura aerului este favorabilã pentru dezghetul usor al zãporului, fãrã a se crea dezechilibre care sã ducã la producerea de dezastre. Dacã însã lucrurile vor lua altã turnurã, reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã sustin cã sînt pregãtiti ca sã intervinã astfel încît sã fie reduse la minim eventualele pagube.
Directorul Directiei Apelor Siret Bacãu, Ovidiu Gabor, a spus cã fenomenul este în perioada de diminuare, iar de douã zile scurgerea este mult mai bunã, podul de gheatã fiind rupt pe tronsoane întregi. Doar cã debitul Bistritei este de 12-14 metri cubi pe secundã, ceea ce este foarte putin si bucãtile de gheatã nu pot fi cãrate în aval. Decizia ca detonarea sã se facã doar pe o lungime de 200 de metri a fost luatã în contextul în care dacã s-ar fi spart podul de gheatã pe un tronson mai lung, s-ar fi putut dezechilibra sistemul si zãporul putea degenera.

Dupã 2010, grijile cu zãporul vor fi spulberate

Directia Apelor Siret va primi în acest an, de la ministerul de resort, 52 de milioane de lei, adicã 520 de miliarde de lei, pentru ridicarea de diguri. Sînt sperante ca dupã organizarea licitatiei, suma sã mai scadã putin. Dupã primirea acestui buget, Directia Apelor Siret Bacãu va întocmi lista cu prioritãtile din cadrul investitiei. Cele mai optimiste scenarii prevãd ca în trei, patru ani, blocajele de gheatã de pe cursul Bistritei sã nu-i mai sperie pe nemtenii de pe Valea Muntelui. Fenomenul se va muta în amonte, în zone nelocuibile. Din experienta ultimilor ani, fenomenul este tot mai amplu. El se înregistreazã nu doar pe teritoriul judetului Neamt, ci si în amonte, în Suceava. Acum, în Suceava sînt cîteva blocaje, dar situatia este cu mult mai simplã decît în Neamt.

Articol afisat de 2270 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(S.TÃRNÃ, L.ILISESCU)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective