Director picat la examen
• proiectul directorului Spitalului Roman, acceptat de ministrul sanatatii, nu a placut comisiei pentru testarea managerilor de spitale • doctorul Virgil Trofin da vina pe subiectivismul comisiei si a contestat rezultatul • „Am sustinut oral un proiect scris de management, care nu trebuia sa contina mai mult de 10 pagini si sa dureze mai mult de 15 minute. Probabil trebuia recitat mai frumos“, a declarat medicul Trofin • Managerul Spitalului Municipal Roman, Virgil Trofin, nu a promovat examenul sustinut recent, la Iasi, pentru instalarea definitiva pe post. Acesta a apreciat ca obiective notele obtinute la testul grila - unde a luat opt, si la interviul de selectie, unde comisia de examinare i-a acordat nota 7,86, insa a fost dezamagit de rezultatul obtinut la expunerea proiectului de management. Acesta a fost descalificat din cursa de manager al unitatii sanitare pentru ca media finala de la cele trei probe a fost 7,62 si nu 8, cit era minimul. „Am fost socat cind subcomisia de examinare mi-a acordat nota sapte la proiectul de management. Am sustinut oral un proiect scris de management, care nu trebuia sa contina mai mult de 10 pagini si sa dureze mai mult de 15 minute. Probabil trebuia recitat mai frumos, sau stiu eu ce altceva. Dupa estimarea facuta, potrivit grilei de corectie aparute, trebuia sa iau 8.95 si cu maximum de exigenta cel putin 8.02, pentru eventualele greseli de continut si nu de capitol. Inexplicabil este si faptul ca, la acelasi proiect, sustinut la concursul de management sanitar, din luna august, am obtinut 9.01 si acum am fost descalificat pentru ca nu le-a placut modul de expunere. Acelasi plan de management a fost agreat si de Ministerul Sanatatii, unele dintre obiective fiind, deja, puse in practica. Ma refer la statutul de Spital de Urgenta. Am depus contestatie, care va fi analizata de o comisie centrala de la Bucuresti si sper ca aceasta sa reevalueze proba sustinuta si sa-mi atribuie nota care mi se cuvine. Am pierdut concursul pentru ca am avut cu 38 de sutimi mai putin decit nota de trecere. Aceste sutimi sint umane, subiective. Am fost si eu in comisii de examinare care, in general, sint inerte si tin la rezultat, contestatiile se accepta mai greu. Sper, insa, in obiectivitate mai ales ca exista motivatia scrisa la dosar“, a declarat Virgil Trofin. Acesta a mai precizat ca, in cazul in care nu i se va solutiona contestatia, ramine de vazut daca incepind cu 1 decembrie va mai fi numit director interimar sau va fi ales un alt manager. „Ori proiectul acceptat de Ministerul Sanatatii n-a fost corect la vremea respectiva si am fost incurajat cu o nota prea mare, ori acum rezultatul obtinut este in discordanta cu realitatea. N-am visat nici o clipa ca voi iesi la pensie din scaunul de director, am spus din start ca sint un director de sacrificiu, insa n-am banuit ca voi fi si sacrificat. M-am expus la toate exercitiile de imagine, de publicarea averii, am fost transparent si am intrerupt garzile. N-am facut greseala de a-mi desfiinta cabinetul. Daca se intimpla sa revin la profesie, e o satisfactie, daca se va considera ca, intr-adevar, reprezint o solutie pentru Spitalul Roman, voi merge mai departe“, a conchis Virgil Trofin.
|