Cr�ciun �n fl�c�ri
Cinci familii din zona Romanului au avut de suferit, �n perioada sfintei s�rb�tori a Cr�ciunului, din cauza unor incendii devastatoare care le-au distrus casele si stocurile de hran� pentru animale, �n plus, pe l�ng� bunurile f�cute scrum, fl�c�rile r�pind si o viat� omeneasc�, �n comuna V�n�tori.
Singura victim� omeneasc�, ajuns� prad� fl�c�rilor, pe 23 decembrie, a fost Neculai T�nase, �n v�rst� de 44 ani, din comuna V�n�tori. Acesta lucra ca paznic al unor anexe ale gospod�riei lui Vasile Ursache, din aceiasi comun�. B�rbatul, aflat sub influenta b�uturilor alcoolice, a adormit l�ng� un resou electric, improvizat, folosit pentru �nc�lzire. De la acesta s-au aprins c�teva aticole textile, iar fl�c�rile s-au extins la �ntreaga constructie din lemn. Au ars 50 metri p�trati de acoperis, iar cele dou� camere ale bar�cii au fost distruse �n totalitate. Valoarea pagubelor a fost estimat� la 20.000 RON. Cadavrul lui Neculai T�nase a fost descoperit doar dup� ce pompierii militari de la T�rgu Neamt au stins incendiul. Acestia au stabilit c� focul a fost declansat de un scurtcircuit al cablului de alimentare, subdimensionat, al aparatului de �nc�lzit, confectionat artizanal.
Un alt incendiu a fost declansat �n noaptea de 23 decembrie, la ora 23.34, la locuinta lui Gheorghe T�nase, din satul Poiana, comuna Dulcesti. Au ars dou� tone de f�n, �n valoare de circa 800 RON, fl�c�rile pornind de la un rest de tigar�, aruncat de o persoan� r�mas�, deocamdat�, neidentificat�. Pentru stingerea incendiului a fost nevoie de interventia a dou� autospeciale ale Detasamentului de Pompieri Militari Roman, iar subofiterii acestuia au lucrat mai bine de o or�. Un alt incendiu foarte puternic a izbucnit duminic�, 24 decembrie, la ora 2.21, �n comuna Moldoveni si a afectat dou� gospod�rii �nvecinate. V�lv�t�ile au pornit, si de data aceasta, de la o tigar� aruncat� neglijent, de c�tre un necunoscut, �n ograda lui Gheorghe Nechita. Au ars 13 tone de lucern�, o ton� de coceni de porumb si trei metri gard din lemn. P�l�laia a trecut si la locuinta �nvecinat�, a Doinei Marcovici, unde a mistuit trei tone de lucern� si 500 kilograme de coceni. Pompierii romascani au intervenit cu dou� autospeciale, p�n� la ora 5.40, c�nd au reusit s� sting� incendiul. �n acest caz, valoarea pagubelor a fost estimat�, la ambele familii, la circa 6.500 RON. Tot duminic�, 24 decembrie, la ora 14.38, trei tone de coceni ale lui Valentin Savin, din comuna b�c�uan� Damienesti, au fost transformate �n cenus�, deoarece fiica acestuia, �n v�rst� de sase ani, s-a jucat cu chibriturile. Militarii au intervenit timp de trei ore, cu o singur� autospecial�. Un alt copil, �n v�rst� de sapte ani, din satul P�ncesti, a distrus, luni, 26 decembrie, la ora 11.36, trei tone de lucern� si o ton� de coceni, apartin�nd bunicii sale, Elisabeta Salovei. S.C. a improvizat, se pare, un amestec exploziv, sub form� de petard�, pe care l-a detonat l�ng� paie. Valoarea total� a furajului ars a fost estimat� la 1.600 RON. Ultimul incendiu a avut loc miercuri, 27 decembrie, la ora 6.28, la locuinta lui Vasile Pascaru, �n v�rst� de 46 ani, din satul Basta, comuna Secuieni, proprietarul d�ndu-si foc, intentionat, propriei locuinte. Au ars 100 metri p�trati de acoperis din asterial� de lemn, �nvelit cu tabl�, dar si haine, lenjerie, mobilier si un televizor. B�rbatul a aprins niste haine �n camera de zi, de unde fl�c�rile s-au extins �n toat� casa. Au fost necesare dou� autopeciale de la Detasamentul de Pompiri Roman, iar stingerea incediului a fost realizat� dup� circa dou� ore. Valoarea bunurilor c�zute prad� dezastrului au fost de circa 15.000 RON.
|