Absolventii nu s-au dat in vint dupa locuri de munca
• la tirgul de locuri de munca, ofertele au depasit cu mult cererea • 171 de persoane au plecat acasa cu promisiunea unei slujbe • Bursa locurilor de munca pentru absolventi, care a avut loc ieri, 22 septembrie 2006, a dovedit ca nemtenii care tocmai si-au incheiat studiile nu prea se dau in vint dupa un serviciu. Asta deoarece angajatorii prezenti de la primele ore ale diminetii au scos la bataie nu mai putin de 665 de locuri de munca vacante, pe care s-au „batut“ 380 de persoane. Desi organizatorul, Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Neamt, a facut toate demersurile pentru a atrage societatile comerciale cu ofertele de locuri disponibile, acest lucru nu a miscat prea mult grupul tinta caruia i s-a adresat manifestarea. Startul tirgului s-a dat la ora 9 si au fost prezenti 61 de agenti economici din tot judetul. Acestia au oferit 665 de posturi vacante, de care s-au aratat interesati 380 de nemteni in cautarea unei slujbe. La finalul actiunii, 171 de persoane au plecat acasa cu promisiunea unui loc de munca, urmind a sustine o proba de lucru, iar alti 27 de absolventi i-au convins pe angajatori si au obtinut posturi pe loc. In acest an, Bursa a avut loc la Cercul Militar din Piatra Neamt, la Roman - gazda a fost cantina Grupului Scolar „Vasile Sav“, iar, la Tirgu Neamt, manifestarea s-a desfasurat la Agentia locala. Grupul tinta este reprezentat de absolventii din ultima promotie, cu virste de cel putin 16 ani, care in 60 de zile de la terminarea studiilor nu si-au gasit un loc de munca. La manifestarea de anul trecut au fost contactati peste 200 de agenti economici din judet, au participat 73, iar acestia au oferit 511 locuri de munca. S-au prezentat 443 de persoane interesate, din care 406 erau proaspeti absolventi. La sfirsitul tirgului, bilantul a fost satisfacator, deoarece angajatorii au selectat, in vederea participarii la o proba practica, 202 persoane, iar patru absolventi au obtinut contracte de munca pe loc.
|