Ritm accelerat in modernizarea Pietei Centrale
• pina pe 31 octombrie, vor fi gata acoperisul, pavimentul si modulele pentru piine si produse de patiserie • conducerea Urban spera ca lucrarile vor ajunge la final la sfirsitul anului • Reamintim ca „reorganizarea si modernizarea Pietei Centrale «Sf. Gheorghe»“ se face potrivit proiectului firmei Edil Proiect, cistigatoarea concursului organizat de catre municipalitatea pietreana, in colaborare cu reprezentantii Urban, societate de interes local care se ocupa de administrarea pietelor din localitate. Nu a contat doar parerea specialistilor, ci au fost consultati si cetatenii, in urma dezabaterilor publice organizate. Prima din cele doua etape ale modernizarii zonei comerciale a fost finalizata anul trecut, lucrarile fiind incepute cu infrastructura pentru utilitati - canalizarea menajera, pluviala, ca si alimentarea cu apa potabila. Totodata, in Piata Centrala a fost montat, pentru prima data in existenta sa, cu «inel de incendiu» - o gura de alimentare cu apa, foarte necesara pompierilor, in cazul producerii unui incendiu. Anul 2006 a fost consacrat celei de a doua etape, lucrarile fiind executate de trei firme: Ruginex - care se ocupa de structura metalica, Bercas - de extinderi, si Unicat Construct - de realizarea peretilor. „Pina pe 31 octombrie, vor fi gata acoperisul, pavimentul si modulele pentru piine si produse de patiserie. Speram ca lucrarile vor fi terminate pina la sfirsitul anului. La acest moment, gresia a fost pusa pe 60% din suprafata, iar acoperisul a fost realizat in proportie de 30 %“, a declarat Elena Boureanu, managerul de proiect al societatii Urban. Vechile module din Piata Centrala vor fi folosite pentru amenajarea micropietei din zona Orion. De asemenea, societatea de interes local va organiza un concurs de proiecte pentru modernizarea pietelor de cartier din Darmanesti, Maratei si Bistrita. „Vor putea participa atit persoane fizice autorizate, cit si firme. Vrem ca si in aceste centre comerciale sa refacem tot, de la infrastructura pentru utilitati, pina la acoperis, sectorizarea, constructiile urmind sa respecte normele impuse de UE si conditii de valorificare corespunzatoare“, a subliniat managerul Boureanu.
Infrastructura pentru utilitati si cea stradala au fost proiectate potrivit necesitatii de asigurare a conditiilor de confort si civilizatie pentru comercianti si clienti. In privinta canalizarii, a fost preferata solutia prin care sa fie usor vizitabila si acoperita cu un gratar special, proiectat in acest sens. De asemenea, se doreste amplasarea unor hidranti exteriori. Zona pentru deseuri este prevazuta sub platforma parcarii si va fi prevazuta cu spatii speciale, in functie de natura deseurilor: organice, hirtie, lemnoase, metalice, chimice etc.
In vederea asigurarii unui confort deosebit comerciatilor si clientilor, se doreste si o radioficare a zonei. Va fi asigurata iluminarea exterioara pentru accese, caile de circulatie si parcari.
Accesele si circulatia in incinta se va face diferentiat pentru clienti si comercianti. Accesul comerciantilor se va face dinstre strazile Dimitrie Leonida si Baltagului. Adiacent intrarii comerciantilor vor fi amplasate un cintar-bascula si o ghereta de paza pentru verificarea marfurilor si evidenta intrarilor. Infrastructura interioara va fi formata din strazi asfaltate cu latimea minima de 6 metri, cu sens unic sau dublu, in functie de necesitati. Circulatia marfurilor nu va interfera cu a clientilor.
Extindere pe verticala
Piata va fi inchisa perimetral cu timplarie din aluminiu si geam termopan. De asemenea, este prevazuta, printr-o deschidere in acoperire, o cupola ce va da amploare spatiului. Aceasta va avea o structura independenta pe stilpi metalici si fundatii din beton. Vor fi amenajate locuri de odihna, guri de apa potabila si, separat, o fintina arteziana cu jeturi intermitente, montata sub cupola. Interiorul va fi mobilat cu mese speciale pentru expunerea marfurilor, care vor fi dispuse astfel incit sa permita buna circulatie a clientelei.
Se doreste extinderea ocuparii suprafetelor de teren care se afla, la momentul actual, sub copertine, ori sub orice alte improvizatii, pentru crearea unui tot unitar. Extinderea se va face pe doua niveluri - parter si etaj - pe structura metalica. In zona corpului estic, se doreste pastrarea structurii existente si modelarea noii constructii in functie de aceasta. Parterul va fi impartit, in functie de tipul marfurilor puse in vinzare, in mai multe zone: legume si fructe, flori, carne si peste, oua, lactate, produse apicole, seminte si cereale, produse panificatie, nelipsind nici perimetrul special amenajat pentru vinzare presa. Va exista o zona de unde vor fi procurate cintare, un spatiu expozitie si un altul rezervat vinzarii uneltelor agricole. Vor exista bazine pentru spalarea legumelor si fructelor, un punct pentru controlul sanitar-veterinar (cu acces atit din interior, cit si din exteriorul pietei). Biroul de administratie va fi astfel amplasat incit sa existe o buna vizualizare a halei. Vor mai fi amenajate spatii de depozitare, un grup sanitar, o zona de relaxare - cu fintina arteziana si guri de apa potabila, un fast-food si un loc de joaca pentru copii. Hala va fi prevazuta cu instalatii de climatizare care vor asigura, in orice anotimp, o temperatura optima. Scarile de acces vor duce la etajul constructiei unde vor exista un snack-bar, boxe comert pentru articole casnice si pentru marfuri nealimentare, spatii de depozitare, o zona ce va fi rezervata uneltelor agricole si un perimetru pentru copii. In atentie se afla, de asemenea, transformarea unei aripi a etajului in spatii de cazare pentru comercianti.
Proiectul prevede si realizarea a doua noi constructii care sa primeasca destinatie de spatii comerciale si birouri, o justificare fiind si necesitatea mascarii unor cladiri care nu cadreaza cu ceea ce va rezulta din modernizarea Pietei Centrale. Prima constructie este considerata capul de perspectiva dinspre intrarea clientilor (strada Dimitrie Leonida) care va primi functiuni de spatiu comercial, birouri, fast-food. Va fi prevazuta cu un gang care va asigura trecerea spre noul bazar. Cea de a doua cladire este propusa pentru imbracarea celei in care functioneaza dispensarul si va fi transformata in spatiu comercial si birouri. O parte din constructii, intre care se numara cele din zona nordica, de pe malul Cuejdiului, vor fi demolate etapizat. In plan se afla dezafectarea boxelor existente, parte din acestea fiind refolosibile. Din zona noii Piete Centrale nu vor lipsi spatiile verzi care vor fi dispuse, in general, in jurul parcarilor. In atentia autoritatilor pietrene se afla pregatirea zonei comerciale pentru ca, pe termen mediu si lung, sa fie pretabila la transformarea in supermarket. Inclusa in proiect este si construirea parcarii etajate de peste Cuejdi, care va avea aceasta destinatie la parter, la etajele superioare urmind a fi amenajate spatii comerciale. Exteriorul va fi inchis cu pereti cortina - spre zonele publice intens circulate, si panouri metalice tip sandwich.
|