Manifest PSD - „Fapte si Minciuni“ ale PD-PNL
La nivelul Organizatiei PSD Roman se va initia joi, 12 octombrie o actiune de informare a populatiei de pe raza municipiului si din comunele limitrofe, urmind a fi distribuite 400 de brosuri intitulate „Fapte si Minciuni“ ale PD-PNL. Secretarul Organizatiei PSD Roman, Ioan Stoica, a declarat ca actiunea de distribuire a pliantelor va avea loc intre orele 14 si 16, cu sprijinul intregului activ al organizatiei municipale. „Vom apela la membrii organizatiei noastre pentru a realiza distribuirea acestor brosuri prin care populatia va lua cunostinta de politica partidului de guvernamint. Un prim document se refera la politica agrara a Guvernului Tariceanu, iar un altul este intitulat «Bogatii, mai bogati! Saracii, mai saraci!». Din documentele ce vor fi distribuite speram ca populatia sa-si dea seama de esecurile actualei guvernari si de incompetenta specialistilor cu care s-a laudat. Lumea a putut vedea ca PD si PNL au incercat din rasputeri sa distraga atentia populatiei, mintind cu privire la cifrele reale si implicindu-se cu brutalitate in persecutarea adversarilor politici. Speram ca romascanii sa aiba propria judecata asupra promisiunilor incalcate de Alianta DA“, a declarat Ioan Stoica. Activul PSD atrage atentia romascanilor ca judetul Neamt ramine unul dintre cele mai sarace ale Moldovei si ale Romaniei, confruntindu-se cu o rata a somajului extrem de ridicata si cu „performante“ economice catastrofale, fapt ce se rasfringe dureros asupra intregii populatii.
|