JUSTITIE PARALIZATA
Grefierii si personalul auxiliar de specialitate din justitia nemteana au trecut la cea mai dura forma de protest, de ieri, 25 septembrie 2006, intr�nd �n greva generala. De la primele ore ale diminetii, toate instantele au fost anuntate de greva, iar, conform reglementarilor �n vigoare, s-a asigurat numai un sfert din activitate. Norocosii care au avut inspiratia de a se afla de la primele ore ale diminetii la arhivele instantelor au fost serviti, dar, cu �ncepere de la ora 10, activitatea acestora a fost sistata. Asa s-a �nt�mplat si la complete unde au fost judecate numai o patrime dintre cauze, cele considerate urgente. De exemplu, la Judecatoria Piatra Neamt erau, ieri, patru complete de judecata, doua dimineata si altele doua dupa-amiaza. A intrat numai unul singur, cel care avea cauze de fond funciar. Restul dosarelor civile au fost am�nate. S-a intrat �n sala, presedintele a anuntat ca nu se poate tine sedinta deoarece completul nu este legal constituit si, ca atare, s-au dat alte termene. Fiind luni, zi �n care la Tribunal nu erau sedinte de judecata, nu era mare aglomeratie, dar daca miscarile sindicale vor continua, se va crea un haos de nedescris. „Am venit si eu azi, pentru ca aveam o actiune de partaj. Doamna avocat mi-a explicat ca nu se va intra astazi �n sedinta de judecata, pentru ca e greva. Ba, mai mult, mi-a spus ca si judecatorii s�nt �n greva, o juma’ de ora, de la 10.30 la 11. Nu mi s-a mai �nt�mplat asa ceva, dar ce sa fac, o sa vad c�nd trebuie sa mai vin. Si asa procesul dureaza de c�nd lumea, daca mai este si greva...“, a spus unul din oamenii care aveau o cauza pe rol. Se pare ca protestul personalului auxiliar de specialitate nu se va �ncheia repede, at�ta timp c�t revendicarile nu vor fi rezolvate. „Da, s-a intrat �n greva generala, astfel �nc�t, asa cum s-a stabilit anterior, conform legislatiei �n vigoare, vom asigura doar un sfert din activitate. Asta �nseamna ca vom intra doar la un sfert din sedintele de judecata. Dar si la celelalte cauze, unde se am�na sedinta si se dau alte termene, tot noi trebuie sa facem actele procedurale, cum ar fi, de exemplu, citatiile. S�ntem hotar�ti ca, at�ta timp c�t revendicarile noastre nu se rezolva, sa facem greva“, a declarat Gabriel Lupu, vicelider de sindicat pe Curtea de Apel Bacau. Protestul grefierilor paralizeaza justitia, pentru ca, fara contributia lor, instantele nu pot functiona. Pe perioada grevei, �n trei sferturi din cauze nu se va intra �n sedintele de judecata, foarte putini dintre nemteni vor avea acces la arhivele de unde se elibereaza foarte multe acte necesare si obligatorii �n alte situatii. O buna parte din actele care trebuie obtinute de la arhiva s�nt de o importanta capitala pentru titulari si, cel mai probabil, daca greva va continua, se vor forma cozi la arhive, precum �nainte de 1989, la p�ine sau lapte. �nca nu se stie ce se va �nt�mpla miercuri, c�nd s�nt procese cu inculpati arestati, iar acestia vor veni de la Penitenciarul Bacau.
Magistratii au tras jar pe turta lor
Si magistratii au trecut, de ieri, la proteste. Judecatorii si procurorii au �ntrerupt activitatea, timp de jumatate de ora, de la 10.30 la 11. Nemultumirile lor s�nt legate de reducerea sau �nlocuirea cailor de atac, respectiv de introducerea unui control administrativ. Acesta poate fi exercitat de inspectia judiciara din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Protestul a fost initiat de Asociatia Magistratilor din Romania si au aderat aproape toti magistratii din Neamt. „De dimineata, am primit de la AMR un comunicat care prevede suspendarea activitatii timp de jumatate de ora, �ntre 10.30 si 11. Noi nu ne putem disocia, deoarece s�ntem membri ai AMR. �n principiu, este vorba de modificarile aduse la Codul de procedura civila si Codul de procedura penala care, pe l�nga caile obisnuite de atac, apel sau recurs, introduc controlul judiciar asupra hotar�rilor judecatoresti. Acest lucru contravine Constitutiei si normelor Uniunii Europene si creaza o stare de instabilitate. Partile nu vor mai sti niciodata daca o hotar�re este definitiva si daca ea nu ar putea fi revocata“, a declarat judecatorul Iulian Mitrofan, purtator de cuv�nt al Tribunalului Judetean Neamt. Magistratii cer autoritatilor guvernamentale si legislative sa abroge aceste texte de lege, precum si pe acelea care „(...) impun contr�ngeri asupra judecatorilor sau procurorilor �n instrumentarea si judecarea cauzelor“, asa cum se arata �n comunicatul AMR. La nivel national, magistratii au decis ca o delegatie a lor sa se deplaseze, daca va fi nevoie, la Bruxelles, pentru a sustine cauza justitiei romanesti. De mentionat este faptul ca AMR a anuntat acest protest �nca de saptam�na trecuta. Diferenta �ntre intentie si rezultat este majora, deoarece, initial, AMR reclama si dorea abrogarea textelor de lege care consfinteau raspunderea magistratilor pentru hotar�rile str�mbe. Ulterior, au dat o alta forma protestului lor invoc�nd, �n primul r�nd, controlul administrativ. �n fapt, primele revendicari au plecat de la textele de lege care garanteaza, pentru prima data �n tara noastra, raspunderea magistratilor pentru prejudiciile care le aduc cetatenilor, prin hotar�rile judecatoresti str�mbe. Raspunderea este si pentru masurile preventive, cum ar fi arestarea sau interzicerea dreptului de a parasi tara sau localitatea. Prin Legea 303/ 2004 s-a introdus, pentru prima data �n Romania, raspunderea disciplinara a celor suparati �n cazul �n care se �ncalca o norma de procedura, iar modificarile Codului de procedura penala obliga statul roman, prin Ministerul de Finante, sa declanseze actiunea �n regres contra procurorilor sau judecatorilor care au determinat plata de daune pentru erori judiciare. Magistratii vor putea fi trasi la raspundere daca se va dovedi ca au gresit, �n mod intentionat, la �mpartirea dreptatii. �n esenta, pentru orice sentinta penala „str�mba“, din cauza careia statul roman scoate bani de la buget pentru a plati daune cetateanului pagubit, magistratul vinovat va fi tras la raspundere prin „actiunea �n regres“, care este obligatorie. Raspunderea magistratilor este instituita doar �n materie penala nu si �n civil, dar s�nt de notorietate numeroasele cauze rejudecate la CEDO si �n urma carora statul roman a platit despagubuiri substantiale.
De mentionat este faptul ca la anuntul AMR au aderat, fara rezerva, doar judecatorii nemteni, deoarece la Parchetul Judetean Neamt nici nu s-a pus problema unui astfel de protest.
|