O posibila emblema a filarmonicii bacauane
Teatrului Tineretului din Piatra Neamt a fost, la sfirsitul saptaminii trecute, gazda primului act al unui nou ciclu de concerte si recitaluri ce vor alcatui structura stagiunii muzicale pietrene 2006-2007.
Finantata de Consiliul Judetean Neamt, Consiliul Local si Primaria municipiului resedinta de judet, stagiunea va fi organizata si coordonata de catre Centrul pentru Cultura si Arte „Carmen Saeculare“ Neamt, in colaborare cu Filarmonica de Stat „Mihail Jora“ din Bacau, institutie care va asigura si concertele reper ale manifestarii.
Sub bagheta dirijorului Corneliu Dumbraveanu, stabilit in Olanda, si avind drept solist pe pianistul Remus Manoleanu, orchestra simfonica a Filarmonicii din Bacau a prezentat un program care a stat sub semnul celui care isi are inscris numele pe frontispiciul institutiei muzicale bacauane, compozitorul Mihail Jora.
Ideea dirijorului Corneliu Dumbraveanu de a deschide programul cu Simfonia in do major s-a dovedit a fi una fericita. Cu atit mai mult cu cit, la ora actuala, se cinta foarte putina muzica romaneasca, iar lucrarea simfonica a lui Jora este una valoroasa si care demonstreaza o stapinire perfecta a mijloacelor de expresie muzicala.
Cu toate ca influenta instructiei germane in materie de compozitie si teoriile individualiste ale ultimilor postromantici germani, cu care Mihail Jora a fost nevoit sa se intersecteze si, uneori, sa se confrunte, duceau inevitabil catre atrofierea melodica in favoarea unei expresii ce dilata constructia armonica, atasamentul compozitorului fata de traditia nationala este evident si elocvent.
Structura clasica in patru parti, cu un aparat orchestral masiv si compartimente bine dotate, lucrarea exploateaza copios sonoritatea suflatorilor, bine legata in angrenajul general.
Usor joviala, cu secvente motivice de dans popular, dese contraste dinamice si un contrapunct elaborat, partea intii este urmata de orchestratia densa, desfasurata intr-o prelunga cantilena in stil enescian a partii a doua. In masura ternara, cu o structura simetrica si cu rafinate intersectari secventiale bine si judicios repartizate, cea de a treia parte aduce in prim plan o tema noua, de factura lirica, cu un expresiv pasaj de flaut acompaniat in pizzicato de partidele de coarde. Se remarca discreta sonoritate, mult indragita de compozitor a trombei „con sorda“.
Atuul pianistului Remus Manoleanu
Finalul constituie o frumoasa pagina de elocventa sonora care demonstreaza marea maiestrie componistica a autorului „Privelistilor moldovenesti“ si, in acelasi timp, o inspiratie melodica fecunda si persuasiva.
Intreaga lucrare are un aer de lirism meditativ, calm si reflexiv, incheindu-se printr-o rezolvare pe ultimul acord a unei structuri disonante prelungite prin intirziere. De altfel, partea a patra a simfoniei ar putea constitui o posibila emblema sonora a filarmonicii bacauane.
Rapsodia pe o tema de Paganini de Serghei Rahmaninov a constituit atuul pianistului Remus Manoleanu.
Binecunoscuta lucrare a lui Rahmaninov este, in fapt, un sir de variatiuni extrem de elaborate. Trecuta prin structuri ritmice foarte variate si deosebite, coplesita de transformari succesive, tema este mereu in prim-plan, chiar remodelata, datorita acelor minuscule memento-uri sugerate obstinat atit de solist, cit si de ansamblul orchestral. Extrem de interesanta si seducatoare se dovedeste a fi transfigurarea zglobiei si energicei teme intr-un discurs liric de cea mai pura esenta romantica, din care izvoraste cea de a doua structura motivica, inconfundabila si dezvoltata amplu de catre intregul aparat orchestral. Solistul este un pianist de forta, fie si numai dupa datele somatice. In ciuda acestui fapt, a dezvaluit o suplete remarcabila a tuseului. Lucru constatat si in subtila interpretare a primei din cele sapte “gnossiennes“ ale lui Erick Satie din bis. Ultima dintre cele sapte simfonii londoneze ale lui Haydn, cu celebrul semnal din debutul Adagio-ului introductiv a completat programul unui concert bine echilibrat. Parcimonios in gestica si eficient in conducerea ansamblului, subliniind cu acuratete accentele, dirijorul Corneliu Dumbraveanu a demonstrat o buna stapinire a mijloacelor de transfigurare expresiva, eleganta sobra, fara nimic ostentativ si de efect ieftin.
|