Drum nou pentru stramutatii din Ruginesti - Hangu
Dupa aproape o jumatate de secol de asteptare, cele peste 80 de familii din satul Ruginesti, comuna Hangu, beneficiaza, in sfirsit, de un drum satesc nou. Singura lor cale de acces la DN 15 Bicaz - Poiana Teiului a fost reabilitata printr-o finantare FRDS, in valoare de 75.000 USD, la nivelul anului 2001, la care s-a adaugat suma de un miliard de lei - insemnind unele lucrari executate de catre firma constructoare ACH Poiana Teiului. Miercuri, 4 octombrie 2006, drumului din Ruginesti i s-a facut receptia oficiala, la care au participat reprezentanti ai proiectantului, constructorului si beneficiarului. Panglica inaugurala a fost taiata de catre subprefectul de Neamt, Vasile Sendrea, si primarul comunei Hangu, Gavril Lupu. „A fost un proiect indraznet, dar extrem de necesar pentru cetatenii satului, care din anii stramutarii au beneficiar doar de o ulita pentru a ajunge in propriile gospodarii. De altfel, comuna Hangu a fost una dintre cele mai afectate localitati de inundatiile de anul trecut si, partial, si de anul acesta, motiv pentru care o astfel de investitie se justifica. Acest drum a fost finantat printr-un program FRDS, care se deruleaza de mai multi ani in Romania si se refera la infrastructura localitatilor foarte izolate, iar satul Ruginesti s-a inscris, din nefericire, in conditiile cerute. Doresc sa felicit locuitorii satului, oameni cu initiativa, care s-au constituit intr-o asociatie cu personalitate juridica tocmai pentru a fi parte in acest proiect, felicit Primaria Hangu pentru ca i-a sprijinit, de asemenea, pe cei ce au facut proiectul si pe executant, care am inteles ca a suportat si o parte dintre lucrari pe cheltuiala sa, astfel incit lucrarea sa fie finalizata la timp si sa fie de calitate“, a declarat subprefectul Vasile Sendrea. Primarul comunei, Gavril Lupu, a aratat, printre altele, ca proiectul de reabilitare a drumului din Ruginesti este doar o componenta a unui program mai amplu de reabilitare a infrastructurii comunei Hangu. „Acesta este unul dintre proiectele derulate sau in curs de derulare in comuna Hangu. Este reusit si a fost executat cu cheltuieli foarte mari, daca avem in vedere ca drumul are o lungime de doar 1,7 kilometri. Zona, insa, a pus mari probleme constructorului. Din fericire, totul a iesit ca la carte si vreau sa multumesc firmei ACH Poiana Teiului, care este foarte serioasa cind e vorba de constructii“, a spus primarul de Hangu, Gavril Lupu. Cit priveste parerea executantului, reprezentantul acestuia, inginerul Vasile Olaru, a fost ceva mai zgircit la vorba, rezumind totul la aprecierea pe care a simtit nevoia s-o faca referitoare la gospodarii din zona. „Apreciez pe gospodarii locului care au avut initiativa de a-si imbunatati conditiile de viata. Daca in fiecare localitate ar exista oameni cu initiativa si intreprinzatori, precum la Hangu, s-ar executa lucrari multe. Aici s-a reabilitat un drum, oamenii sint multumiti de lucrari si asta-i important“, a afirmat inginerul Vasile Olaru de la ACH Poiana Teiului.
In comuna Hangu se spera, pentru viitor, in obtinerea unei finantari guvernamentale de 40 miliarde de lei, pentru aductiunea apei in satele Buhalnita, Grozavesti, Ruginesti si o finantare SAPARD de 14 miliarde de lei pentru intariri de maluri, reparatii gabioane si infrastructura comunei.
|