Teze cu subiect unic, in loc de teste nationale
Conducerea Ministerului Educatiei si Cercetarii (MEdC) a decis ca, incepind din acest semestru, sa introduca la clasele a VII-a teze cu subiect unic, in vederea eliminarii, incepind din anul scolar viitor, a testelor nationale. Astfel, la clasa a VII-a, din data de 27 noiembrie, se va sustine teza la limba si literatura romana, iar in 30 noiembrie, elevii vor da lucrarea scrisa semestriala la matematica. Pentru elevii minoritatilor nationale, proba de limba materna va fi sustinuta in 7 decembrie. Ministerul a hotarit ca durata acestor teze sa fie de 90 de minute cu variante de subiecte. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Scolar Neamt, Maria Rusu, a declarat ca aceasta este o strategie a Ministerului, respectiv primii pasi pentru ca, incepind din anul scolar 2007-2008, sa nu se mai sustina teste nationale. „Acestia sint primii pasi pe care ii facem pentru eliminarea testelor nationale si realizarea unui sistem unic de evaluare la nivel national“, a precizat Maria Rusu. Acesta a mai spus ca si Consiliul National al Elevilor din care, in prezent, fac parte doi elevi de la licee din Piatra Neamt va fi actualizat, pentru a se realiza o buna colaborare cu acestia. „Am vazut si noi ca elevii din Consiliul National contesta aceasta decizie, dar va trebui sa discutam cu acestia, pentru a-i pune la curent cu ceea ce se urmareste de catre Minister“, a mai spus Maria Rusu.
|