Ministrul mediului, la Piatra Neamt
Sulfina Barbu, ministrul mediului, ajunge astazi dupa-amiaza la Piatra Neamt. Motivul pentru care inaltul functionar se deplaseaza in teritoriu este ca, vineri, 29 septembrie, sa prezinte programul „Natura 2000“. Conform precizarilor facute de prefectul Toader Mocanu, miine, la ora 10, in Sala Mare a Consiliului Judetean va incepe deschiderea lucrarilor pe tema acestui program. „La ora 10 se vor declara deschise lucrarile si ii vom prezenta pe invitati. Apoi, doamna ministru va tine un discurs, dupa care, la 10.20 va fi prezentata reteaua «Natura 2000». Va vorbi domnul Savin Megan, directorul Directiei Biodiversitate din cadrul Ministerului Mediului. Seful Agentiei pentru Protectia Mediului, domnul Stefan Pal Gal, va vorbi despre implementarea acestui program in judet, dupa care toti participantii se pot inscrie la cuvint la dezbaterile pe tema proiectului“, a declarat prefectul Toader Mocanu. Dupa partea teoretica a implementarii proiectului „Natura 2000“ in Sala Mare a Consiliului Judetean, va urma si o parte practica, cetatenilor din municipiul Piatra Neamt distribuindu-li-se materiale promotionale despre acest program.
|