Reparatii „din mers“, la scoli din mediul rural
• in unele comune, inca se mai lucreaza la cladirile institutiilor de invatamint Desi anul scolar a inceput de o saptamina, la multe dintre scolile din mediul rural inca se mai lucreaza, chiar daca primarii comunelor respective au anuntat „cu surle si trimbite“ incheierea unor astfel de activitati, inca din vara. In acest sens, in comuna Boghicea, in prezent, se racordeaza Scoala Nistria la reteaua de alimentare cu electricitate. „Umblam pe drumuri pentru a plati anumite lucrari specifice racordarii acestei institutii la curent electric. Sintem aminati din cauza ca reprezentantii E.ON nu fac prin aceiasi societate toate operatiile. Astfel, pentru racordul de la stilpul de medie tensiune, pina la intrarea in scoala a venit o echipa de la o societate, iar, pentru un racord in interior, o alta unitate. Tot la Scoala Nistria, cu forte proprii, executam si imprejmuirea cu gard. Apoi, in satul Slobozia, cetatenii care beneficiaza de ajutor social vor imprejmui cu un gard si scoala de aici“, a declarat Viorel Gavril, primarul comunei Boghicea. O alta localitate „intirziata“ cu lucrarile la scoli este Stanita. Primarul Laurentiu Todireanu a precizat ca izolarea termica a scolii de la Ghidion, unde se lucreaza, era necesara pentru a asigura confortul termic. „Dupa ce am schimbat acoperisul, am hotarit ca, in exterior, sa izolam scoala cu placi de polistiren, peste care va fi aplicat un strat de glet. Daca timpul va fi favorabil, dupa ce tencuiala va fi uscata, se va da si un strat de var. Elevii vor avea, in acest fel, conditii mai bune de invatatura. Aceste lucrari au intirziat ca urmare a lipsei fondurilor bugetare. Asteptam noua rectificare, pentru a putea acoperi anumite cheltuieli materiale. De asemenea, sintem in pericol de a ramine, din nou, fara bani de salarii pentru functionari si dascali“, a mentionat primarul Laurentiu Todireanu.
|