�ntre reticent� si elocvent�. Doi pe un balansoar
• doi mari actori, Ion Caramitru si Mariana Mihut, au fost protagonistii spectacolului „Sorry“ de Aleksandr Galin, regizat de Yuriy Kordonskiy „Sorry“, �n acest caz, e un tic. Un americ�nism menit s� justifice o atitudine comportamental� insuficient argumentat�.
Cu o sear� �nainte de reprezentatia spectacolului cu piesa lui Aleksandr Galin pe scena Festivalului de Teatru, Ion Caramitru se ar�ta cumva �ngrijorat: „Sincer s� fiu, s�nt foarte interesat de spectacolul de m�ine. Este o pies� pe care o juc�m la Teatrul Bulandra. M�ine va trebui s� facem o repetitie foarte serioas�, pentru c� n-am mai jucat-o de vreo sase luni. Asa a fost s� fie. Este o pies� la care si eu si Mariana Mihut tinem foarte mult. O mic� bijuterie de dramaturgie. Un spectacol de Yuriy Kordonskiy, prietenul nostru“. Si regizor �n vog� acum �n Bucuresti al�turi de Radu Afrim si alti c�tiva, ne aducem aminte. „Exceptional!“ se entuziasmeaz� Caramitru si, cum �l stim un maestru al nuantelor, devenim si mai interesati. O pies� cu numai dou� personaje e, de bun� seam�, una de idei, de introspectie si de explorare a virtutilor textului. Exemple s�nt destule �n marea dramaturgie. Mai mult, de regul� astfel de texte s�nt abordate de actori consacrati care dispun de un arsenal complet de transfigurare a unor st�ri de spirit complexe si plastice, transform�nd discursul scenic �n adev�rate recitaluri dramatice. Este ceea ce se �nt�mpl� si �n acest caz, chiar dac�, �n spiritul temerilor exprimate de unul dintre protagonisti, spectacolul a dat impresia c� se leag� din mers, neput�nd a se scutura de tot praful asternut �ntre timp. �n mare parte textul e plicticos si b�ntuit de obsesia elocventei scriiturii. Din acest punct de vedere Galin e un vanitos. Si, pe deasupra, putin ipocrit. Lupta ideologic� subteran� - de data asta la propriu -, confruntarea dintre bun�starea opulent� si mizeria decadent� este insuficient sustinut�. Argumentele s�nt contrariante si, de aceea, neconving�toare, ba chiar descump�nitoare; iar at�t de invocatul spatiu al prelucr�rii regizorale, oarecum limitat, reticent si discret.
Finalul previzil, deconspirat de obstinatia reticentelor cu care Inna Rassadina �nt�mpin� frenezia si exaltarea propunerilor lui Iuri Zvonariov - ce onomastic� subtil elocvent�! - ne �ndrept�teste s� afirm�m c� lucrarea dramatic� propus� decade, din punct de vedere atitudinal, �n resemnare. Pe care, gratie posibilit�tilor de nuantare pe care le-au dob�ndit de-a lungul unor cariere exemplare, cei doi protagonisti o transform� �ns� �n art�.
|