Cabinetele medicale, preg�tite de „m�ritat“
Lista cabinetelor medicale din Dispensarul policlinic �i cele ale medicilor de familie, care urmeaz� a fi scoase la v�nzare, a fost aprobat� �n Consiliul Local, la nivelul c�ruia s-a stabilit componen�a comisiei de v�nzare a acestor spa�ii. „La nivelul Prim�riei se fac, acum, demersuri pentru g�sirea unui evaluator, ce urmeaz� s� stabileasc�, �n func�ie de prevederile legii, pre�ul de v�nzare al fiec�rui cabinet c�tre medicii de familie sau medicii speciali�ti din Dispensarul Policlinic. Se va �ncheia un contract cu evaluatorul �i, apoi, se va trece la v�nzarea propriu-zis� a cabinetelor“, a declarat primarul Dan Ioan C�rpu�or. Aceste cabinete vor fi v�ndute, �n parte indiviz�, cu drept de preem�iune, medicilor care le ocup� �n prezent �i care au avut, p�n� acum, contracte de comodat. Edilul �ef apreciaz� c� membrii comisiei de v�nzare a cabinetelor vor avea probleme cu v�nzarea spa�iilor comune: a s�lilor de tratament, a holurilor. „S�nt convins c� vor exista probleme la v�nzarea spa�iilor comune. O sal� de tratament, de exemplu, este, �n prezent, folosit� de mai multe cabinete. Va fi o procedur� extrem de greoaie de v�nzare a acestor cabinete“, a precizat Dan Ioan C�rpu�or. Reamintim c� termenul legal de v�nzare a cabinetelor medicale a expirat la 1 octombrie. Primarul a recunoscut c�, de regul�, �n aceste spa�ii nu s-a investit �n repara�ii capitale, din lips� de bani, de foarte mul�i ani, �i c� medicii care le vor cump�ra vor trebui s� fac� eforturi financiare serioase pentru a le repara �i a le aduce la standardele cerute de Legea sanitar� �i Uniunea European�.
|