Donatori de s�nge �n sutana
Ioan Patrauceanu, �n v�rsta de 49 de ani, preot paroh al Bisericii Ortodoxe de la G�dinti, si Alois Moraru, �n v�rsta de 33 de ani, preot paroh al Bisericii Catolice „Sf�ntul Eremia“ din Roman, au donat s�nge, �n cursul saptam�nii trecute, pentru doua enoriase. Cadrele medicale de la Punctul de Recoltare Sanguina, din cadrul Policlinicii Roman, au fost placut surprinse de gestul umanitar de care au dat dovada cele doua fete bisericesti. Preotul Ioan Patrauceanu a donat s�nge pentru o octogenara din satul G�dinti, �mpreuna cu alti sase sateni, miercurea trecuta, 20 septembrie, iar, doua zile mai t�rziu, preotul catolic Alois Moraru a facut acelasi gest de solidaritate pentru o alta femeie aflata �ntr-o situatie disperata. „Cazurile celor doi preoti ne-au impresionat, mai ales ca, �n ultimii 20 de ani, de c�nd recoltam s�nge de la mii de donatori, este pentru prima oara c�nd doi preoti fac acest gest pentru semenii lor. Fara a exista nici o legatura �ntre cele doua cazuri, �n mod cu totul surprinzator, unul dintre preotii donatori este ortodox, iar celalalt catolic. Preotul Ioan Patrauceanu chiar ne-a spus, atunci c�nd s-a prezentat la donare, ca «Pastorul trebuie sa se afle �naintea turmei». Acesta a fost �nsotit de alti sase sateni care au urmat exemplul preotului, don�nd fiecare s�nge pentru o batr�na �n v�rsta de 80 de ani. Vinerea trecuta, 22 septembrie, preotul Alois Moraru, de la Biserica «Sf�ntul Eremia», �nsotit de doi muncitori care lucreaza la lacasul de cult, aflat �n constructie, s-au prezentat la Centrul de Recoltare Sanguina, pentru a dona s�nge unei femei �n v�rsta de 40 de ani, cu o tumora abdominala, �n stare foarte grava. Cel mai probabil, cele doua femei erau enoriase ale bisericilor respective. Nu se �nt�mpla �n fiecare zi sa avem astfel de donatori. Am constatat ca foarte rar se �nt�mpla ca persoane care se afla la conducerea unor institutii sau administratorii unor societati private sa doneze s�nge. Si asta pentru a contribui la combaterea crizei de s�nge“, a declarat asistent medical principal Cristina Apetrei, din cadrul Punctului de Recoltare Sanguina Roman. Aceasta a mai precizat ca gestul celor doi preoti, demn de toata lauda, ar trebui urmat de un segment mai larg de populatie care, macar de doua ori pe an, ar trebui sa doneze s�nge. �n acest fel, nu s-ar mai �nregistra crize de lichid vital. Desi, la nivel national, criza de s�nge s-a facut simtita �n mai multe regiuni ale tarii, la Roman, media donatorilor, de 10-15 persoane pe zi, se mentine constanta. �n ce priveste sistarea bonurilor valorice care se prefigureaza dupa 1 ianuarie 2007, cadrele medicale de la Punctul de Recoltare Sanguina Roman apreciaza ca numarul donatorilor va �nregistra scaderi semnificative.
|