Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Septembrie 2007
LMMJVSD
     12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 4 Septembrie 2007
Tipãreste articolul - Varianta pentru imprimantã Trimite acest articol unui prieten  prin email
TEZELE CU SUBIECT UNIC

TEZELE CU SUBIECT UNIC

• Ministerul Educatiei a dat publicitatii ce si cum despre noutatile aduse admiterii în liceu • tezele cu subiect unic vor fi sustinute de elevii claselor a VII-a si a VIII-a si vor începe pe 30 noiembrie 2007 cu limba materna • în semestrul II examenul va debuta pe 6 mai 2008 • elevii prinsi copiind vor primi nota 1 si trei puncte scazute la purtare • si dascalii care „sufla“ risca sanctiuni •

Elevii de clasa a a VII-a si a VIII-a sustin, în aceasta toamna, tezele cu subiect unic, care vor înlocui Testele Nationale. Tezele vor fi evaluate în centre speciale, iar fiecare lucrare va fi corectata de doi profesori, altii decît cei din unitatile de învatamînt de la care provin tezele. Tezele cu subiect unic vor începe pe 30 noiembrie 2007, lucrarile vor fi evaluate de doi profesori, iar elevii nemultumiti vor avea sansa de a depune contestatie pentru nota primita. Ministerul Educatiei a publicat, vineri, ordinul care aproba Metodologia de organizare si desfasurare a tezelor cu subiect unic pentru clasele a VII-a si a VIII-a în anul scolar 2007-2008. Acest tip de evaluare înlocuieste Testele Nationale si are regim de teze semestriale.

Teza unica - doua ore

Subiectele vor fi elaborate în cadrul Centrului National pentru Curriculum si Evaluare în Învatamîntul Preuniversitar, conform programei scolare parcurse pîna la data desfasurarii tezei. Din momentul în care primesc subiectele, elevii au timp doua ore sa rezolve subiectele cerute. Disciplinele la care se sustin teze în clasa a VII-a sînt urmatoarele: limba si literatura româna, matematica, respectiv limba si literatura materna pentru elevii apartinînd minoritatilor nationale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba materna. Elevii de clasa a VIII-a vor sustine teze cu subiect unic la limba si literatura româna, matematica si geografie sau istorie, la alegere. Elevii apartinînd minoritatilor nationale, care au urmat cursurile gimnaziale în limba materna, vor sustine o proba de limba si literatura materna. Pentru acestia din urma, subiectele vor fi asigurate în limba materna studiata. În situatii speciale, temeinic motivate, elevii sustin teza cu subiect unic la care au absentat, în perioadele speciale de teze prevazute prin calendar. Pentru semestrul I, elevii pot sustine teza la care au absentat în perioada speciala din luna februarie sau în cea din lunile mai - iunie.
Pentru semestrul al II-lea, elevii pot sustine teza la care au absentat în perioada speciala din lunile mai - iunie.

Calendarul tezelor

În semestrul I, calendarul tezelor, comun pentru clasele a VII-a si a VIII-a, are urmatoarea configuratie: 30 noiembrie 2007 - limba si literatura materna, 5 decembrie 2007 - matematica, 11 decembrie 2007 - istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a), 4 decembrie 2007 - limba si literatura româna, 11 ianuarie 2008 - depunerea contestatiilor. În semestrul II sînt programate urmatoarele teze: 6 mai 2008 - limba si literatura materna, 9 mai 2008 - istorie/geografie (numai pentru clasa a VIII-a), 13 mai 2008 - limba si literatura româna, 16 mai 2008 - matematica iar pe 29 mai 2008 pot fi depuse contestatii
Potrivit Ministerului Educatiei, fiecare lucrare va fi evaluata de doi profesori, altii decît cei din unitatile de învatamînt de la care provin tezele. Baremele unice de evaluare si notare vor fi postate pe site-ul MECT, dupa desfasurarea tezelor cu subiect unic. Activitatea de evaluare va dura maxim 3 zile si se va face pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordîndu-se 90 de puncte pentru raspunsurile corecte si complete si 10 puncte, din oficiu, cu respectarea stricta a baremului unic de evaluare si notare. Nota finala se stabileste prin media aritmetica a notelor acordate de fiecare profesor evaluator.
Fractiunile de punct rezultate din împartire se rotunjesc la nota imediat superioara, daca sînt cuprinse în intervalul 0,50 - 0,99, sau se anuleaza, daca sînt cuprinse în intervalul 0,01 - 0,49.
Metodologia prevede si existenta unui interval de 5 zile dupa afisarea notelor, în care profesorul care preda la clasa are obligatia de a analiza, împreuna cu elevii, lucrarile si notele obtinute. În urma acestei analize, elevii pot depune eventualele contestatii la comisia din unitatea de învatamînt.

Fraudarea exemenului se pedepseste

Profesorul care preda la clasa raspunde, în aceasta perioada, de integritatea si de neinterventia pe textul lucrarii scrise. În fiecare judet si în Bucuresti se constituie cîte un centru de contestatii, în care se reevalueaza, pentru fiecare disciplina, tezele ale caror note initiale au fost contestate. Reevaluarea se desfasoara pe o perioada de doua zile de la data depunerii contestatiilor, conform calendarului. În situatia în care între nota initiala a comisiei din centrul de evaluare si nota comisiei din centrul de contestatii se constata o diferenta de cel putin 0,50 puncte, nota finala a tezei reevaluate este cea acordata de comisia din centrul de contestatii.
Elevii surprinsi avînd asupra lor materiale care ar putea fi folosite pentru copiat sau mijloace de comunicare cu exteriorul, cei surprinsi copiind în timpul desfasurarii examenului sau comitînd alte fapte menite sa le favorizeze rezolvarea subiectelor, primesc nota 1 la teza respectiva. Elevii care, în perioada de analiza a tezelor, modifica sau completeaza continutul acestora, primesc nota 1 la teza respectiva, iar nota la purtare se scade cu 3 puncte.
Profesorii care, în perioada de teze, furnizeaza raspunsuri, falsifica lucrari, sau savîrsesc orice alte fapte care împiedica desfasurarea în conditii normale a tezelor si aduc prejudicii imaginii învatamîntului sînt sanctionate disciplinar. Dupa caz, se procedeaza si la sesizarea organelor de urmarire penala.

Articol afisat de 29182 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Monica NEAMTU)
Adaugã comentariul tãu la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu exist� nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Regionale Stiri Regionale
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Internaþionale Stiri Internaþionale
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective