Agricultorii pot da sfaturi pe Internet
Agricultorii romascani pot formula, in prezent, sfaturi privind modul in care ar trebui folositi banii europeni, din 2007, prin intermediul unei pagini electronice. Astfel, nou infiintata Agentie de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit si-a construit propriul site, www.apdrp.ro, unde a publicat „Manualul cadru de implementare si control al proiectelor de investitii financiare, prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala“. Pentru aceasta brosura a fost creat un forum de dezbateri publice, la care au fost invitati sa participe cei interesati, de la reprezentanti ai firmelor de consultanta agricola sau cei specializati in Programul SAPARD, oficialitati locale, experti in diferite domenii conexe, precum si publicul doritor sa isi exprime punctul de vedere. Toate informatiile si parerile publicate la rubrica mentionata vor fi analizate de angajatii Agentiei, iar, daca se va impune, vor fi efectuate corectiile de rigoare, astfel incit implementarea Fondului European Agricol sa fie facuta cit mai bine, inca de la inceput. Vizitatorii site-lui vor putea sa comenteze si pe marginea altor subiecte de interes sau sa ceara lamuriri la problemele care ii framinta si sint legate de agricultura. Trebuie stiut ca, prin acest Manual de proceduri, pe viitor, odata cu integrarea Romaniei in Uniunea Europeana, va fi facilitat accesul la fonduri nerambursabile straine rezervate dezvoltarii rurale.
|