Noi în ce barcã sîntem?
Pe 31 ianuarie a.c. a fost finalizat, la Parlamentul European, Raportul Final al Comisiei Temporare privind folosirea de cãtre CIA a unor tãri europene pentru Transportul si Detentia Ilegalã de Persoane (TDIP) - pe scurt, e vorba despre zborurile (inclusiv prin aeroporturi românesti) a unor avioane (presupuse a apartine) CIA în care (se presupune cã) erau detinuti suspectati de activitãti teroriste. Raportul se va discuta în curînd în sesiunea plenarã a PE, la Strasbourg.
În cele 12 luni de activitate de la înfiintarea sa, comisia respectivã a avut 33 de reuniuni, a intervievat zeci de persoane si a investigat la fata locului în Statele Unite, Germania, Marea Britanie, România, Polonia, Portugalia si Macedonia.
Cele mai dure consideratii din Raport sînt în legãturã cu Polonia si România. Autoritãtile poloneze sînt penalizate pentru „lipsa totalã de colaborare“ - ceea ce nu este foarte de mirare, date fiind relatiile mai curînd încordate dintre actuala conducere a Poloniei si Parlamentul European.
Ce se spune în legãturã cu noi? România a oferit „o excelentã primire“ (traditionala ospitalitate cu care ne mîndrim atîta!) si „o bunã cooperare“ a Guvernului si Parlamentului cu Comisia, dar... - si aici urmeazã un DAR cu majuscule - rezultatele investigatiilor fãcute de autoritãtile române sînt considerate „premature si superficiale“. Concret, e vorba despre trei mari subiecte. ÃŽn primul rînd, autoritãtile române sînt bãnuite cã nu au vrut foarte mult sã afle dacã pe teritoriul tãrii se aflã sau nu centre secrete de detentie americane. Apoi, existã o enigmã în legãturã cu un avion al companiei Gulfstream (bãnuit a fi apartinut CIA) care venea de pe baza americanã Bagram Air Base din Afganistan, ar fi suferit un accident în cursul aterizãrii, la Bucuresti, iar cei sapte pasageri de la bord ar fi dispãrut; în plus, un pasager dintre acestia este presupus a fi purtat la el, în momentul accidentului, un pistol Beretta 9 mm Parabellum - iar autoritãtile române sînt acuzate de a nu fi investigat circumstantele precise ale întîmplãrii. ÃŽn fine, a treia observatie priveste lipsa de control a autoritãtilor române (sau lipsa de curiozitate?) asupra activitãtilor americane desfãsurate în baza de la Kogãlniceanu.
Pînã nu demult, pentru noi Uniunea Europeanã si Statele Unite reprezentau un tot - era Occidentul generic spre care tindeam mai curînd cu gîndul decît cu faptele. Acum, din interiorul UE, ne dãm seama cã Europa si America pot avea interpretãri si prioritãti uneori diferite. Si trebuie sã facem o alegere. Inclusiv acest Raport al Comisiei TDIP nu este decît un episod dintr-o confruntare mai amplã. Iar noi ne-am trezit piesã pe tabla de joc. Si pentru cã - se vede treaba - nu-i putem multumi pe toti în aceasi mãsurã, nu putem rãmîne mereu la mijloc, echidistanti si egal disponibili pentru toatã lumea, se apropie, cred, vremea cînd va trebui sã ne alegem în ce barcã vrem sã navigãm mai departe. Acesta mi se pare un subiect demn de o realã dezbatere nationalã.
|