Cade peste noi lumina...

• initiativa concreta la Budesti: cultura ca act civilizator

Motto: Cel mai mare clarinetist roman s-a nascut cindva, undeva prin Apuseni. Din pacate, nu a vazut niciodata cum arata un clarinet.

La douazeci si sapte de kilometri de Piatra Neamt, inainte de a intra in Bozieni, parasim soseaua ce duce la Roman, pe unde aluneca cu peste o suta de kilometri la ora jeep-uri dotate cu GPS, si ne abatem spre dreapta, pe drumul laturalnic ce urca molcom catre dealurile aplatizate de orizont, la picioarele carora se banuie sclipirea unor iazuri.
Incepe lumea rurala a secolului XXI, intr-o tara ce se socoate vrednica si pregatita de a intra in Uniunea Europeana. Mergem incet, pentru ca asfaltul e crapat si plin de gropi. In Germania (o alta tara europeana, undeva pe linga Franta, pare-mi-se), circulatia ar fi fost inchisa pe un asemenea drum. Depasim cu greu o babuta cu galosi flenduriti, ce cara in spinare un cazan afumat. De pe o caruta cu coceni, doi oameni ne privesc curiosi. Pe stinga, merge tantosa o tinara mindra de blugii ei bine prespalati si bine mulati, iar pe dreapta, tinindu-se de niste uluci putrede, un om cu palarie, gata beat la orele prinzului, incearca sa-si refaca demna tinuta bipeda. La citeva porti, masini de ultima ora, la altele cite un ciine cu purici in coada, privind catre bordeiul sprijinit cu prepeleci.
La piciorul priporului, in vatra satului, oaza umbroasa a vechiului conac mai adaposteste inca, vremelnic, lacasul de invatatura. Descendentii proprietarului, repusi in drepturi, au inceput, deja, sa vinda fisii din superba batatura, astfel ca zidul de piatra ce marginea acareturile se uita trist pe deasupra unui gard din plasa de sirma. Intr-o vreme Camin Cultural, cladirea ce adapostea grajdurile boieresti si cuhniile de linga intrarea strajuita de stilpi trainici, e de mult privatizata. O moara, un salon de nunti si cumetrii si, bineinteles, o crisma, exploateaza necesitatile si, mai ales, slabiciunile satenilor.
Vineri, 13 octombrie 2006, la ora 15, curtea conacului din satul Budesti, comuna Faurei, era inundata de lumina calda, galbena, dulceaga si groasa ca untdelemnul a unui soare tomnatic. Si lumina aceea se rupea in fisii printre ramurile mestecenilor, pentru ca apoi sa cada, rasfirata, pe crestetul celor mici, pe sufletul lor inca neatins de rautatile si stricaciunile lumii acesteia.

Proiect educational

Proiectul initiat, gindit si pus in practica de catre Fundatia „Iulian Arcadi Trofin“ se intituleaza, pur si simplu, „Educatie prin arta“ si se incadreaza in categoria celor care incurajeaza participarea elevilor in procesul de invatare, sprijina elevii dezavantajati, intaresc relatiile la nivelul comunitatii si realizeaza deschiderea scolii catre aceasta. Obiectivul general este sintetizat in nota rezumativa: „Proiectul «Educatie prin arta» isi propune ca prin activitatile desfasurate sa stimuleze intelectul, sa dezvolte relatii de armonie intre copii, sprijina elevii dezavantajati in integrarea sociala, stimuleaza participarea tuturor elevilor in procesul de educatie plastica si muzicala. Activitatile propuse incurajeaza participarea tuturor elevilor la procesul de instruire, valorifica talente, formeaza comportamentul social, aceste activitati fiind de importanta fundamentala pentru crearea unui spirit nou educational.“
Proiectul este cu atit mai important cu cit - toata lumea o stie - scoala rurala trece prin momente critice. Absolventii institutiilor de invatamint superior nu au nici un motiv sa vina aici, deplasarea nu se mai deconteaza decit titularilor, iar acestia, ca in Budesti, pot fi numarati pe degete. Cei trei titulari ai scolii din sat sint localnici, iar restul sint navetisti si suplinitori necalificati. Mai mult, scoala risca sa ramina pe drumuri. Este promis un nou local cu doar sase sali de clasa, aflat in stadiu de proiect. Se pare ca intr-un viitor incert, toloaca de vis a vis de actuala scoala, unde acum se bate mingea si pasc gistele, se va transforma in lacas de invatatura.

Cum sa te speli pe picioare

Ar putea fi suspectat de o doza de naivitate. Ar putea fi suspectat de idealism. Este un pianist de talent, a facut o cariera frumoasa de interpret international, tine cursuri la scoli muzicale de prestigiu, scrie muzica inspirata, a cunoscut somitati culturale, are un rafinament slefuit in lumea civilizata a metropolelor occidentale si poate fi invidiat pentru ca nu s-a amestecat in meschinaria josnica a provinciei natale.
Alaturi de Camilla Schwimmer, si ea mult traitoare in spatiul civilizatiei Lumii Noi, Iulian Arcadi Trofin si-a alcatuit salas in Budesti si impreuna s-au consacrat unor fapte care, eufemistic, ar putea fi numite de caritate. Spun eufemistic pentru ca, departe de incetatenita perceptie a ceea ce inseamna ajutor umanitar, Iulian vrea sa dea alte dimensiuni acestui demers. Cultura privita ca factor civilizator. Un factor civilizator care scoate bani nu de la bugetul public, ci din propriul buzunar si din buzunarele acelora pentru care actiunea nu este lalaiala si promisiunile din hirtogaria romaneasca.
„Este un proiect absolut original, nou - ne lamureste amfitrionul - ce isi propune integrarea tuturor copiilor care invata la scoala de aici - pentru ca, deocamdata, nu ne putem permite mai mult - prin activitate artistica extrascolara. Experienta est-europeana si, mai ales, cea occidentala, a demonstrat ca o educatie facuta inteligent si intelept duce la formarea unei generatii constiente. Marea majoritate a acestor copii au frecventat cursurile pe care le-am tinut la noi in casa in cadrul scolii «Intilnire cu arta». Copiii au inceput sa vorbeasca, au inceput sa gindeasca, au inceput sa se spele pe picioare - imi pare rau ca trebuie sa ajungem pina in partea de jos - au inceput sa inteleaga - multi dintre ei - ce inseamna lumina si apa calda si, cel mai important, au inceput sa convietuiasca in armonie. Asta pentru ca la noi in sat exista foarte multe familii cu mai putine posibilitati materiale. Si atunci, intentia noastra a fost ca aceasta tinara generatie sa fie incurajata si ajutata in crestere si dezvoltare“.

Intre vorba si fapta, un profil de vedeta

Vor fi cite doua lectii saptaminale de asa-zise intilniri cu arta, desfasurate dupa amiaza. In aceste trei ore, copiii vor avea cursuri de muzica, arte plastice, precum si alte activitati colaterale.
Primele rezultate vor putea fi evaluate in preajma vacantei de iarna, cind copiii vor cinta colinde intr-un cor reprezentativ si vor expune lucrarile plastice intr-o mica expozitie. Cu acea ocazie, vor fi premiati aceia care se vor dovedi a fi cei mai vrednici de lauda. Exista cel putin zece criterii de premiere si se va merge pina la a acorda locuri gratuite in tabere si excursii. De altfel, totul este gratuit pentru acesti copii.
„Toate acestea nu sint simple vorbe goale,“ a mai spus Iulian Trofin. „Tot ceea ce am promis pina acum, am facut. Si asa vom proceda si mai departe.“
Georgiana-Livia Chiriac si Georgiana Gugoasa, ambele eleve in clasa clasa I, iubesc muzica si desenul, iubesc anotimpurile si joaca.
Cu toate ca, la terminarea cursurilor gimnaziale, intentioneaza sa se inscrie la concursul de la Liceul Militar, Maria-Monalisa Iordache, din clasa a VII-a, vrea sa devina, nici mai mult nici mai putin decit... vedeta. Se si vede cintind pe Cirloman, la „Sarbatoarea Toamnei“.

Dimineata cinta cucu', eu ma duc la lucru...

Daca ai unde. Iulian Trofin se simte dator sa lamureasca si celelalte aspecte ale acestui demers: „Fundatia are mai mult de treizeci de proiecte de sanatate, stipendii, studii, realizate pentru copiii din Budesti. Am rezolvat mai multe probleme de sanatate in spitalele din Piatra Neamt, Roman si Iasi. Un proiect fundamental al nostru a fost cel al cursului de meserii. Astfel, am reusit sa obtinem locuri de munca pentru saisprezece tineri din Budesti care, in primavara, vor avea si o calificare atestata de diploma. Repet: am dat de lucru, nu am vorbit. Mai mult, prin eforturile doamnei Camilla Schwimmer, acestia au la dispozitie si o masina pe care fundatia a cumparat-o pentru ca ei sa poata face naveta la locul de munca. Foarte multi copii au primit ajutoare materiale, indeosebi haine. Nu vreau sa fiu acuzat de lipsa de modestie, dar vreau sa va spun ca am renuntat sa mai plec in strainatate cu avionul. Plec cu masina, pentru a putea aduce cit mai multe lucruri, in special haine si medicamente, de care cei de aici au imperios nevoie. Noi avem la aceasta ora fondurile necesare subventionarii tuturor activitatilor de care am vorbit, pentru un an de zile. Avem fondurile, avem aprobarea conducerii scolii, a Inspectoratului scolar judetean - al carui reprezentant il asteptam astazi, aici - avem, sper, asentimentul conducerii comunei, al Primariei si, in special, dorinta copiilor de a profita de aceste lucruri. Ei sint prietenii nostri: am fost impreuna la pescuit, am fost impreuna la sanius, am fost impreuna in drumetii, am jucat fotbal impreuna.
Vreau sa subliniez in mod deosebit faptul ca activitatea Fundatiei nu este legata si nici influentata de nici un profil religios, politic, de influenta sau de alta natura. Profilul nostru tine de dorinta de a ajuta, de a educa si, prin urmare, de a ne innobila constiinta cu fapte bune. Acesta este singurul nostru profit. Dar, sintem siguri, de el va beneficia, in ultima instanta, societatea.“

Portret de familie

Societatea din curtea scolii din Budesti se pregatea, intr-adevar, vineri dupa-amiaza, sa profite. Copiii, frumosi ca toti copiii, curat imbracati, s-au strins laolalta, cuminti si curiosi sa afle ce li se pregateste. Pe rindul de scaune din fata lor, oaspetii si invatatorii. Primarul Vasile Gherghel, disciplinat ca toti primarii, inca ingrijorat ca proiectul sa nu se substituie cumva procesului de invatamint institutionalizat si oarecum nemultumit ca nu va avea prea curind un taraf in comuna, directorul scolii, Vasile Miron, eficient, indatoritor, optimist si, dupa parerea noastra, prea bun ca sa fie director, preotul Cristian Rusu, cu nostalgia iluziilor artistice pierdute in copilarie si suparat ca politicienii vin prea rar la biserica (las' ca Basescu a confiscat-o deunazi pe Cuvioasa Parascheva), artistul plastic romascan Iosif Haidu, spintecind lumina cu silueta-i prelunga, profesorul de muzica si colegul de generatie Iulian Tiron, insufletit de dorinta de a fi partas la ceva concret. Si, bineinteles, sufletele acestei initiative, Iulian Arcadi Trofin si Camilla Schwimmer.

Lumina nu mai vine de la Rasarit

Era in imaginea aceea, cu razele rasfirate intr-un contre-jour poetic, ceva din irealitatea dureros de frumoasa a unui film rusesc si, in acelasi timp, ceva din realitatea tulburator de adevarata a piesei lui Beckett, discipolul lui Joyce. Zvicnetul obturatorului si incremenirea tuturor acelor suflete in rastignirea unei clipe prelunge, nesfirsite, in care s-ar fi cuvenit ca cineva din partea organului diriguitor al educatiei in teritoriu, partener al unei initiative la care a aderat - conform unei stravechi metehne - doar in scripte, sa le fie aproape.
Tovarasi de munca, domnii inspectori, in frunte cu doamna care si-a propus ca in lipsa altei opere sa rescrie istoria invatamintului nemtean, obositi de teancurile de hirtii pe care le mototolesc toata saptamina intr-o institutie anacronica si carora le este frica sa trudeasca in fata copiilor, la catedra, preferind sa controleze condicile si sa-si plimbe mapa prin cancelarii, dind fiori directorilor si stari de lesin invatatoarelor, si-au inaugurat week-end-ul; pe care nu si-l pot rata din pricina unor amariti dintr-un sat sarac, ce asteapta rabdatori, cu speranta si lumina curgind asupra-le. Care lumina, de altfel, nu mai vine (demult) de la Rasarit.

Scrisoare deschisa idolilor

Imnul copiilor din Budesti, scris de Iulian Arcadi Trofin, s-a cintat fara pian, dar cu tot sufletul si cu tot glasul; in curte, in lumina, ca o scrisoare deschisa adresata celor in care ar trebui sa avem incredere:
Sintem copiii din satul Budesti,/ Primii la carte si primii pe teren./ Echipa noastra de-o pretuiesti, /Cinta si tu cu noi acest refren./ Nu ne e teama de adversari,/ Curaj si forta avem sa izbindim,/ Luptam cu suflet, cu inimi mari / Si campioni visam sa devenim.
Stimati tovarasi, stiati?