Neglijent� de 10.000 de dolari
• un t�n�r a scos din contul bancar al prietenului s�u aproape 10.000 de dolari • fapta a fost posibil� din neglijenta p�rtii v�t�mate • acuzatul a solicitat nenum�rate expertize, iar dosarul a fost solutionat �n patru ani de la pl�ngerea penal� • Laz�r Gabriel B., de 24 de ani, din Piatra Neamt, a fost trimis �n judecat� de procurorii pietreni, �n sarcina sa fiind retinut� infractiunea de �nsel�ciune. Fat� de spetele clasice de acest gen, cu cecuri f�r� acoperire �n general, aceasta a avut ceva distinct. De aceast� dat�, un t�n�r a scos din contul bancar al unui prieten suma de 10.000 de dolari. Asta se �nt�mpla �n urm� cu circa patru ani, �n septembrie 2002, c�nd victima a depus pl�ngere penal� at�t �mpotriva autorului, c�t si a lucr�torilor bancari. Partea v�t�mat�, Ioan M�d�lin E., din Piatra Neamt, s-a adresat cu o pl�ngere c�tre Parchetul de pe l�ng� Judec�toria Piatra Neamt, pe 11 septembrie 2002. Prin aceasta, el a cerut s� fie efectuate cercet�ri fat� de �nvinuit, deoarece acesta, folosindu-se de buletinul lui de identitate, a retras din contul s�u suma de 9.860 de dolari. La numai dou� zile distant�, victima a sesizat din nou anchetatorii, c�rora le-a cerut s�-i cerceteze si pe salariatii b�ncii unde �si avea deschis contul, deoarece acestia i-ar fi permis lui B�lan s� ia banii, cu toate c� acesta nu detinea o procur� de la el. Cercet�rile efectuate �n cauz� au stabilit faptul c� p�gubitul si-a deschis cont personal �n dolari, la o banc� comercial� din Piatra Neamt, unde a depus suma de 100 de dolari la data de 14 februarie 2002. Pentru efectuarea depunerilor �n cont, titularul l-a �mputernicit, atunci, pe „amicul“ Gabriel. Ulterior, titularul a mai depus �n cont suma de 4.000 de dolari. A plecat apoi la munc� �n str�in�tate si l-a l�sat pe bunul lui prieten s� locuiasc� �n apartamentul s�u. Au mai stabilit si o conventie, �n sensul ca el s� trimit� �n tar� banii pe care-i c�stiga, iar omul de �ncredere trebuia s�-i depun� la banc�, �n contul celui care, p�n� la urm�, a fost p�gubit. �n acest fel, alti 5.800 de dolari au ajuns �n cont. �n luna mai, victima a venit acas�, ocazie cu care a constatat c� din contul s�u bancar disp�ruse suma de 9.860 de dolari. Imediat, a luat leg�tura cu amicul s�u care i-a confirmat faptul c�, �ntr-adev�r, el luase banii, dar c�-i va restitui atunci c�nd �i va avea. Ulterior, �ns�, �nvinuitul a p�r�sit locuinta p�rtii v�t�mate f�r� a restitui datoria. Dup� cum a rezultat din cercet�rile efectuate �n cauz�, retragerea sumei de bani din contul personal al p�rtii v�t�mate a fost posibil� din cauza faptului c� buletinul lui Enache r�m�sese �n apartamentul s�u, la dispozitia autorului. Folosindu-se de acest act si atribuindu-si o identitate fals�, Gabriel B. a indus �n eroare lucr�torii bancari si si-a �nsusit economiile amicului lui. La ancheta efectuat� de procuror, �nvinuitul nu a recunoscut acuzatia adus�, ci a sustinut c� banii au fost ridicati chiar de titularul contului, deoarece, �n acea perioad�, se afla �n tar�, sustineri care nu au fost confirmate. Pentru a se face lumin� si �n aceast� privint�, �n cauz� a fost dispus� o expertiz� criminalistic� a scrisului de pe ordinele de plat� de la banc�. Laboratorul de Expertize Criminalistice Iasi a comunicat faptul c� semn�tura dat� pentru numele Gabriel E. de pe ordinele de plat� nu a fost executat� de acesta. Prin raportul din 15.10.2004, �ntocmit de aceesi institutie, rezult� c� semn�turile respective au fost efectuate f�r� nici un dubiu de c�tre acuzat.. P�gubitul este parte civil� �n procesul penal cu suma de 10.000 de dolari.
Dup� pl�ngerea penal�, acuzatul a fost o perioad� bun� de timp plecat din tar�, iar c�nd a revenit a �ncercat s� se apere de r�spundere penal�, solicit�nd mai multe expertize ale scrisului. Imediat ce ap�rea rezultatul la una o contesta si cerea alta. Dup� ultima, care a avut loc la Iasi, a depus din nou contestatie si a cerut o nou� verificare la Bucuresti, solicitare care a fost respins� de procuror.
|