Monitorul de Neamt si Roman ziarul din judetul Neamt cu cei mai multi cititori
  Stiri azi     Arhiva     Cautare     Anunturi     Forum     Redactia  
AutentificareAutentificareInregistrare 
Calendar- Arhiva de Stiri Octombrie 2006
LMMJVSD
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031     
Stiri pe e-mail - Newsletter Monitorul de Neamt Newsletter
Nume:
Email:
Links - Link-uri catre site-uri utile Link-uri
 Judetul Neamt
 Video Production
 Cambridge
Optiuni Pagina Optiuni pagina
Adauga in Favorites Adauga in Favorites
Seteaza Pagina de start Seteaza Pagina de start
Tipareste pagina Tipareste pagina


























Monitorul de Neamt » Stiri Locale 6 Octombrie 2006
Tipăreste articolul - Varianta pentru imprimantă Trimite acest articol unui prieten  prin email

Batalia pe pretul caldurii

• pina la jumatatea acestei luni, autoritatile locale trebuie sa se pronunte asupra valorii pretului gigacaloriei, care se va practica in aceasta iarna • cresterea medie a pretului la energie termica propus, acum doua zile, este de 11,24% pe gigacalorie, fata de cele actuale de facturare •

Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei a aprobat preturile locale de referinta ale energiei termice, valabile in 22 de localitati, inclusiv pentru municipiul Piatra Neamt, tarifele propuse variind intre 1,075 milioane de lei si 2,136 milioane de lei pe gigacalorie. Aceste valori includ taxa pe valoare adaugata. In urma cu citeva luni, Guvernul a decis inlocuirea pretului national de referinta, care era 1,075 milioane de lei pe gigacalorie, cu cele locale de referinta. Conform primelor calcule, in municipiul Piatra Neamt, gigacaloria va costa 1,196 milioane de lei, adica un pret mediu, in comparatie cu celelalte care se vor practica in tara. Cea mai scumpa caldura din Romania va fi in Suceava - 2,136 milioane de lei pe gigacalorie, cu 99% mai mare decit ultimul pret national de referinta. La polul opus se afla orasele Bucuresti, Ploiesti si Dobreta Turnu Severin, unde gigacaloria va fi de 1,075 milioane de lei. Cresterea medie a pretului la energie termica este de 11,24% pe gigacalorie, fata de cele actuale de facturare. Pretul mediu actual al energiei termice in tara este de 1,217 milioane de lei pe gigacalorie.

Romascanii vor plati mai mult decit pietrenii si tirgnemtenii la caldura

Printre alte preturi locale de referinta aprobate de autoritatile din domeniu, cel stabilit la Cluj Napoca este de 1,141 milioane de lei pe gigacalorie, la Vaslui - 1,989 milioane, la Roman - 2,111 milioane de lei, la Mangalia - 1,987 milioane de lei, iar la Oltenita - 1,695 milioane de lei pe gigacalorie. Tirgnemtenii sint cei mai norocosi din judet si chiar din tara, intrucit vor avea de platit cel mai mic pret stabilit - 1,075 milioane de lei pe gigacalorie, la fel cum se va intimpla si in cazul cetatenilor din Turceni si Reghin. In tara exista noua exceptii, dintre care una in Neamt, in care pretul gigacaloriei se situeaza sub nivelul minim adoptat, pentru ca energia termica este produsa din surse neconvetionale, cum este cazul rumegusului, ori a altor deseuri lemnoase. Oamenii din Tasca, Nadlac, Beius, Huedin, Cernavoda, Intorsura Buzaului, Vlahita, Vatra Dornei si Calimanesti vor plati pe gigacalorie un pret mai mic, decit vechiul pret national de referinta.

Preturile finale trebuie anuntate pina la jumatatea acestei luni

Metodologia de calculare a preturilor locale de referinta a fost elaborata de Autoritatea Nationala de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodarire Comunala (ANRSC) si Autoritatea Nationala de Reglementare in Domeniul Energiei (ANRE) si a fost publicata, saptamina aceasta, in Monitorul Oficial. Guvernul a aprobat, in luna august, inlocuirea pretului national de referinta pentru energia termica, de 1,075 milioane de lei pe gigacalorie, cu preturi locale de referinta stabilite de cele doua organisme si reprezentanti ai autoritatilor locale. Decizia Executivului vizeaza acoperirea costurilor reale de productie a energiei. Preturile locale de referinta sint stabilite in functie de specificul zonei, respectiv conditiile de iarna, capacitatea de plata a populatiei, combustibilii folositi la producerea caldurii. Un alt element este posibilitatea bugetelor locale de a aloca ajutoare populatiei pentru plata energiei termice. Sumele propuse de ANRSC si ANRE pentru toate localitatile vor fi analizate de catre administratiile locale, care vor decide, pina pe 15 octombrie, preturile finale, avind posibilitatea sa stabileasca un nivel mai mic, egal sau mai mare decit cele calculate de autoritati. Daca nivelul pe care autoritatile locale il vor hotari va fi mai mic decit cele calculate de ANRE si ANRSC pe baza costurilor de productie, autoritatile locale vor suporta diferenta, prin subventie. In ultima sedinta de Consiliu Local al municipiului Piatra Neamt, a fost retras de pe ordinea de zi proiectul referitor la aprobarea pretului local de referinta pentru energia termica livrata populatiei in sistem centralizat. Consilierul local Elena Boengiu, membru al Adunarii Generale a Actionarilor la Aqua Calor, a precizat ca, in sezonul rece care se apropie, furnizorul de energie termica va incalzi circa 15.500 de apartamente din municipiul Piatra Neamt, care au ramas racordate la sistemul centralizat. De iarna trecuta si pina in prezent, proprietarii a 500 de locuinte au renuntat la serviciile de incalzire si primire a apei calde de la Aqua Calor, alegind solutia centralei termice proprii.

Articol afisat de 1698 ori  |  Alte articole de acelasi autor  |  Trimite mesaj autorului
(Simona TARNA)
Adaugă comentariul tău la acest articol Comentarii la acest articol:
Nu existďż˝ nici un comentariu la acest articol
Stiri Locale Stiri Locale
Stiri Economie Stiri Economie
Stiri Social Stiri Social
Stiri Sport Stiri Sport
Stiri Sanatate Stiri Sanatate
Stiri Opinii Stiri Opinii
Stiri, informatii, cursul valutar, datele meteo, horoscop, discutii, forum.
Webdesign by webber.ro | Domenii premium
©2003-2006 Drepturile de autor asupra intregului continut al acestui site apartin in totalitate Grupul de Presa Accent SRL Piatra Neamt
Reproducerea totala sau partiala a materialelor este permisa numai cu acordul Grupului de Presa Accent Piatra Neamt.
Grupului de Presa Accent SRL - societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective