Un autor dramatic entuziasmat de orasul cu prosti
• interviu cu dramaturgul Dinu Grigorescu La premiera spectacolului „ÃŽntîmplãri dintr-un oras cu prosti“ de Moshe Ghersenzon, în regia lui Dan Tudor, care a avut loc sîmbãtã seara, am fost surprinsi plãcut sã constatãm cã alãturi de publicul pietrean s-au aflat si numerosi critici si oameni de teatru importanti. Printre ei, alãturi de Natalia Stancu, Moshe Yassur sau Grid Modorcea, dramaturgul Dinu Grigorescu, Presedintele Fundatiei „Spirit Românesc Pro Arte“ si Directorul Editurii „Ghepardul“. Frenetic si departe de a-si disimula entuziasmul, Dinu Grigorescu s-a arãtat încîntat de ultima productie teatralã pietreanã. Cum eram curiosi sã-i cunoastem argumentele, l-am abordat imediat dupã reprezentatie.
Datorii de suflet
Reporter: Stimate domnule Dinu Grigorescu, stiu cã de Teatrul Tineretului din Piatra Neamt vã leagã un trainic eveniment.
Dinu Grigorescu: Mã aflu în sala teatrului din Piatra Neamt exact la douãzeci si trei de ani de la premiera comediei mele „Fluturi de noapte“, prezentatã aici în 1984 si care m-a consacrat ca dramaturg. Prin urmare sînt legat sentimental de acest teatru printr-un spectacol formidabil, zic eu, la timpul respectiv.
Rep.: Si cu o bunã distributie.
D.G.: Exact! Coca Bloos, Cornel Nicoarã, Ion Muscã, Constantin Ghenescu, Paul Chiributã (în parantezã fie zis, e la Paris unde l-am întîlnit acum cîteva zile).
Rep.: Stiu cã vreti sã împliniti în aceste zile si o datorie de suflet.
D.G.: Da, vreau sã mã duc la mormîntul lui Paul Findrihan, un mare secretar literar al teatrului de aici, si sã-i aprind o lumînare. L-am iubit, l-am stimat si l-am apreciat si disparitia lui este dureroasã.
Rep.: Am realizat cã sînteti un suporter al regizorului Dan Tudor.
D.G.: Am venit la invitatia foarte talentatului actor si nou director al teatrului, Liviu Timus si a prietenului meu, Dan Tudor, pe care îl consider un regizor de primã linie a generatiei sale. I-am vãzut pînã acum trei dintre spectacole, la nivel de vîrf. Este vorba de acel Dario Fo de la Teatrul de Comedie, un spectacol care ne-a arãtat un regizor cu o fantezie comicã debordantã, apoi „Sînziana si Pepelea“, negresit un eveniment al Teatrului National din Bucuresti si acum acest spectacol al teatrului pietrean.
Cum se obtine maxima plenitudine
Rep.: Care, se pare, pe dumneavoastrã v-a entuziasmat.
D.G.: Nu cunosteam piesa, dar eram legat afectiv de autor, întrucît eu fac parte din putinii, dacã nu sînt singurul autor român jucat la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucuresti. Am plecat din salã cu un sentiment de maximã plenitudine. Pentru cã este un spectacol construit impecabil, jucat impecabil si care creeazã caractere impecabile. Un spectacol bine articulat, fiecare scenã avînd dinamism, fãrã nici un fel de lungimi, cu un limbaj modern de exprimare, care a cucerit spectatorul din prima clipã, intrînd în dialog cu sala si, mai mult, mentinînd acest dialog si aceastã tensiune comicã tot timpul, fãrã a apela la lucruri facile, ieftine... încheindu-se apoteotic.
Rep.: Spectacolul pe textul lui Mimi Brãnescu este de o cu totul altã facturã.
D.G.: În legãturã cu celãlalt spectacol, pot sã vã spun cã am cerut sã citesc textul. Este un spectacol de teatru scurt, o piesã într-un act. În ciuda faptului cã este intitulat comedie, pãrerea mea e aceea cã spectacolul poate fi considerat o parodie a telenovelei. E fãcut, din nou, impecabil de acelasi Dan Tudor, printr-o viziune regizoralã ineditã, aducînd o masinã în scenã, realizînd si planul metafizic cu acel înger pe capotã...
Rep.: Planul acesta e, totodatã, moralizator.
D.G.: Asa este. Si apreciez sansa pe care Teatrul Tineretului o acordã tinerilor autori dramatici, asa cum, la vremea mea mi-a acordat-o si mie dupã ce abia mi se jucase la Bucuresti prima piesã, intitulatã „Ciripit de pãsãrele“.
Rep.: Cum vedeti viitorul actului teatral pietrean?
D.G.: Consider cã teatrul din Piatra Neamt are un nou început, sub auspiciile cele mai bune si le urez tuturor celor care muncesc aici sã continue aceastã linie, sã aducã publicul la teatru, pentru cã absolut nimic nu poate înlocui emotia unui spectacol viu.
|