Schimb de terenuri pentru parcari si sistematizari la Sala Polivalenta
Primaria Piatra Neamt a efectuat un schimb de terenuri cu societatea Urban pentru a putea realiza constructiile auxiliare de la Sala Polivalenta, situata pe Calea Romanului. Schimbul de suprafete s-a facut cu avizul Consiliului Local, fiind vorba despre o suprafata de 5.300 de metri patrati, situata in punctul „Vararie“, tarlaua 20. Pe terenul respectiv se va construi centrala termica pentru a se asigura apa calda si incalzirea arenei sportive din piatra Neamt, dar se vor realiza si parcari si sistematizari pe verticala. Societatea Urban va primi, la schimb, o alta suprafata de teren. Cu avizul de principiu dat de Consiliul Local Piatra Neamt, firma amintita va deveni proprietara undeva tot la marginea orasului de la poalele Pietricicai, in perioada care vine urmind a se efectua o inventariere a terenurilor care pot fi puse pe lista celor ce ar putea fi date la schimb. Sala Polivalenta va avea 4.000 de locuri, va fi a doua ca marime din tara, iar constructia ei a inceput acum citiva ani.
|