Softbalistele romascance, vicecampioane nationale
• LPS Roman a obtinut locul al II-lea, iar Viitorul S�b�oani a c�stigat medalia de bronz Elevele legitimate la Liceul cu Program Sportiv (LPS) au obtinut, s�mb�t�, 4 noiembrie, locul al II-lea si titlul aferent, de vicecampioane, la turneul final al Campionatului National de Softball. Competitia, rezervat� sportivelor cu v�rste cuprinse �ntre 9-13 ani, a avut loc �n sala de sport a Scolii nr. 1, din Roman, deoarece localit�tile delegate initial, Gura Humorului si T�rgu Neamt, nu au �ntrunit conditiile necesare. Federatia de profil a fost obligat� s� accepte solicitarea conducerii LPS Roman de a fi gazda �ntrecerii pentru a doua oar�, dup� ce prima etap� a acestei categorii s-a disputat, �n premier�, la S�b�oani. Profesorul Ioan Popa a declarat c� turneul a fost o reusit�, iar sportivele care s-au remarcat cel mai bine pe teren au fost cele de la echipa CS Gib Mih�ilescu Dr�g�sani, ocupanta, �n final, a primului loc. „Am derulat finala �n sala de sport, deoarece timpul nu ne-a permis s� juc�m �n aer liber. Turneul, �n sine, este destinat pentru a avea loc �n sal�, iar prima etap� tot �n spatiu acoperit a avut loc. Categoria a fost adjudecat� de fetele de la Dr�g�sani, cele mai bune de la aceast� categorie. Am urmat noi, pe locul al doilea, iar pe ultima treapt� a podiumului au venit sportivele de la Viitorul S�b�oani. Ultima echip�, pe locul al IV-lea, a fost CSS Gura Humorului. Cu acest concurs, practic, pot spune c� s-a �ncheiat sezonul competitional, iar noi ne vom ocupa doar de preg�tirea pentru anul urm�tor“, a declarat profesor Ioan Popa. Acesta a mai spus c�, peste dou� s�pt�m�ni, Romanul va g�zdui �nc� o activitate de baseball. Va fi vorba de o sedint� de perfectionare a antrenorilor si arbitrilor acestui sport si, cu aceast� ocazie, oficialit�tile federatiei au decis s� efectueze un trial pentru cadeti. Acestia, legitimati la toate cluburile de profil din tar�, vor demonstra c� s�nt capabili s� fac� parte din lotul national. Dup� alc�tuirea echipei, sportivii vor parcurge patru zile de cantonament, tot �n municipiul de la malul Moldovei.
|