 Rãzbunarea lui Tompa Gabor
• duminicã seara, Compania „D’AYA“ din Bucuresti a prezentat, în cadrul sectiunii Off a festivalului, spectacolul cu piesa „Hell“ de Lolita Pille, în viziunea scenicã a regizoarei Chris Simion • spectacolul a fost rezumat succint si persuasiv de cãtre realizatori: „...sex, droguri, viatã de noapte, bani, degradare si... o poveste de dragoste“ • o pisicã (neagrã) doreste sã suporte o parte din cheltuielile festivalului • Vã multumim pentru întelegere!
Asa se încheie, de regulã, rugãmintea adresatã spectatorilor, înaintea începerii reprezentatiei, de a-si închide telefoanele mobile. Mã rog, mai nou, intitulate aparate de telefonie mobilã. Noi bãnuim cã e acelasi lucru. Dar, mai stii?! Si, revenind la subiect, cred cã asa trebuia sã se multumeascã din nou publicului la sfîrsitul reprezentatiei de duminicã seara, programatã în ultimul moment pe afisul festivalului în locul spectacolului „Asteptîndu-l pe Godot“ de Samuel Beckett, montat la Sfîntu Gheorghe de Tompa Gabor.
De bunã seamã cã rezumatul succint si persuasiv oferit de realizatori are si atractie, si spirit comercial: „...sex, droguri, viatã de noapte, bani, degradare si... o poveste de dragoste“. Cine n-ar vrea cîte ceva din toate astea? Poate mai putin drogurile, tinînd seama de implicatiile penale pe care le presupune si de faptul cã, în general, dorim sã sfîrsim de moarte bunã, cu nepotii la cãpãtîi si popa la poartã. ÃŽn orice caz însã, fraza rezumã elocvent teritoriul vietii contemporane si, prin urmare, sîntem tentati sã o identificãm cu „hight life“-ul cãtre care, fãrã sã recunoastem, avem o adevãratã slãbiciune. Din aceastã pricinã, spectacolul companiei bucurestene „Daya“, întemeiatã de Chris Simion si Adriana Trandafir - cu un generic ce anglo-saxonizeazã neaosul si întepatul „d-aia!“ - este încadrat în teritoriul celor cu tematicã la zi, de o deosebitã actualitate, privind aspectele îngrijorãtoare ale problematicii vremurilor noastre. Iar problematica la zi - începînd cu o vizitã de premier si terminînd cu un accident de circulatie sau un viol - nu poate sã nu aibã succes.
Ideea generatoare a acestui spectacol este si lãudabilã si necesarã. Din pãcate, produsul nu e fãcut bine. Ba, am putea spune, e fãcut prost de-a binelea. Începînd de la textul mediocru, chiar sustinut de artificii regizorale întemeiate pe mijloace moderne.
ÃŽn primul rînd, constatãm faptul cã piesa are lungimi pe cît de inutile, pe atît de gratuite. Actul artistic nu e o dare de seamã si, cu atît mai putin, un proces-verbal. ÃŽntr-un decor minimal din plastic, sugerînd un bar, pe o muzicã stînjenitoare în perceperea replicilor unor voci departe de sonoritatea unui Vraca sau Ludovic Antal, dupã ce personajul principal face prezentãrile („Eu sînt o japitã“), aflãm toate amãnuntele despre lumea sus-pusã si despre viata minunatã a odraslelor celor cu multi, foarte multi bani. Prezentare frustã, fãrã echivocuri, fãrã nuante: „Lumea s-a împãrtit în douã: noi si restul“; „un cartier de oameni frumosi si bogati“; „noi cheltuim într-o searã banii pe care voi n-o sã-i aveti niciodatã“. Apoi, o afirmatie menitã sã ne consoleze: „Vã faceti sînge rãu degeaba; lumea asta nu se schimbã“. Cred cã am început, deja, sã fim convinsi de acest adevãr. Apoi, cele trei progenituri înstãrite - Hell (Antoaneta Cojocaru), Sibylle (Ela Ionescu) si Chloe (Rodica Ionescu) - ne prezintã cu minutie programul de lucru, destul de încãrcat, si pasiunile lor nevinovate. Rezumînd prea lungul exordiu dramatic, vecinul meu de stal îl caracterizeazã plastic printre dinti, în spiritul lingvistic întronat cu osîrdie pe scenã: „Trei curve bete“.
Povestea de dragoste ce se înfiripã pe acest teritoriu sterp unde protagonistii au atîtea „probleme existentiale“ e frumoasã, dar sfîrseste lamentabil înainte de a începe de-a binelea, demonstrînd imposibilitatea salvãrii prin iubire a unor suflete reprimate de presiunea seducãtoare si, în acelasi timp, demolatoare a prea-plinului.
Confesiunea din monologul lui Andrea (Cristi Iacob), privind stilul de viatã la care e condamnat, este asemãnãtoare într-o oarecare mãsurã - iertatã-ne fie comparatia deplasatã - cu cea a lui Patrick Bateman din „American Psycho“ de Bret Easton Ellis. Dar mai putin pedantã si, prin comparatie, derizorie. Si tocmai de aceea, epigonicã. Cum epigonicã e si scena cu „Titanicul“ sau chiotul fetelor cu dosurile în prim plan, procedee exersate, deja, dupã cîte îmi aduc aminte, de Iordãnescu în al sãu „Shakespeare reîncãrcat“ si în „Totul e bine cînd se sfîrseste cu bine“. Mostrele de adîncã filosofie existentialã, concentrate în maxime rezolvate scatologic - „Nu iubesc pe nimeni, n-am nevoie de nimeni, viata e un cãcat“ - merg pînã la adînci cugetãri pastisate, si ele, de pe undeva: „Neantul e o chestiune de optiune“.
Efectul moralizator este evident în relatiile formale, rudimentare cu pãrintii. O mamã superficialã si total paralelã cu viata fiicei rãtãcite prin prafuri, o Maria Teslaru trecînd prin scenã ca printr-un bar unde a fumat o tigarã, grãbitã sã-si reia viata cotidianã.
Sãtul de atîta impermeabilitate a perceptiei tinerei generatii opulente, tatãl lui Hell nici nu se mai oboseste sã dea prin distributie, ocupat fiind, probabil, cu afaceri mult mai importante. De aceea, despre prestatia lui Orodel Olaru nici nu putem spune prea multe. Ar fi interesant de aflat, în schimb, cît de multe ne-ar fi spus Tompa Gabor, rãmas la Sfîntu Gheorghe... în asteptarea lui Godot.
Un nou sponsor pe lista festivalului pietrean
ÃŽn vederea acoperirii unor serii de cheltuieli neprevãzute în bugetul Festivalului de Teatru de la Piatra Neamt, conducerea Teatrului Tineretului a hotãrît scoaterea la licitatie a unei pisici aflate în inventar si care urma sã detinã unul din rolurile principale în viitoarea montare a cunoscutului regizor Alexandru Dabija, „Pisicile aristocrate“, o adaptare liberã si fãrã prejudecãti dupã creatia omonimã a casei Walt Disney.
Pentru cei interesati, facem precizarea cã pisica - neagrã, cuminte si, o sã constatati, mai inteligentã decît multe dintre cunostintele dumneavoastrã - poate fi vãzutã la Agentia de bilete a institutiei culturale pietrene, în cadrul programului de functionare. Caietul-program de sarcini si instructiunile de folosire si întretinere ale animalului pot fi obtinute de la coordonatorul artistic al festivalului, scriitorul Lucian Strochi, iar informatii suplimentare despre biografia si pedegree-ul micii feline sînt în mãsurã sã furnizeze cei doi functionari de la relatii cu publicul, Letitia Rîndasu si Ioan Teodorescu. Relatii la numãrul de telefon: 0233-211036.
|
Autentificare
