Marturii ale Holocaustului

• avocatul Martin Abramovici este unul din cei care a fost deportat in Transnistria

Autoritatile locale si judetene nemtene s-au reunit luni, 9 octombrie, la sediul Prefecturii Neamt, pentru comemorarea victimelor regimului nazist. Ziua de marcare a acestui moment este stabilita prin Hotarire de Guvern inca din anul 2004, la propunerea Comisiei Internationale pentru Studierea Victimelor Regimului Nazist, dupa cum a declarat subprefectul Vasile Sendrea, in deschiderea reuniunii de la Prefectura. Poetul Adrian Alui Gheorghe, prezent la reuniune, a precizat ca Holocaustul este lucrul cel mai tragic din istoria omenirii, iar secolul XX a fost unul tragic de la un capat la altul, crima fiind ridicata la rang de politica si invers. Holocaustul a insemnat crima impotriva unei natiuni, crima impotriva umanitatii. Criticul de arta Cristian Livescu a trecut in revista toate personalitatile culturale evreiesti care au legatura cu judetul Neamt. Printre numele pomenite de acesta se numara Savin Bratu, profesor universitar, care s-a nascut la Roman si a murit la cutremurul din 1977 strivit de propria biblioteca, fratii Brauner, ziaristul Brunea Fox, Stefan (Strul) Cazimir, prozatorul Sergiu Dan (Isidor Sergiu), parlamentarul Dorel Dorian, scriitorul Eugen Relgis etc. Pentru a da culoare evenimentului, autoritatile judetene l-au invitat pe avocatul Martin Abramovici, care a simtit pe propria piele ce a insemnat Holocaustul si care a povestit cite ceva din experienta traita. „Am stat in lagarul din Transnistria cind aveam intre trei si sase ani. In 1941, toata evreimea a fost expulzata de maresalul Ion Antonescu in Transnistria. Din 750.000 de evrei citi traiau in Romania, 300.000 de fost ucisi. Am fost martor la cum mureau oamenii, cum zilnic trupurile lor, goale, erau carate cu carutele. Am supravietuit trei ani fara hrana, fara caldura. Imi aminesc cum au venit nazistii sa ne ia pe noi, copiii evrei. Mamele, ca si mama mea, ne-au bagat in saci ca sa ne ascunda. Ne-au spus sa nu tipam, chiar daca ne vor intepa cu baioneta. Toti copiii au racnit; eu n-am zis nimic, cu toate ca au bagat baioneta si in mine. Port pe trup o cicatrice care, odata cu cresterea mea, s-a facut cit o gura de ceaun. O astfel de tragedie nu poate fi uitata. Dar atunci, in lagar, la cinci ani, am compus prima poezie din viata mea, o poezie in care vorbeam despre un ucrainean care ne taia rucsacurile din spate, in care aveam ceva mincare si ne lasa flaminzi“, a povestit avocatul Abramovici.