Sprijin de la municipalitate pentru defavorizati
Ajutoarele pentru �nc�lzirea pe timp de iarn� s�nt �n atentia municipalit�tii. Dup� cum s-a anuntat deja, contravaloarea ajutorului va fi suportat� din bugetul de stat. �n acelasi timp, printr-o hot�r�re a legislativului local, s-a stabilit ca familiile care risc� s� r�m�n� cu locuintele debransate de la sistemul centralizat si au venituri nete pe membru de familie mai mici ca salariul minim pe economie s� primeasc� ajutoare de urgent�. Valoarea medie a acestora este de 11 milioane de lei. Prim�ria anunt� c�, p�n� �n prezent, au beneficiat de acesti bani aproximativ 70 de familii, valoarea total� a sprijinului acordat de autorit�tile locale fiind de peste sapte sute de milioane de lei. „Promovarea procesului de incluziune social� si a principiilor pe care se bazeaz� sistemul de asistent� social� este una din principalele preocup�ri ale municipalit�tii pietrene. Luna octombrie a fost o lun� de v�rf �n acordarea ajutoarelor sociale legate de �nc�lzirea �n lunile de iarn�, av�nd �n vedere c� sezonul rece a �nceput. �n acest sens, �n conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 57/30.08.2006, privind acordarea de ajutoare pentru �nc�lzirea locuintei, la Serviciul de Protectie Social� al Prim�riei Piatra Neamt s-au primit 15.000 cereri pentru acordarea acestui ajutor. Cererile au fost centralizate, emit�ndu-se dispozitii ale Primarului care au fost transmise furnizorilor de energie termic�“, se arat� �ntr-un comunicat al Prim�riei.
Totodat�, municipalitatea a dat si ajutoare sociale pentru cei care �si �nc�lzesc casele cu lemne.
Valoarea total� a sprijinului oferit de Prim�ria Piatra Neamt, unui num�r de 112 familii, s-a cifrat la peste 250 milioane de lei. Alte saizeci de familii de pensionari, care nu �ndeplineau conditiile pentru a primi ajutor social pentru �nc�lzire cu lemne, au primit din partea municipalit�tii lemne de foc rezultate �n urma igieniz�rii parcurilor si spatiilor din municipiu. „Pentru municipalitatea pietrean�, protectia social� este una din priorit�ti, de aceea vom �ncerca s� rezolv�m toate problemele care apar. S�nt incluse aici nu numai ajutoarele acordate pentru �nc�lzire pe timp de iarn�, ci si celelalte probleme legate de asistenta social�“, a declarat primarul Gheorghe Stefan.
|